Bietul actor Klaus Iohannis

De fiecare dată cînd văd un film prost, în loc să mă las furat de desfășurarea acțiunii, mă cuprinde revolta. Văd nu doar actorii cum se chinuie să interpreteze rolul. Mereu, în fața mea, se desfășoară un cadru mai larg, în care văd și cameramanul, și omul cu luminile, și secretara de platou, și mașiniștii fumînd și privind plictisiți la scenele cîrpite și jucate fără tragere de inimă. Ăsta este semnul filmului prost. Se vede contrafacerea scenei și actoria neconvingătoare.

Așa și la festivitățile patriotice. Fără să faci un efort, observi contrafacerea. Actoria marcată de patetism este semnul contrafacerii. Lipsește sentimentul și convigerea. Iar politicianul, actor rudimentar și modest, incapabil să joace scene complexe și variabile în intensitate mimează prost orice formă de emoție. Mă amuză fălcile lui Klaus Iohannis sub care se văd maxilarele încleștate pe neașteptate. Sub pielea bărbierită și bine frecționată cu loțiuni și creme joacă două nuci, semn că personajul zboară cu mintea pe cine știe unde sau chiar înjură în gînd. Strînsul pronunțat din maxilare numai bucurie nu înseamnă. Și, dacă mă gîndesc bine, nici plăcere, nici emoție pozitivă.

L-am văzut pe Klaus Iohannis la depunerea unei coroane de flori la statuia lui Alexandru Ioan Cuza. Rece ca o piatră din Insula Paștelui, președintele României nu transmitea decît un singur lucru. Că el este nespus de important, că este supremul locului, că este primul personaj al adunării și cel mai deștept din fața oricărei oglinzi și din mintea sa de ființă egolatră. România începe și se sfîrșește cu el. Ceilalți sunt mici, nu contează și greșesc mereu, așteptînd, cu gura căscată și cu urechile ciulite, sfaturile și părerile sale.

La depunerea de coroane, muzica și morga asistenței zgribulite și bătute de vînt nu erau de natură să ne înmoaie sufletele, necum să ne stîrnească o emoție patriotică. Toată scena arăta a corvoadă oficială, a spectacol mediocru, jucat pentru poporul necăjit care, în fața istoriei și a eroilor, este obligat să stea drepți, să tacă și să nu înjure, să nu fluiere și să nu huiduie.

Dar, cel mai emoționant și delicat moment al întregii scene, este depunerea coroanei. Niciodată și nicăieri, politicianul nu duce el coroana de flori. Căratul este o corvoadă. Politicianul are totdeauna soldați sau subordonați, emisari sau druckeri, care o depun la locul indicat. Și abia apoi mahărul (președintele, premierul, gîlma, generalul sau ministrul) face un pas înainte, se apleacă puțin și îndreaptă discret panglica tricoloră. O mută doi centimetri mai la stînga sau mai la dreapta, de parcă în poziția inițială s-ar trezi morții sau i-ar face să se zvîrcolească în mormînt. În acest fel, gîlma națiunii își exprimă atașamentul și respectul față de comemorat și probează asistenței marile sale trăiri patriotice. Face apoi doi-trei pași înapoi și stă neclintit preț de cîteva secunde, de parcă s-ar scufunda în adîncul grijilor și al tristeții sale de prim cetățean, copleșit de importanța momentului și de multitudinea grijilor și preocupărilor de peste zi.

Ce gîndea Klaus Iohannis cînd își plimba pe sub obraji bilele sale de os? A spus-o la puțin timp de la depunerea coroanei la statuia lui Alexandru Ioan Cuza de la Iași:

„Din păcate, la 160 de ani de la momentul pe care îl sărbătorim astăzi, în locul unirii în jurul interesului național și al integrării depline în Europa, guvernanții au preferat o hărmălaie populistă și o jalnică țopăială legislativă și administrativă. În locul unei viziuni coerente, care să asigure României o dezvoltare sustenabilă, actualii guvernanți periclitează viitorul țării printr-o avalanșă de măsuri cu efecte care se arată dezastruoase. România nu merită asemenea politicieni lipsiți de responsabilitate față de țară!”.

Și ce rol a vrut președintele să joace la ceremonia de la Iași? Citiți transcrierea unui mic text de pe site-ul Administrației prezidențiale și care poartă urmele mîinii unui copist de serviciu:

„Mă bucur să mă aflu în mijlocul dumneavoastră pentru a celebra împreună 160 de ani de la prima unire a românilor și pentru a evoca și cinsti memoria marelui artizan al modernizării țării, Domnul Unirii, Alexandru Ioan Cuza”.

Între declarațiile patriotice de dragul funcției și înjurăturile politice la adresa adversarilor nu-i decît un Klaus Iohannis care se plimbă de la București la Sibiu și înapoi!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 47

91 de Comentarii

    • Drac-nea ca un las si ticalos nici nu a aparut la Iasi. El cu iubita pe la moschei ca asa esti „mandru ca esti roman”!

    • Dragnea si johannis ar trebui sa fie f.buni prieteni si chiar sa se intilneasca des.Nu sa-si schimbe nevestele,chiar daca e la moda si le-ar sta foarte bine dar sa faca schimburi de expierenta in tradari de tara si popor ca slava Domnului au destula fiecare dintre ei.In felul asta numai de ipocrizie nu i-am putea acuza pentru ca asa cum stau lucrurile acum, fiecare vrea sa lase impresia ca e mai onest, mai curat (etc) ca celalalt si e total fals.Fals grosolan.

    • alogenul a ajuns guvernator, ales de alogenii lui, ca o masura a adormirii si spalarii de creier impusa de „valorile” occidentale….daca la inceput s-au folosit de cozi de topor tradatori si vanzatori de neam, acum au impus direct pe fata fara nici o jena, ca o sfidare pe alogenii lor, asta datorita amarului de ani de propaganda si indobitocire ca picatura chinezeasca, ca minciuna repetata la nesfarsit…saramanul om….sarmanul popor ca broasca pusa la fiert, nu simte, nu realizeaza pieirea lui, si crede in propaganda iluzorie vicleana a „valorilor” occidentale, care-l duce in prapastia pierzarii, din om in neom, coborat in nefiresc, mai prejos decat animalele, si din popor in populatie, controlata si manipulata prin card si cip, si paine si circ!
      fereastra overton – nu e o teorie a conspiratiei ci e trista realitate a zilelor noastre, mostra de manipulare si spalare de creier…sau altfel spus : „valori” occidentale
      Editat

    • Excelent text. Iar singurul rol unde Iohannis ar fi autentic e cel de ofiter cripto-nazist care nu iubeste Israelul si ce tine de Israel.Nici macar rolul de globalist nu i se potriveste. asta fiindca statutul de sluga la elitele impuse de Merkel si Juncker implica riscuri si actioneaza marul lui Adam din gitul lui de pradator

    • Degeaba face bolsevicul natzificat naveta Bucuresti-Sibiu pentru lectii de retorica si engleza ca-l tradeaza intonatiile si faciesul de Kapo, privire si inclestare a falcilor de bruta-r teuton, mai ales cand se screme sa si-l schimonoseasca intr-un „zambet”!!!
      Clona alogena a Securitatii lui BA-SILA destinata salvgardarii/conservarii materialului subuman bolsevic…

    • Guvernul Dancila este excelent.Daca si Presedintele ar colabora, ar avea multe de invatat (daca mai incape ceva!) Efectele anuntate de Iohannis nici nu au avut vreme sa apara, pesemne se refera la barfele si intrigile de la Bruxelles, singurele efecte nefaste de pana acum, genrerate doar de prostie, lacomie si ura fata de tara. Bravo, Viorica!

    • realizarile alogenilor : transformarea poporului in colonie a imperiului occidental iudeomasonic…resurse economie finante politica cultura sub control strain …ca si in ziua de azi….coruptie jefuirea si asuprirea poporului in numele “valorilor” occidentale afacerea strousberg, skoda, marmoros…rascoala din 1907 si 12000 de tarani ucisi pentru ca au indraznit sa se ridice impotriva strainilor care-i asupreau…iata realizarile alogenilor hohenzollerni : fapt ce-l facea pe Constantin Tanase sa faca haz de necaz…de necazul adus de “valorile” occidentale si statul lor de „drept”, atunci….dar mai ales acum, vedem pe pielea noastra “realizarile”… dupa cum constata si Dem Radulescu :
      NEICĂ, NU MAI POT RĂBDA!
      O spun tare: nu-mi convine,
      Că un trust din țări străine,
      Dă azi ordine la mine!
      Că își bagă nasu-n toate,
      Ministere, Căi Ferate,
      Școli, spitale, atenanțe,
      Străzi, vapoare și Finanțe,
      Bănci, ogoare, fabrici, case,
      Chiar și-n teatrul lui Tănase.
      Când să-și facă omul gustu’,
      Hop, s-amestecă și Trustu’!
      NEICĂ, NU MAI POT RĂBDA!
      PĂI NU-I AȘA?
      Vasăzică dumneata,
      Ai venit în țara mea,
      Zori, nevoie vag nevag,
      Să mă-nveți tu ce să fac?
      Zori, nevoie, vreau nu vreau,
      Să mă-nveți pe un” s-o iau?
      Ca să fac ce nu e bine,
      Și s-ajung slugă la tine?
      Apoi dacă-i țara mea,
      Ce te-amesteci tu în ea?
      Păi nu-i asa?
      Eu să știi la tine-acasă,
      Nu mă amestec că nu-mi pasă,
      Însă, nici tu, vezi, nu-mi convine,
      Să te faci stăpân la mine,
      NEICĂ, NU MAI POT RĂBDA!
      PĂI NU-I AȘA?
      Textul satiric scris de Constantin Tănase, în interpretarea lui Dem Rădulescu…
      https://m.dcnews.ro/marele-actor-dem-radulescu-atac-la-multinationale-acum-30-de-ani-video_633428.html

    • Hai sa dam mana cu mana, cei cu inima romana! Cei cu inima straina sunt cu para pe la Inalta Poarta! Huuo!

    • Dar Dragnea plateste bine ca despre el sa se spuna de bine la A3 si RTV sau sa nu se spuna mai nimic la Cotidianul, Jurnalul national si multe alte ziare!
      Cate articole scrise de dl Nistorescu despre dl Dragnea si mai ales dl Tariceanu, ati citit?!
      Oricum, modul in care vorbeste despre Presedintele Romaniei un patron de ziar arata clar de partea cui este ziarul!
      L-am vazut aseara la Realitatea TV pe prietenul(sau FOSTUL?!) dlui Nistorescu, pe dl Stelian Tanase, ma tot intreb: cum au ajuns cei 2 prieteni(sau FOSTI?!) la pozitii politice atat de contrare?!

    • bai tembeilor, voi nu v-ati saturat de Dragnea asta, raul suprem al natiunii ? mi unul mi s-a facut scarab. In rest le-ati rezolvat pe toate. Mai e Dragnea si dupa ce il rezolvam ajungem in Paradis. Vin Ciolos, Barnard, Prunna, Orban, Turcan si pun ei Romania pe roate. Acum nu ii lasa Dragnea, de rau ce e.
      Desteptilor, toata clica conducatoare a Romaniei e vinovata de ce se intampla.

    • Idolul tau, sacul plin de rahat de caine, latrau si mocofan, marlan si dobitocnu are comparetie printre romani, numai idiotii si deceleratii il vad ca pe un zeu!

  1. Domnule Nistorescu ca ardelean patriot e ma asteptam ca pe dumneavoastra alt ardelean sa va cuprinda revolta la vederea fotografiei publicate pe pagina de socializare si preluate de redactia profesionista a Cotidianului,de tinerica partenera a lui Dragnea in haine arabesti in fata marii moschei din Abu Dhabi chiar in ziua sarbatorii Unirii Principatelor! Se pare ca nu toti ardeleni se trag din Horea si Gheorghe Doja! Eu inca sper ca o sa reveniti!

    • Domnul Nistorescu, sa-i dea Dumnezeu sanatate, este un exemplu ca nu toti ardelenii sunt tampiti. Tu esti!

    • @marga: e rau sa ai obsesii. ce legatura are dragnea cu articolul??? cum zice cineva nasoale de cotrocenist, cum apar portavocile sa ne explice ca altii sunt mai rai. deocamdata, asta este in fruntea statului si el defileaza precum sta scris in articol

    • marga esti vreo rezistenta cu capul in nori? Nu Dracnea a adus moschee la Bucuresti., ci Iohannis cu Ponta. Sau pe la voi ne se poarta memoria. Ete fleortz ca se pozeaza aia la Abu Dhabi. Nazistu sef de la Cotroceni face poze la Bruxelles si-i cauta poshete lu nevasta-sa

    • Ce abureala pe voi. Cind a adus Ponta cu Iohannis moscheea din Turcia ati tacut.

    • Nu-l judecat pe autor. Ce legatura are locul si tinuta unei femei libera, conform Constitutiei? Postarea a fost o dovada ca era singura.EL fiind vazut/filmat in Bucuresti. O printesa din UK a purtat tinute specifice tarilor vizitate si nu prea cred ca nu-si iubeste tara…N-am inteles este vreo lege care interzice romanilor sa mearga in concediu de ziua Unirii? Cati romani sunt in excursii peste hotare in aceasta perioada? Dupa Anul nou sunt reduceri, daca era o cantareata sau fotomodel iubita de unuia din Orient nu te deranja. Daca este singura sau cu un roman numai vorbe grele. ”marga” daca esti barbat ar fi bine sa gandesti ca nu are nici 98, nu-i nici Charlie Chaplin care la 54 de ani avea a IV a sotie 18 ani care-i va darui 6 copii…

    • @eu,@andtruta,@hoitaru,@pentru marga:mai piti, inlocuitoare a bombonicii, pe ce bani te-ai dus tu bugetaro angajata pe proptele la Abu-Dhabi? Dar tiitorul bugetar?

  2. Și de data aceasta dl.Iohannis a dovedit că nu are un discurs care să depășească ce se spune la ora de dirigenție în clasele cinci-opt. Domnul diriginte Iohannis trece prin curte și văzând că fetele care joacă șotron nu-l observă și nu-l salută se răstește: – Cei cu țopâiala asta jalnică? Domnul diriginte Iohannis intră pe neașteptate în vacarmul din clasă după pauza mare: -Cei cu hărmălaia asta? Completările la țupăială și hărmălaie ca: legislativ, administrativ sau populist vin de la agerii consilieri prezidențialin

  3. Domnule Nistorescu va apropiati rapid de penibil.Toate articolele dumneavoastra il au „principal” pe Iohannis.Nu se fac autostrazi: Iohannis este de vina,mor copiii in spitale:Iohannis este de vina,se prabuseste moneda nationala,bineinteles Iohannis este de vina in complicitate cu BNR,nu se mai face nimic in tara asta:Iohannis este de vina,suntem cea mai corupta si saraca tara di Europa:tot Iohannis este de vina,sunt eliberati infractorii din inchisori:Iohannis i-a eliberat,se fura padurile tarii se fura de fapt cam tot. Tot Iohannis in complicitate cu hotii.In 28 de ani 22 de ani PSD-ul fost la putere si a pus tara pe butuci dar de fapt Iohannis a facut-o.As vrea sa spun sa „va fie rusine” dar stiu ca nu mai aveti.

    • #jean valjan – Mai, Editat caracterial. Cum de nu-ti crapa obrazul de rusine sa postezi astfel de magarii. Ai descoperit tu marile adevaruri: nu se fac autostrazi – de vina e numai PSD-ul si Dragnea; mor copii in spitale – de vina nu e Johannis, ca el nu-i omoara, el ii vinde, pardon, ii plaseaza in infieri, de vina e PSD-ul si Dragnea ca le-a transmis „ciuma rosie”; se prabuseste moneda nationala – Johannis secondat de Isarescu se lupta din greu sa salveze Romania de la faliment financiar, de vina e PSD-ul si Dragnea ca au dat in gat „ingineriile” financiare ale unor banci si bancheri; sunt eliberati infractorii din inchisori – de vina e Dragnea si PSD-ul ca vor legi cum au si restul tarilor membre ale U.E., Johannis vrea ca infractorii sa nu mai iasa niciodata din inchisori, daca s-ar putea „solutia finala” ar fi cel mai bun lucru. In plus esti si tampit la numarat. Daca nu esti instare sa faci operatii aritmetice elementare, foloseste-te de degetele de la maini si picioare. Din 28 de ani, 22 de ani PSD-ul a fost la putere, zici tu. Si cand ma gandesc ca Basescu a tronat la Cotroceni 10 ani, daca mai pun la socoteala mandatul de 4 ani al lui Emil Constantinescu, iaca, dracie!, chiar ca ies 22 de ani de detinere a puterii de catre PSD. Si mai ai si neobrazarea sa spui „sa va fie rusine” altora! Ce stii tu despre rusine, jigodie? Cand s-a impartit rusinea, nici tu, nici ai tai nu erati pe-acolo. Rusinea era ceva pentru prosti, voi, smecherii, aveati alte chestii, spre exemplu obraz de toval. Cat de jos si de josnici puteti fi!

    • @Omul care trece: molusca mincinoasa cum nu iti crapa tie obrazul? Nu vrei deloc sa te ridici din mocirla! Stii foarte bine ca de spitale si infractorii din inchisori se ocupa potrivit Constitutiei guvernul si nu presedintele, dar manipulezi cu tupeu. Stati toata ziua mincinosilor cu Constitutia in gura cand e vorba sa va protejati infractiunile,dar va faceti ca nu o cunoasteti cand e vorba de responsabilitatile guvernului fata de tara si popor! De doi ani la guvernare este PSD-ul lui Dragnea. Toti mortii din spitale, de pe soselele lipsa ale patriei, din haznalele scolilor sunt din vina guvernului potrivit Constitutiei! Si pentru ca noi avem argumente bazate pe fapte nu pe minciuni iti reamintesc ca PSD a condus 6 ani din 1990-1996, 4 ani din 2000-2004, 4 ani cand au sustinut guvernul minoritar Tariceanu 2004-2008, un an cand PSD a guvernat cu PDL 2008-2009, 4 ani 2012, 2013-2014, 2015 guvernele Ponta, un an cand prin Dancu au fost in guvernul Ciolos pe care l-au sustinut in Parlament in 2016, 2 ani 2017-2018. In total sunt 22 de ani de guvernare pesedista timp in care romanul a saracit iar baronul pesedist si camarila s-au imbogatit!

    • @ Omul care trece
      Ii acuzi pe altii ca au un limbaj „josnic”, dar la josnicia limbajului nu te depaseste nimeni.
      Nu e nevoie sa iti folosesti „degetele de la maini si picioare” ca sa numeri, in ultimii 28 de ani, cati ani a fost judetul Teleorman pastorit de PSD, la primarii si consiliul judetean. Fix 28 de ani. In Teleorman, PSD a avut MEREU puterea. Rezultatul poti sa il vezi trecand agale (ca sa nu iti strici pantofii sau rotile masinii) prin Alexandria sau Videle…

  4. moronul ăsta lovit de turbăciune, actor? pate cabotin, dar şi ăsta e un superlativ pentru stricăciunea asta genetică…

    • „anado tauriga” cred ca intre colegii de forum tu ai reusita cea mai apropiata caracterizare a acestei stricaciuni genetice…?! Crede-ma ca ma cuprinde revolta si scarba vazandu-l cat este de fals, ridicol si turbat, cauza din care „butonez” imediat. Oare cu ce a gresit poporul asta !!! Sa fie blestemul Ceausescului…cu bestia de basescu si moronul asta turbat…?!

  5. Domnul Cornel au apărut lingătorii de sas,le curg balele de plăcere au orgasm de fiecare dată când dau cu limba.Dacă nu trece în turul doi își vor adapta limba pentru Cioloș.Sunt convins că 10 ani au lins băs dar acum nu mai recunosc nici usturoi n-au mâncat dar gură le pute rău,rău

  6. Tipul este ridicol dar este omul BND-ului fiind impins de P.P.E.si Soros ! Sunt disperati ca vor pierde majoritatea in viitorul Parlament european si implicit presedintia Consiliului dar si mai grav, a Comisiei(presedinte,comisari,directori de DG-uri etc.). Din pacate face sa creasca gandul catre ROEXIT….

  7. D-ul Iohannis nu este artist sa stie cum sa dea bine pe ecran. Dansul este fizician, dansul le are cu numerele. Pas cu pas, casa cu casa, n case minus 1.

    • Nu-i fizician. Este un fost profesor de fizica. Fizicenii sunt cercetatorii de la IFA din Bucuresti. In Romania sunt mii sau zeci de mii de profesori de fizica, dar fizicieni sunt cativa, poate unele cadre universitare sa mai desfasoare si activitate de cercetare, dar putin probabli, unii mai vin si cu notite cand scriu o demonstratie sau o reactie nucleara…Nu jigniti valorile precum prof. dr. Stefan Procopiu, prof. dr. I Purica, tanara astrofizician Aurora Simionescu, etc.

  8. un Klaus Iohannis care se plimbă de la București la Sibiu și înapoi? Asa este! Dar insul se plimba pe banii si nervii romanilor si pe viitorul copiilor romanilor! Si ar trebui sa-i spuna cineva raspicat „Pleaca”. In ceea ce priveste reprosurile cu emotiile lipsa, amintiti-va vorba aia romaneasca: nu-i cere omului ce n-are!). Unde nu e, nici Dumnezeu nu poate astepta….Altceva ar fi daca i-ar flutura cineva pe sub nas niscai case ce se pot lua cu japca: Sa vezi atunci ce de paltoane ar tranti vechilul-…

    • @Krixus: tu esti unul din motivele pentru care iar va fi terfelit pesedeul la prezideniale. Vad ca il pomenesti pe Cel de Sus, rezolvati-va voi problema cu barna si apoi legati-va de paiul altora! Incepeti voi primii sa ii ziceti „Pleaca” lui Liviu Dragnea al treilea o in stat care se plimba din Romania in Emiratele Arabe Unite impreuna cu prietena tinerica „pe banii si nervii romanilor si pe viitorul copiilor romanilor”!

    • miile de romani care merg anual in Dubai pe banii cui merg? ai o viziune asa de marunta incat o excursie de cateva sute sau mii de euro este exorbitant, incat un roman nu poate s-o adune/imprumute din banca…un parlamentar are spre doua mii de euro/luna poate merge in fiecare luna intr-o excursie de 1.000 de euro, in Tenerife au fost pachete de sub 500 euro de Craciun cu transport, mai ieftin decat in tara…numai comunistii vorbeau ca tine, despre cei care ”sug sangele poporului”… articolul se refera la un ”biet” om nevoit sa poarta o sarcina care-l depaseste in nici un caz la viata privata a unui politician care te obzedeaza pt. ca ti-e frica de el, altfel nu l-ai aduce in atentie. Cei saraci pt. care vrei sa-i convingi ca le manaca painea de la gura, nu citesc pt. ca nu stiu sau n-au acces la net. Un om rational nu te va crede, poate un retiv…

  9. Asta pentru că e foarte plictisitor să stai priponit numai într-un singur loc.

  10. Mie cel mai mult imi place cum se cauta duomnu’ Klaus de batista cand se canta imnu’!

    • Mie cel mai mult îmi place cum se scarpină Liviu Dragnea la sulă atunci când se cântă hymnul.

  11. Hai să dăm mână cu mână,
    Dragnea să nu mai rămână!
    Vin’ la Vâlcov cu grăbire
    Să-l secăm dintr-o sorbire!

    Eu ți-s frate, tu mi-ești frate
    Și-același jandarm ne bate –
    Jandarmi, nu triburi mongole,
    Dau în români ca-n fasole. 

    Ciuma roșie să piară! 
    Piară dușmănia-n țară! 
    Între noi sa nu mai fie
    Decât flori și omenie!

    (Text adaptat)

    • Individul are trairile unui dulap, in afara de nevasta si confortul lui, nimic nu conteaza. Securistul ala de Bese macar lacrima cand se imbata, chiar daca erau sentimente trecatoare de betiv, dar erau.

    • Tu poet necunoscut,
      Ce la buda te-ai scremut,
      Ia mananca ce-ai facut,
      Si ne zi de ti-a placut.

    • Dar ciuma albastra UE & USA , care ne-a taiat padurile si ne-a furat pamintul , aurul , petrolul etc iti place ?

    • 10 ani de Băsescu și 5 ani de mascotă SRI se lasă cu multe amintiri și resentimente.
      SRI nu mai scapă nereformat oricâte poezii recită propaganda securistă.

  12. o jalnică harmalaie si topaiala incearca si face singurul sef de stat navetist, in lume. macar daca termina si el, autostrada pitesti-sibiu!!decontează naveta??cadul legal??

  13. Ce bine seamana cu Shrek. Pacat ca nu are si caracterul la fel ca al personajului. E un Shrek penibil si gaunos.

  14. Imbracă-te în doliu, frumoasă Moldova,
    Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta;
    C-acuma din pleiada-ţi auroasă şi senină
    Se stinse trecutu-ti, se stinse o lume.
    Se stinse istoria ta!

    Moldova e-n zi de doliu astazi. Nu intoarceti istoria!

  15. Imbracă-te în doliu, frumoasă Moldova,
    Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta;
    C-acuma din pleiada-ţi auroasă şi senină
    Se stinse trecutu-ti, se stinse o lume.
    Se stinse istoria ta!

    Moldova e-n zi de doliu astazi. Nu intoarceti istoria!

  16. Ziar de securities nenorociti! Va plateste Zdragnea bine, ca altfel erai faliti de mult.Ati uitat cand erai numai on line? Bieti actori sunteti voi naparcilor, care ati stat la cald si nu ati catadicsit sa depuneti o coroana de flori in cinstea unirii!

    • sa se umanizeze. insa mi-e teama ca pentru el e prea tirziu. deja existenta sa depinde, in foarte mare masura, de altii. cine plateste, comanda muzica! iar el nu e platitotrul.

  17. Pt.Omul catre trece, fara nume. Am incetat in ultima perioada sa mai comentez, dar nu pot sa nu fac cateva precizari. PDL , care este fostul PD provenit din fostul FSN, a fost cum era normal un partid de stanga prin mentalitatile oamenilor politici dar pentru pacalirea naivilor din Tara si strainatate a intrat in grupul popularilor europeni zicand ca sunt de dreapta. In timpul guvernarii CDR , dni. Basescu, Roman, Sasu si ceilalti din conducerea PD cu care PNT-CD , PNL au facut alianta politica, au sabotat-o cat au putut cu rezultatul care se cunoaste. Dl. E. Constantinescu, fost secretar de organizatie PCR in cadrul Universitatii Bucuresti, l-a pacalit pe seniorul C. Coposu cu promisiuni mincinoase iar in final , l-a ordinul tovarasilor , i-a lasat locul dlui I.Iliescu la presedintie. FSN/PSDR/PSD, PNL+ PDL, PMP, UDMR sunt clonele fostului PCR, adica DUPA NOI, TOT NOI. Fostii tovarasi au un singur scop si anume jefuirea Romaniei pt. ca reprezentantii lor sa realizeze averi imense , nemuncite, nejustificate ,fara sa suporte rigorile legii iar averea sa le ramana intacta. Daca sunteti de buna credinta, sper sa refaceti calculul si eventual sa-i cereti scuze lui jean valjan.

    • D-le Radu Dan Mihailescu, sunt de aceiasi parere privind „politica” grupurilor doctrinare din UE. Fiecare cauta sa atraga, in grupul sau, partide cat mai mari, mai puternice, facand multe compromisuri. PD-ul lui T.Basescu si P.Roman, intrand initial in grupul Social Democratilor, s-a opus intrarii in acel grup a PSDR lui Iliescu- Nastase. Apoi au trecut in randul Popularilor Europeni, care i-a primit cu bratele deschise. La fel a procedat si PNL trecand si ei la Populari (daca nu ma insel), parasand grupul Liberal/ALDE. In alta ordine de idei, desi nu ai raspuns la ultima mea intrebare, mai am o nedumerire. Ai afirmat ca nu ai facut si nu faci parte din vreun partid. Am totusi o banuiala ca, ai fost membru in PCR. Cum ai ajuns in apropierea „imbecilului” (parca asta a fost expresia folosita) Constantin Dascalescu, cu probleme importante de serviciu, fara sa fi fost membru pcr? Daca ma insel, cumva, te rog sa ma ierti. Cu acelasi respect!

    • PD-ul este groparul PNTCD si adevaratul PNL. Actual PNL este o gasca de trogloditi si oportunisti. Exemplu evident, actualul presedinte

  18. Cornele,se pare că în ultimul timp vezi numai filme proaste, că și articolele tale sunt asemenea cu principali actori Iohannis și Kovesi.Tine-o tot așa și nu am sa mai citesc fițuica ta.

  19. Domnul Nistorescu se face ca nu vede padurea stufoasa de uscaturi analfabete din PSDaddy-ALDEmoliceanu in cauza copacului maiestuos si izolat. Iohannis este cu cateva academii si de studii si de film peste „devastatii” analfabeti care au facut din nou Romania de ras ieri in Europa. Prima analfabeta in timp ce „combate Holocaustul” si „descurajeaza NATO” terfeleste limba romana prin „negationalism” iar Oaia de la agricultura delireaza despre cormorani care fac baie in piscinile din Romania!!!! Asemenea caricaturi de reprezentanti ca analfabetii guvernului PSD-ALDE nu a avut Romania in toata istoria ei! Rade planeta cu partea dorsala de poporul roman!

    • misule, cred ca esti cel putin la fel de academician ca Johhi. Poate chiar super-academician. Ai studiat cumva la seral, ai un doctorat in „stiintele securitatii:, sau ai fost coleg cu Udrea

  20. CN-ule, nu mai bine invatai tu mai multe in scoala? Acum, snob cum esti, vii si ne propovaduiesti raceala pietrelor din Insula Pastelui, uitand sa verifici si locatia respectiva, verificare care te-ar fi ajutat sa eviti sintagma „ca o piatră din Insula Paștelui” in contextul dorit de tine! Pentru ca pietrele din Insula Pastelui, cu climat subtropical, nu sunt chiar asa de reci cum insinuezi! In rest, tot mancator de deseuri umane ai ramas!

  21. În ciuda voastră mai tovarășe nistorescu, pupincurist al șobolanilor roșii, condusi de infractorul paranoic, președintele Iohannis este cel mai valoros și iubit politician roman al momentului, si-o sa fie reales încă din primul tur.

  22. O observatie mai intai d-le Nistorescu: Daca-i vorba de ceremonia de la Iasi, atunci sa stiti ca fotografia din articol e un fals, fiindca in mod normal, daca poza era din Piata Unirii, in stanga lui Iohanis ar fi trebuit sa fie Traian (nu, nu Traian Basescu in fizic – care oricum e predecesorul si (pare a fi) mentorul lui Werner din cate vad – ci secularul hotel „Traian” construit dupa proiectul celebrului inginer francez Gustave Eiffel (da, ãla cu turnu` parizian !!). Iar in poza apare o cladire ce aduce a Parchetul de pa langa Curtea de Apel ;)) (sau nici macar). In rest …da, aveti perfecta dreptate despre tiitorul de mana la piept cu ocazia imnului (cat de jalnic de fals!!)…oricum probabil e prima oara cand presedintele ajunge pe meleaguri neaose Românesti, el chiar neavand cini-stie-ce afinitai catre Românism ci mai degraba preocupari catre reinvierea imperiului austro-ungar. Sa-i dea Dumnezeu atata sanatate si ani de viata pe cat de mult iubeste el România si neamul românesc!

  23. Slavă Domnului! Iată un domn ziarist care gândește criic și înfierează cu mânie proletară „figurația”unui președinte (neromân!)care a îndrăznit să se ducă la Iași și să depună o coroană la Statuia lui Cuza.După vehemența atacului asupra lui Ihanis, ai zice că ar fi un contracandidat la președinție, atât de mult se vede ura asupra președintelui pe care încearcă să-l caricatureze, să-i creeze un chip hidos și un caracter mizerabil. O bună parte din articol înfățișează cam ce gândește și simte chipurile Iohanis, de parcă ziaristul ar fi un drăcușor strecurat în pielea lui Iohanis! Jalnic, Domnule ziarist! Imoral!

  24. Am sarbatorit Mica Unire…
    Nazistul nu a scapat nici o ocazie prin care sa denigreze Romania, sa atace guvernul si sa dezbine poporul…
    In toate e sustinut de PNL.
    A nu se uita faptul ca PNL l-a tradat pe A.I. Cuza ca sa aduca pe tron un neamt (Carol de Hohenzollern – Sigmaringen) si acum sustine un neamt (IohaniSS).
    Alexandru Ioan Cuza a căzut victima “Monstruoasei Coaliţii” a liberalilor şi conservatorilor.
    La momemntul detronarii „Monstruoasa Coalitie” a lansat o ampla campanie de dezinformare prin presa in care sustinea ca domnitorul Cuza intentioneaza sa se alieze cu Rusia. D.A. Sturdza avea sa sustina mai apoi ca detine acte – dintre cele furate din cabinetul lui Cuza – care probeaza aceasta acuzatie, insa nu a publicat niciodata aceste presupuse dovezi. In orice caz, campania de dezinformare avea sa-si atinga tinta si sa blocheze relatia lui Cuza cu imparatul Napoleon al III-lea.
    Diplomatia franceza avea sa-si dea seama de greseala abia doi ani mai tarziu…
    Vi se pare cunoscuta metoda practicata de liberalii din timpul lui Cuza?
    Asa-i ca seamana cu cea practicata de liberalii lui IohaniSS?

  25. Penibil articol. Penibil ziarist, probabil plătit bine, evident, nu de Soros.
    Marele vostru patriot, s a rugat în moschee pentru patrie. Sa va fie rușine la toți și în special d-lui nistorescu.rusine

  26. Nu cred ca trebuie sa ne uitam in ochii politicienilor.
    Ar trebui sa mergem la lucrul nostru si sa traim fericiti cu venitul nostru cinstit ca in strainatate.
    Asta e opinia mea de mama singura , cu studii superioare, cu un venit net de 1500 lei, cu baiat de varsta 30 ani plecat in Anglia.
    Dar nu stiu cum sa facem , noi, oamenii simpli, sa fie asa cum am zis.

  27. Ce sa ne mai miram , aceasta calamitate de pres. nu are nimic in comun cu Romania , poate doar s-o dezbine si s-o vanda la taraba! Si isi mai tine si mana la inima la intonarea imnului national , cata ipocrizie ! Ocroteste-i Doamne pe romani , ca multi dusmani mai au ! Din pacate si din vina noastra ( ai naibii de 30 de arginti !).

  28. zoaiele s gaozarii de serviciu se reped cu mazgaleli specfce aluia ce citeste greu ,nu pricepe NIMIC si recita aceleasi prostii cu accente si pauze aiuritoare !

  29. desi atestarea de oras istoric pentru Iasi ar fi fost mai potrivita in 2008 (la 600 de ani!) prostanacul arogant si ranjitor nu a scapat ocazia sa mai induca o mostra de dezbinare si cu aceasta ocazie (ca doar il pupa in dos consecvent si convins primarul chirica) cu un discurs nici macar original (Tariceanu a facut referire la anvergura ISTORICA a celor care au infaptuit UNIREA, comparativ cu „politicienii” contemporani, inca de acum 11 ani) desi ascendentii sai (politici!) s-au ferit de aceste „atestari” specifice TOCMAI din considerente de UNITATE nationala (hora unirii fiind jucata prima oara la Craiova in 1857, lucru pe care Cuza l-a respectat, ulterior una din resedintele familiei fiind si la Craiova)… banuiesc ca macar l-au informat pe neamtul parat consilierii sai (ca doar el este „profesor de fizica”) de acest aspect

  30. Lipseste imaginea cu Johannis cu mana in dreptul inimii pentru a marca iubirea suprema fata de patria sa ce l-a facut ceea ce este. Gesturi ieftine ale unui personaj ce-i dispretuieste pe romani prin tot ceea ce emana , prin mimica si vorbe.
    . . . . . . un imparat gol, lipsit de continut. Nimeni nu-l iubeste, nici macar aparatorii sai pe net care sunt niste bieti simbriasi amarati ce-si apara avantajele personale.

    • Ati punctat suprem! Tampenia scornita de PR ul prezidential cu laba la pipota mai lipsea…penibil. Dar cum sa vada/inteleaga Onanis sau echipa, cand stridenta si excesul sunt coordonatele principale…Se va termina circul curand si si vor lua dulapul inapoi la Sibiu, sa mai beneficieze si cei de acolo de gloaba.

  31. Opinați că articolul domnului Nistorescu, ardelean și dumnealui, ar putea reflecta, „oarecum și într-un anumit fel”, și o caracteristică a „bunăstării sentimentale” stabilită între locuitorii Ardealului, de diferite etnii ?

  32. Da, da…..dar ce ne facem dacă acest popor ( DEJA MATURIZAT ELECTORAL ?) in 2019 tot pe acest ” biet actor marionetă ŞASE CASE ” il planteza din nou la Cotroceni ?

  33. asa este,romanii au nevoie de un presedinte betiv si scandalagiu care sa le ofere circ,sau de unul acuzat de crime.de unul care a cedat teritorii ukrainei. /nu de unul care este ca un robot, in limitele constitutiei./ce-i asta ,cum ne mai distram,cu neamtul asta pedant ?asa nu se mai poate !ne trebuie unul care sa semneze tot ce-i pune in fata dragnea !pai asa crapa de ciuda toti psdeii !aceste comentarii de pe forum tocmai asta demonstreaza!toti ataca persoana nu argumentele acesteia!

  34. Ați zice că articolele lui Nistorescu încearcă să comunice manifestări ale unor sentimente personale de frustrări de „ardelean sexos”, deci ale autorului articolului, care probabil nu a reușit să adune like-uri câte voturi a reușit să obțină Iohannis ?

  35. ,,Țuțuianu cel sexos
    24 ianuarie 2019 Cornel Nistorescu
    Declarațiile lui Adrian Țuțuianu sună la fel cu toate lătrăturile în pustiu ale politicienilor care vorbesc pentru că altceva nu știu să fac! […]”
    ?

  36. DOAR GRUPUL INFRACTIONAL DRAGNEA-GHITA-TARICEANU ie caldut, primitor …ie un grup fenomenal

    • n ai vrea tu, ca stim ca ti place, sa purcezi la rimming ptr toata echipa de pe etaj? daca nu, ramane la un pol clanta.

  37. „Prioritatile” Guvernului Vasilicai:

    „Guvernul va aproba steagul localității în care s-a născut Viorica Dăncilă. Care este semnificația desenelor de pe stemă.

    Guvernul discută, vineri, un proiect de hotărâre privind aprobarea modelului steagului municipiului Roşiorii de Vede (judeţul Teleorman), localitatea în care s-a născut premierul Viorica Dăncilă.

    Modelul steagului propus are forma dreptunghiulară cu proporția între lățimea și lungimea steagului de 2/3, format din trei fâșii dispuse orizontal în următoarea succesiune a culorilor: roșu, alb, roșu. În partea de sus, pe fâșia de culoare roșie, este inscripționat statutul localității „MUNICIPIUL” cu litere albe. În centru, pe fâșia de culoare albă, este imprimată stema municipiului. În partea de jos, pe fâșia de culoare roșie, este inscripționat denumirea localității „ROȘIORII DE VEDE” cu litere albe. Steagul se fixează pe hampă în partea stângă, pe lățime.”
    https://www.stiripesurse.ro/guvernul-va-aproba-steagul-localita-ii-in-care-s-a-nascut-viorica-dancila-semnifica-ia-elementelor_1320494.html

    Ca s-o duca romanii mandri „mai bine”!

  38. Unirea Principatelor Romane Moldova si Tara Romaneasca reprezinta pasul esential spre finalizarea Statului National Romania de la 1918,ambele facute ,voite de poporul roman prin acei oameni politici care au stiut sa exprime si sa reprezinte in orele astrale ale Romaniei, Vointa si Destinul ei,al Nostru.Dincolo de caracterizari psihologizante, atat anul trecut de 1 Dec.2018 cand am sarbatorit CENTENARUL cat si acum cand sarbatorim etapa istorica spre desavarsirea Romaniei Mari, dl.Klaus Iohannis nu a reprezentat glasul Natiunii Romane, nu a facut din aceste nationale sarbatori exprimarea respectului, devotamentului si credintei fata de Tara.In discursul sau de la Iasi, nu vedem nici-o referire la Statul national Roman.Este un „guvernator”trimis intr-o „provincie romana”,respectiv de UE intr-o „provincie d e granita”sa-si exprime nemultumirea si sa certe in numele „Romei”-UE :sunt certati politicenii si guvernarea de o „harmalie populista”,jalnică țopăială legislativă și administrativă.PE ce temei ?SPUNE CLAR-guvernantii au preferat asta „în locul unirii în jurul interesului național și al integrării depline în Europa”! Klaus confunda „interesul national” care ar fi „integrarea deplina in EUropa”,deci NU SUNTEM DEPLIN „INTEGRATI”!Ca sa fim pe deplin „integrati”trebuie sa mai dam ceva lui Iohannis-guvernatorul si „europei”,NU ESTE SUFICIENT-poate sa dam guvernul, adm.,politica, statul national ?ATUNCI AR FI MULUMIT?PE CINE CEARTA ACEST trimis al „imparatilor Romei”cu ocazia Zilei Unirii Principatelor?Dupa 160 de ani, de unde a descins acest soldat al triburilor franco-germanice si cine este el ?DE ACEEA TREBUIE VAZUT SI ATENTIE CE VREA TRIBALUL GERMANIC-austriac ,LA SUMMITUL de la SIBIU din mai a.c.si ce scopuri urmareste.

  39. bun articol si felicitari ca folositi correct „sustenabil” in locul penibilului „durabil”. Cum o putea o „dezvoltare” sa fie „durabila”. E confundata cu o pereche de pantofi

  40. Felicitari domnului Nistorescu ca a reusit cu un articol de doi lei sa atraga atentia atator manuitori ai condeiului, ce nu s-au sfiit sa faca uz de abuz si sa-si scrie, asa cum au putut si ei, parerile.

  41. Către hoarda ciumată: marga, ena, mișu, lili, Jean Valjean, George, Camelia. Fie vrema rea sau bună/ noi suntem doar ciuma brună/ fie vremea cum o vrea/ noi suntem așișderea/ de vreți voi sau de vreți nu/ ne trăiască führeru!/La ieșeni cînd s-a scremut/ parc-a zis ceva de Prut/ de unirea cu cei frați/ dincolo de mal uitați. Da, da, a zis că-i iubește/ și că cam așa gândește:/ io atunci voi trece Prutu/ când și-o vedea iapa mutu/și-o să-i sorb și toată apa/ când ș-o vedea mutu iapa!/ și-a mai zis el Sturm und Drang/pe Dragnea îl vreau în ștreang/și-a mai zis de noi românii:/ să ne mânce de vor câinii/ și-a mai zis el înc-o strofă/ ceva de o Europă/ că de vrea să n-o pățească/ musai să fie nemțească/ și-antins barba înainte:/ asta vreau să țineți minte!…Jawohl, mein Herr/ eu doar una vreau să-ți cer/ lasă mâna de la piept/ că ești ca un pește fiert / mânca-ți-aș

  42. Asta-i pingelica 2. I s-a urcat la cap ca e mare scula de bascula. Un proverb spune: da-i omului putere si-i vei cunoaste caracterul. Pingelica 1 era la fel. Singura diferenta intre ei e ceva scoala in plus. De unde si concluzia ca noi ducem lipsa de caractere. Poporul se duce ca oile numai dupa ticalosi. Pacat ca nu vad cum s-au ars cu canalia perfecta si acum cu dulapul imgamfat. Ramane cum am spus: tara este sub cizma securoilor mafioti si nu exista speranta eliberarii decat prin exitus. Am ajuns in sec 21, sclavi la securoi si la strainii hulpavi.

  43. Lui Joianis i s-ar potrivi rolul lui Yorrick din ” Hamlet „. L-am aplauda la scena deschisa.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.