Big Brother. De acum Facebook va ști şi mai multe despre utilizatorii săi

Copiii whatsapp

Aplicația WhatsApp a început procesul de partajare a informațiilor pe care le deține despre utilizatorii săi cu rețeaua-mamă Facebook pentru ca funcția rețelei de socializare ce caută automat prieteni pentru cei care au cont să funcționeze și mai bine de acum înainte cu ajutorul datelor suplimentare transmise de serviciul de mesagerie, scrie theverge.com, citată de Agerpres.

După ce aplicația WhatsApp a fost cumpărată de rețeaua Facebook în 2014, utilizatorii serviciului de mesagerie s-au arătat îngrijorați de faptul că drepturile lor în materie de confidențialitate ar putea să fie compromise. Cofondatorul WhatsApp Jan Koum a publicat atunci un mesaj pe blog în care încerca să-i liniștească pe utilizatori, arătând că nu sunt probleme în acest sens.

Anunțul făcut astăzi de serviciul de mesagerie privind ridicarea restricțiilor și transferul unor date către Facebook, inclusiv numărul de telefon mobil al utilizatorului serviciului de mesagerie, a readus în prim plan criticile privind problemele de confidențialitate ale aplicației în protejarea drepturilor utilizatorilor.

Facebook va folosi această nouă oportunitate și pentru difuzarea unor reclame mai relevante pentru fiecare utilizator în parte, ținând cont de datele analitice pe care serviciul de mesagerie le va pune la dispoziție.

Mai mult, WhatsApp a anunțat că lucrează la identificarea de noi modalități prin care companiile private să folosească serviciul de mesagerie pentru contactarea mai ușoară a clienților și a informării acestora în diverse chestiuni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.