BEC a stabilit cum votează cei aflaţi în carantină sau izolare

Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat duminică o decizie privind unele măsuri pentru transmiterea cererilor de vot prin intermediul urnei speciale, în cazul alegătorilor aflați în carantină sau izolare.

Potrivit deciziei BEC, cererile privind emiterea documentelor necesare exercitării votului prin intermediul urnei speciale constituie totodată și cereri pentru exercitarea dreptului de vot.

Decizia mai stabilește că Direcțiile de Sănătate Publică transmit până cel târziu în 5 decembrie birourilor electorale de circumscripție lista persoanelor cu privire la care s-a formulat cerere și în privința cărora s-a instituit izolarea sau carantina, însoțită de deciziile emise în acest sens.

„În cazul persoanelor în cazul cărora direcțiile de sănătate publică au confirmat conform art. 2 instituirea izolării sau carantinei, birourile electorale de circumscripție județeană/oficiile electorale, după caz, imprimă cererile privind emiterea documentelor necesare exercitării votului prin intermediul urnei speciale prevăzute la art. 1 alin. (7) din decizia Biroului Electoral Central nr.40/2020, republicată, pe care le transmit, împreună cu deciziile emise de direcțiile de sănătate publică, prin intermediul instituției prefectului, până cel mai târziu în data de 6 decembrie 2020, ora 10.00, biroului electoral al secției de votare celei mai apropiate de imobilul la care s-a solicitat deplasarea urnei speciale”, se mai arată în decizia BEC.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că a pus la dispoziția persoanelor aflate în carantină sau izolare din cauza epidemiei de Covid clipuri video și materiale de informare prin care explică tehnica votării prin intermediul urnnei mobile.
„Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) vine în sprijinul alegătorilor români care doresc să își exercite dreptul de vot la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din data de 6 decembrie 2020 și pune la dispoziția acestora un clip video și materiale de informare menite să ilustreze tehnica votării prin intermediul urnei speciale (mobile), atât pentru persoanele aflate în carantină sau izolare din cauza pandemiei de COVID-19, cât și pentru persoanele netransportabile”, se arată într-un comunicat al AEP.

Astfel, pe site-ul AEP poate fi accesat și descărcat atât modelul cererii de vot prin intermediul urnei speciale de către persoanele netransportabile din motive de boală sau invaliditate, precum și modelul cererii pentru emiterea documentelor necesare exercitării dreptului de vot prin intermediul urnei mobile de către persoanele aflate în izolare sau carantină.
Totodată, pe site, alegătorul este îndrumat să identifice secția de votare la care este arondat și adresa biroului electoral de circumscripție județeană sau a oficiului electoral de sector, după caz, pe raza căruia are domiciliul sau reședința.

AEP a realizat, de asemenea, un material video pe tema procedurii de exercitare a dreptului de vot prin intermediul urnei speciale (mobile), care poate fi vizionat pe canalul de YouTube și pe pagina de Facebook a Autorității Electorale Permanente.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. Sa fie-n bafta voastra nemernicilor! Va amintiti versetul din biblie:”SI NU NE DUCE PE NOI IN ISPITA” sa votam karma pnl-usr si restul, o sa o traim cu scarba inca 4 ani de zile deoarece legea aprobata de parlament(santajul pnl la usr+psd) da liber la infractiuni si infractori, parocurorimea nu-i poate ancheta, justitia nu ii poate pedepsi! Ce ispita capteaza prin dicteurul la tableta buclucasa, va fi jale pe natiunea din Romania pentru urmatorii ani!

  2. Odată cunoscute datele celor carantinați/izolați este ‘floare la ureche’ în a afla căți dintre aceștia nu au solicitat urna mobilă în contextul în care se preconizează un procent mic al prezenței la … alegerile mele ! Off-Topic : aici nu vor exista camere video despre care ‘ nouă ni s-a spus că nu funcționează ‘ !

  3. Ştiu că am văzut o hartă acum vreo două zile cu zo-
    nele carantinate. Prepon-derent, carantinații erau în
    Ardeal. Or, acest lucru n-ar
    fi trebuit să se întânmple, că partea aia este tot tim-
    pul peste restul României,
    nu-i aşa? Adică, cei mai presupus civilizați sunt primii care au dat cu flit
    regulilor anticovid? N-am nimic cu ardelenii, Doamne, fereşte, îi iubesc la fel ca pe ceilalți români, nici mai
    mult, nici mai puțin. Doar că, în partea aia, adminis-
    trațiile fiind apropiate de
    guvernanți, vor depune mult zel la „sportul” cu urna mobilă. Fără Big Brother ca la secțiile de votare, să vezi recolte de voturi….

  4. Dreptul la vot nu poate fi mai presus decat dreptul la crefinta sau la educatie, de pilda.Prin urmare trebuie sa fie si el restrictionat, acolo unde este carantina, izolare sau sunt localitati carantinate.Dreptul la vot este un drept, nu o obligatie.Daca exercitarea unor drepturi poate fi restrictionata sau intetzisa, poate fi restrictionat sau interzis si dreptul la vot in aceleasi conditii.Nu scrie nicaieri in constitutie ca dreptul la vot este mai precis decat celelalte drepturi, incat nu poate fi restrictionat in conditii obiective, pandemice in cazul de fata.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.