Beizadeaua primarului i-a tăiat degetul unui copil și l-a dat la câine!

Fiul primarului comunei Crizbav, din județul Brașov, a fost arestat preventiv fiind acuzat că i-a tăiat un deget unui copil de 16 ani, iar apoi, chiar sub ochii minorului, i-a dat degetul unui câine să-l mănânce.

Scenele de groază s-au petrecut la o stână din județul Brașov, transmite brasovtv.com.

Copilul, care nu are familie, era pus să muncească. „Era un fel de sclavie! Îngrozitor…”, au explicat, pentru brasovtv.com, surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.

După câteva zile de chin, copilul a reușit să fugă de la stână, dar a fost prins de proprietar. „Drept pedeapsă, i-a fost tăiat un deget, iar apoi degetul i-a fost dat unui câine să-l mănânce”, au precizat sursele citate.

După alte câteva zile, minorul a reușit din nou să fugă de la stână și să anunțe autoritățile.

Victima primește acum asistență de la specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Brașov.

„Băiatul, de 16 ani, se află într-un centru de primire în regim de urgență al D.G.A.S.P.C. Brașov, unde beneficiază de toate serviciile specifice.”, a explicat, pentru brasovtv.com, purtătorul de cuvânt al D.G.A.S.P.C. Brașov, Lidia Mailat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

17 Comentarii

  1. Asa a inceput si regele Leopold al II-lea al Belgiei in Congo pe la 1878 masacrul care adus la moartea a peste 10 milioane de congolezi,unul dintre cele mai mari masacre din Istorie,petrecut in interiorul unei tari!Belgia nici in ziua de azi nu recunoaste,e o tara civilizata…
    Sadicul asta din comuna Crizbav,nu trebuie sa mai vada lumina zilei….

  2. Pușcărie pe viață merită nemernicul ăla. Copilul acela va fi afectat pe viață și psihic și fizic. Să vedem ce va face justiția.

  3. cum se numea telenovela aia veche de prin anii ’90? sclava isaura? primarul are sclavi pe plantatie…? Vedeti legea talionului era perfecta: ochi pentru ochi si dinte pentru dinte!

  4. Asta cate a taiat degetul nu va patii mare lucru ca doar nu e „corupt”, e doar un pic criminal. Fapta usoara, ia sa fii fost pesedist si sa fii angajat fictiv pe cineva, undeva ca toata Romania era in picioare iar Piata Universitatii era blocata si pancarde cu poze in costum de puscarias umpleau strazile. Dar daca asa vor romanii?!!

  5. Ar fi interesant să se studieze acest fenomen de neofeudalism rural. La țară sunt locuri în care primarul, popa și milițianul sunt dumnezei și lege totodată. La țară nu există legi și drepturi ale omului. Există doar o talpă deasupra oamenilor formată întotdeauna din aceleași personaje și clanurile lor: primarul, popa și milițianul. Comentezi ceva? – Va trebui să mergi la judecătoria locală unde judecă tot clanurile lor. Vrei să acuzi de ceva? – Mergi la procurorii care sunt din același clan. Acolo ori ești cu ei, ori nu mai ești deloc.

  6. @Jardan Durais Bună comparația. România începe din ce în ce mai mult să arate ca o țară sclavagistă. De la exportat forță de muncă ieftină pentru munci fizice grele, până la principalul furnizor de prostituate din UE. Oare ce părere are președintele de colonie, dl. Klaus Werner Iohannis? Este mândru de țara de sclavi pe care o conduce? I se pare că se respectă drepturile omului într-o astfel de țară? Sau, stați că e vacanță și e în concediu… E în concediu din 2014…

  7. @România Țară Sclavagistă: eu am mai spus,cum se numeste o tara in care cateva milioane de locuitori lucreaza de dimineata pana seara pe CONTRIBUTIVITATE la pensie,ca sa sustina o „patura”de 150.000 de trantori pe PENSII SPECIALE,pe care absolut nimeni din gaska poolitica nu se gandeste sa le desfiinteze ,o data cu cuibul de serpi numit CCR?
    Unde srrie in constitutie de PENSII SPECIALE,unde scrie ca unii au mai multe drepturi decat altii?
    Doar in Republica Sclavagista Romania!

  8. @romania țară sclavagistă
    Coloniile nu au președinte, au guvernator.Aveți de așteptat până o să aveți președinte.

  9. De ce nu dati numele stapanului de sclavi? Si o fotografie sa stie oamenii cine este acest dement! Sa stie toata tara numele acestei familii de interlopi! Rusine!

  10. Dacă era pe bază de anticorupție cu primărie PSD, astăzi arestați „corupții” și mâine gata condamnați. Koveși și-a făcut datoria.

    Nu e vorba de nicio corupție, îi doare fix în șpăgi pe procurori, judecători și miliție și pe Werner.

  11. nu ar fi normal sa i se taie si dementului mana?
    Sa fie dat exemplu, in piata publica?
    Dar autoritatile statului unde au fost? La coada la pensii speciale si salarii nesimtite?
    Avem nevoie de un partid NATIONALIST.

  12. Parazitii din institutiile platite degeaba ce fac? Dorm? Viseaza la pensii speciale? Unde e DSP Brasov? – Se respectau normele de sanatate publica la stana lui dom’ primar? ANPC Brasov ce face? – Produsele respecta normele UE de igiena? In ce conditii se comercializeaza? ANAF Brasov de ce doarme? – Se plateau impozitele pe venit la zi? In fiecare luna? Cu cine facea el afaceri? Platea toate taxele? Sau facea evaziune fiscala? ITM Brasov doarme? -Avea contract de munca? Era legal sa angajeze un minor? Sau ne aflam in fata infractiunilor de lipsire de libertate, Art. 205 Cod Penal, sclavie, Art. 209 Cod penal, tortura, Art. 282 Cod Penal? Exista complici la rapire si sclavie? Ei de ce nu sunt arestati preventiv? Mafiotii astia nu sunt la primele abuzuri de acest gen. In America sau Europa, pentru astfel de fapte luau de la 20 pe viata.

  13. Nu am auzit nici o declaratie de presa a domnului Marcel Ciolacu. Sa intelegem ca PSD se mandreste cu membrii sai ciocoi interlopi care ciopartesc copii sclavi. Si se mai mira de ce ii injura lumea si niciun om cu studii nu voteaza cu ei. Oamenii cu creier stiu ca PSD este un partid de ciocoi interlopi. Un partid serios il dadea afara pe nemernic in secunda 1,5.

  14. Din pacate acestea sunt vremurile care le traim , drepturile omului sunt doar propaganda desantata prin toate mijloacele de presa si tv ale acelora care isi zic stapanii a toate si peste tot, in fapt sunt doar manifestari de stapan si supusii sai care nu au nici un drept fiind nevoiti, neavand alternativa , sa-si vanda neconditionat forta de munca si nu numai ……..
    Nu se poate vorbi despre respectarea demnitatii umane in relatiile de munca si sociale , trebuie sa recunoastem ca pentru a avea un loc de munca unde sa-si castige existenta, persoanele in cauza sunt nevoite sa accepte orice munca sa renunte la drepturile prevazute de legislatia muncii, fiind nevoite sa-si vanda oricum munca , demnitatea si chiar si trupul

  15. opinia publica, unde a fost?
    Oare vecinii, angajatii, vizitatorii, rudele, nu su si ei copii.
    Daca cineva le-ar fura si maltrata copiii?
    Halal popor!

  16. Marea Revolutie Democratica din Decembrie 1989 a adus Romania din nou in stadiul de stat sclavagist. Atat de mult am evoluat dupa ce ne-am castigat libertatea de sub regimul comunist.
    cate cazuri de sclavie sunt in Romania, cu oameni vanduti si cumparati, nu gasesti in toata Europa……[Leo]

  17. nume,prenumesi judecata publica
    da wernelul si loci betivul nu sint la stina ci la guvern
    autoritatile au salar marit judecatorii la fel
    pacat de copil care va suferi toata viata
    da acum nici gidea cu braking news nu mai zice nimic

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.