Begu revine în top 30 şi joacă o semifinală de lux

Begu va fi cap de serie la Roland Garros. În meciul răzbunării, Serena Williams a măcelărit-o pe Kuznetsova. Avem semifinale la dublu fete şi dublu băieţi

Begu joacă pentru prima oară joacă cu Serena

Irina Begu va juca cel mai important joc din cariera ei, semifinală la un turneu de categoria WTA Premier 5, cu numărul 1 mondial, Serena Williams. Este pentru prima oară când Begu se va afla faţă în faţă cu Serena. Jucătoarea americană a executat-o în sferturile de finală (6-2, 6-1), în 51 de minute, pe Svetlana Kuznetsova şi a părăsit terenul nemulţuiattă de faptul că partida nu s-a încheiat sub 50 de minute şi pentru că adversara i-a luat două game-uri. A fost meciul răzbunării pentru Serena, care nu a uitat că în optimile de finală de la Miami, a fost învinsă, 7-6, 1-6, 2-6 de Kuznestova. Probabil că Serena şi-ar fi dat şi doi ani din viaţă decât să piardă cele două game-uri, ea jucând cu o ferocitate ieşită din comun. A făcut ceea ce de regulă nu făcea la alte meciuri, adică venea la fileu – pentru orice eventualitate – inclusiv la mingi pe care adversara în proporţie de 95% nu le mai putea returna.

Va fi cap de serie la Roland Garros

Trecând la Irina Begu, trebuie spus că prin calificarea în semifinale, ea revine în top 30, pe locul 28. Ea a mai fost în vara şi toamna anului 2015 în top 30, ocupînd pe 12 octombrie cea mai înaltă poziţie, locul 25 în WTA General. Şi dacă pierde în semifinală, Begu rămâne – cel puţin până sâmbăta viitoare, când se termină turneele de la Nurenberg şi Strassburg – pe 28 şi va fi cap de serie la Roland Garros. Conform calculelor noastre, va fi cap de serie nr.26. Poziţia de cap de serie o avantajează pentru că în primele două tururi nu va avea drept adversare jucătoare clasate între locurile 1 şi 34 în WTA general. Din păcate, ieşirile din primul tur la Madrid şi Roma ale Monicăi Niculescu o privează de o poziţie de cap de serie. O singură victorie, una singură, i-ar fi fost suficientă româncei pentru a prinde poziţie de cap de serie nr.32. Monica Niculescu este prima sub „linia roşie” şi doar dacă până marţi sau miercuri se retrage un cap de serie, atunci ea urcă în „lumea bună” la Roland Garros.

A 30-a semifinală din carieră

Semifinala de la Foro Italico de la Roma este a 30-a din cariera Irinei Begu. Dintre acestea 12 în circuitul WTA şi 18 în circuitul ITF:

  • WTA Premier 5: 1 semifinală – Roma 2016
  • WTA Premier: 1 semifinală – Moscova 2014
  • WTA International: 10 semifinale (4 v. – 6 î.)
  • 50 k şi 100 k: 6 semifinale (6 v. – 0 î.)
  • 10 k şi 25 k: 12 semifinate (11 v. – 1 î.)

Serena la a 108 –a semifinală în circuitul WTA

Serena Williams joacă astăzi, contra Irinei Begu cea de a 108-a semifinală în circuitul WTA. Numărul de semifinale ar fi fost probabil şi mai mare, dar în ultimii ani, Serena Williams a jucat de regulp, mai puţine turnee. Până în prezent, Serena a câştigat 86 de semifinale şi a pierdut 21. În 2015, Williams s-a calificat în 9 semifinale, a câştigat 5, a pierdut 3 şi nu s-a prezentat la una dintre ele, cea cu Simona Halep, la Indian Wells. În 2016, Serena a jucat doar patru turnee (inclusiv cel de la Roma) şi are 3 calificări în semifinale. Din cele 86 de finale jucate, Serena a câştigat 67 şi a pierdut 19.

Rezultatele din sferturile de finală:

  • Madison Keys (SUA-#24) – Barbora Strycova (Cze-#36/33): 6-4, 4-6, 6-3
  • Garbine Muguruza (Esp-#4) – Timea Bacsinszky (Sui-#10/9): 7-5, 6-2
  • Irina Begu (#35/32) – Misaki Doi (Jpn-#45/38): 6-2, 7-6
  • Serena Williams (SUA-#1) – Svetlana Kuznetsova (Rus-#19/15): 6-2, 6-0

Programul semifinalelor

  • Garbine Muguruza (Esp-#4) – Madison Keys (SUA-#24/21)
  • Serena Williams (SUA-#1) – Irina Begu (#35/28)

Notă: la fiecare jucătoare a fost trecut locul în clasamentul WTA la începutul turneului şi locul în clasamentul WTA vineri la ora 24.00

Notă 2: Jucătoarele din prima semifinală, au pierdut, săptămâna trecută la Madrid, în turul III; Muguruza la Begu, şi Keys la Patricia Maria Tig.

Două semifinale şi la dublu

În probele de dublu băieţi şi dublu fete, avem calificaţi în semifinale. La fete perechea Begu/Niculescu – Irina Begu a intrat în teren la două ore şi jumătate după ce a terminat partide de simplu, iar la băieţi Florin Mergea, alături de partenerul său indian, Rohan Bopanna joacă în penultimul act al competiţiei. Rezultate:

  • I.Begu/M.Niculescu – Timea Babos (Hun)/Y.Shvedova (Kaz): 7-6, 6-3
  • F.Merge/R.Bopanna – P.Kohlschreiber (Ger)/V.Troicki (Srb):6-3, 6-4

Programul semifinalelor la dublu feminin

  • Irina Begu/Monica Niculescu – Martina Hingis (Sui)/Sania Mirza (Ind)
  • Andrea Hlaváčková/ Lucie Hradecká (Cze) – Ekaterina Makarova/Elena Vesnina (Rus)

Programul semifinalelor la dublu masculin

  • Bob & Mike Bryan (SUA) – Roger Vasselin/Julien Benneteau (Fra)
  • Florin Mergea/Rohan Bopanna – Vasek Pospisil (Can)/Jack Sock (SUA)

Hingis/Mirza: 25 de victorii în 30 de meciuri în 2016

  • Martina Hingis/Sania Mirza sunt de 2 ani de zile dublul nr.1 mondial. În 2016, cele doup veterane au câştigat 25 de partide şi au pierdut 5. Begu şi Niculescu au jucat în acest an 9 meciuri, au câştigat 6 şi au pierdut 3. Cele două perechi s-au mai întâlnit de două ori, în 2015, de fiecare dată câştigând dublul elveţiano-indian.
  • Perechea Vasek Pospisil (Can)/Jack Sock (SUA) se află pe locul 11 în clasamentul ATP pe anul 2016, având la activ 10 victorii şi 3 înfrângeri. Merge/Bopanna sunt pe locul 10 în acelaşi clasament, cu 12 victorii şi 8 înfrângeri.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.