Bilanţul unui mandat agitat

Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne

Carmen Dan a fost numită ministru de Interne în ianuarie 2017 și l-a înlocuit pe Dragoș Tudorache. În cei doi ani și jumătate de mandat, de numele lui Carmen Dan s-au legat mai multe controverse și scandaluri, precum „microfonul găsit în priză” sau jignirile publice cu fostul premier Mihai Tudose.
Prima controversă legată de numele lui Carmen Dan este scandalul microfonului pe care ministrul a pretins că l-a găsit într-o priză din locuința de protocol. Carmen Dan a depus, la sfârşitul anului 2017, o plângere la Parchetul General care a deschis un dosar penal pentru violare de domiciliu, după ce ministrul a găsit în casa sa un dispozitiv de ascultare ascuns într-o priză.
„Era un dispozitiv în perete. Nu era un dispozitiv la vedere pe care să îl poţi vedea în mod normal. Am considerat că este un aspect care are atribuţiile şi competenţa necesară. Am descoperit dispozitivul azi-după amiază, când am vrut să pun telefonul în priză. După-amiază. După şedinţa de Guvern. Dispozitivul nu era vizibil, consider că este o precizare importantă. La domiciliu este un spaţiul meu privat. Este un dispozitiv funcţional”, a declarat Carmen Dan la acel moment.
Ulterior, purtătorul de cuvânt al Serviciului Romând de Informații, Ovidiu Marincea, a afirmat că dispozitivul de înregistrare provine, din primele informaţii, din zona privată, fiind vorba de un „dispozitiv ieftin, care poate fi cumpărat cu 200-300 lei de pe orice site”. Surse judiciare declarau atunci, pentru MEDIAFAX, că fapta de violare de domiciliu nu există, fiind vorba despre două persoane care au intrat în locuinţa ministrului, cu acceptul surorii ei. Este vorba despre doi foşti ofiţeri de informaţii, care ar fi fost chemaţi pentru a efectua un control prin care să verifice dacă există aparatură de intercepare. Mai mult, spuneau sursele citate, microfonul nu a fost găsit în priza, ci ar fi fost plasat chiar de cel chemat sa îl descopere. Aparatul nu era funcţional şi nici nu avea loc în spaţiul în care a fost găsit, precizau sursele Mediafax.
Fără îndoială însă, momentul care a marcat mandatul lui Carmen Dan a fost cel din data de 10 august 2018, ministrul fiind acuzat atunci de către o mare parte a opiniei publice și de către societatea civilă de faptul că a dat ordin ca jandarmii să intervină violent pentru dispersarea manifestanților din Piața Victoriei. În urma intervenției violente a jandarmilor, a fost constituit și un dosar penal, care nu a fost însă trimis în judecată nici măcar acum. Ba mai mult, Parchetul General a declinat dosarul, după aproape un an, către DIICOT, pe motiv că ar conține fapte ce țin de siguranța națională. Tot după episodul „10 august”, primarul general al Capitalei Gabriela Firea i-a cerut demisia, solicitarea edilului nu a avut însă succes, Dan fiind susținută de fostul președinte al partidului, Liviu Dragnea.
Nici din punct de vedere politic, Carmen Dan nu a avut un mandat liniștit, ea fiind implicată în scandaluri și jigniri publice cu alți oameni politici, chiar din PSD.
Cel mai răsunător scandal este cel prin care Carmen Dan și fostul premier Mihai Tudose și-au adresat cuvinte grele, fie pe Facebook, fie prin intermediul presei. Fostul premier a numit-o pe Dan „minicnoasă, agresivă și incompetentă”, iar replica ministrul nu a întârziat să apară, Tudose fiind numit „bădăran securist”. Scandalul dintre cei doi a plecat de la numirea lui Cătălin Ioniță, șeful Direcției Generale Anticorupție, în funcția de șef al Poliției Române. La vremea aceea, premierul Tudose s-a opus acestei numiri, și implicit demiterii lui Bogdan Despescu. Carmen Dan a cerut atunci „capul” lui Despescu, ca urmare a arestării polițistului pedofil. În cele din urmă, conflictul dintre Dan și Tudose, pe tema numirii unui nou șef la conducerea Poliției Române, s-a lăsat cu o furtună politică și cu demisia lui Mihai Tudose.
Carmen Dan a fost numită ministru de Interne în ianuarie 2017, când l-a înlocuit pe Dragoș Tudorache. Ea a ocupat funcţia de secretar al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) între lunile martie şi septembrie 1990 şi secretar al Şcolii generale numărul 3 Videle între 1990 şi 1996. În iulie 1996 a devenit referent al Băncii Agricola – Agenţia Videle, funcţie pe care a deţinut-o până în noiembrie 2001. Din 2001 până în 2002 a fost teller front office la Raiffeisen Bank – Agenţia Videle. În 2002 a devenit consilier juridic al Consiliului Judeţean Teleorman – Serviciul Juridic şi Contencios, ocupând această funcţie până în anul 2010. Din 2010 până în 2012 a fost director executiv al Consiliului Judeţean Teleorman – Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al Judeţului Teleorman.
Carmen Daniela Dan a fost subprefect al judeţului Teleroman timp de aproape doi ani, între 15 iunie 2012 şi 13 martie 2014, dată la care a devenit prefect al judeţului şi a ocupat această funcţie până în data de 22 decembrie 2016, când a fost numită preşedinte al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din Senat, ca urmare a obţinerii unui mandat de parlamentar.
Carmen Daniela Dan a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea Ecologică Bucureşti şi a fost licenţiată în iulie 2000 la Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza. A făcut programul de master în Managementul Afacerilor Publice Europene între 2003 şi 2004, un program de perfecţionare în politici publice în administraţia publică locală în 2007 şi încă două programe în 2013, unul de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici şi unul pilot de formare specializată în contextul exercitării funcţiei publice, destinat prefecţilor şi subprefecţilor.
Diplomele obţinute au fost din partea următoarelor instituţii: Academia de Studii Economice Bucureşti – Institutul Naţional de Administraţie, Institutul Naţional de Administraţie – Centrul Regional de Formare continuă Bucureşti, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice – Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice – Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

10 Comentarii

  1. Data mai tanti. Ia-ti gumarii de dupa usa si du-te la a doua prasila manuala la porumb. Cine te-a adus aici, ti-a deschis destinul si pe mai departe. Haine bleu-jandarm iti doresc

  2. lasa bre, ca secretara la scoala 3 videle e mai ulta liniste, departe de senatorii ursuzi, machiavelici, ipocriti.60 de generali condusi de o blondă??

  3. 100000 de gazati, sute de spitalizati, sute de maltratati.
    Un bilant vrednic de fosta militie!

  4. Carmen Dan, Carmen Dan,
    Politică de maidan.
    Ce să faci cu Carmen Dan?

  5. Carmen Dan, Carmen Dan,
    Politică de maidan.
    Ce să faci cu Carmen Dan?

    Fruntea sus! Fruntea sus!
    10 august? Un lapsus?
    De vină-i cine m-a pus.

  6. Doamna Carmen Dan a fost un bun ministru de interne. Cei care au acuzat-o in urma tentativei de lovitura de stat din 10 august 2018 sunt infractorii care au instigat si comis tentative si „civilii” cu epoleti.

  7. Carmen Dan, desființată după ce și-a dat demisia! ‘Oameni mici care ajung în funcții mari’
    Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, Dumitru Coarnă, o desființează pe Carmen Dan, după ce și-a dat demisia.
    Șeful SNPPC susține că Dan a fost pusă în funcție de Dragnea doar ca să astupe niște găuri.
    „Dna Carmen Dan trebuia demisă înainte de a fi numită. Dna Carmen Dan a fost pusă în această funcție doar ca să astupe niște găuri, de dl Dragnea, colegul ei, mentorul… A plecat, foarte bine! Trebuia să plece de mult. Mai mult rău a făcut.
    Oameni de nimic, oameni mici care ajung în funcții mari. Nu avea capacitatea să reprezinte Ministerul de Interne, aici trebuie oameni de anvergură, oameni cu știință de carte, ancorați în realitate, care nu au fost numiți de corupți, care nu au gazat, cum a făcut Carmen Dan în 10 august sau cum se vehiculează că s-a întâmplat în data de 10 august. E un lucru normal că a plecat”, a declarat Dumitru Coarnă, pentru Bugetul.ro.

    Dumitru Coarna ca si alti Lideri sindicali din MAI au numit-o de multe ori „cel ami incompetent Minsitru de Interne” si i-au cerut Demisia de multe ori!
    Nu inteleg cum pot astfel de persoane sa se faca de ras: la fel e cazul analafbetei veorica si al multor minsitri din PSD!
    Incompetenti, analfabeti, ipocriti, mincinsoi si slugi de infarctori!

    #NIMIC nu o recomanda pe aceasta analfabeta Carmen Dan sa ocupe inalta functie, NU a avut curajul sa puna macar pe Ordinea de zi Aderarea la Schengen(care figura printre Prioritatile pe Agenda Romaniei!) in cele 6 luni cat Romania a detinut Presedintia Consiliului UE!
    O analfabeta ca toti analfabetii-slugi ale lui Dragnea de la Rahova!
    A ramas somera?!

  8. O panarama pusa mot pe post de ministru MAI!Nu ca merita MAI ceva mai deosebit,dar totusi..

  9. Carmen Dan – un ministru performant
    Prosy evaluata din ignoranta si slugarnicie.

  10. Ce vină are ea prostuța,. E doar o tută,..o ”fă” din paleta promovatelor de pe canapelele partidelor. Era clar de fațadă. Ce putea ea să zică peste chestori șefi sau peste șefii de la IPJ, mafioții de partid, care imping vagonul partidului cu capul sec. Una din marile ei autogoluri a fost scandalul de la profanarea cimitirului eroilor maghiari din valea Uz-ului. Când i s-a spus in față ce are de făcut, că ce se pregătește, de către cei din UDMR.. și ea, de altfel cu concursul premierului vasilica, nu a făcut nimic,. mai exact a trimis jandarmerie pentru a inlesni violențele și profanarea ortodoxă a mormintelor altora. Deci posibil și de aici i se trage,..de altfel e și solicitarea ungariei,. care posibil astfel e parțial satisfăcută,. Insă clar nu e decizia vasilicăi,..sau a PSD.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.