Bercea Mondial a fost reţinut la ora 19.50 de ofiţeri ai IGP şi SRI, în cartierul Ferentari din Bucureşti.Acesta urmează să fie dus la Parchetul Trbunalului Olt pentru audieri, acuzat fiind de tentativă de omor.
A fost căutat două zile de poliţişti din toată ţara, iar poliţiştii argeşeni au instituit filtre rutiere, sâmbătă, pe DN 65 B, la intrarea în Piteşti, pentru descoperirea persoanelor urmărite, inclusiv a lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, precum şi a maşinilor de marfă şi a celor înmatriculate în străinătate care nu au drept de circulaţie în România, informează Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, au fost controlate toate autovehiculele şi autoturismele, poliţiştii verificând identitatea conducătorilor auto şi a pasagerilor, documentele maşinilor şi încărcătura acestora, inclusiv a portbagajelor.
Bercea Mondial e suspectat de tentativă de omor asupra unui nepot în vârstă de 17 ani. Unul dintre copiii lui Bercea Mondial susţine că tatăl său este nevinovat, că persoana care ar fi folosit acel cuţit în bar nu este tatăl său, ci un frate de-al său de 14 ani, care, minor fiind, nu poate răspunde penal. La rândul său, fiul cel mic al interlopului a povestit cum l-ar fi înjunghiat pe vărul Mercedes.