Între 2 și 5 iunie, la Washington, a avut loc a 68-a reuniune a Grupului Bilderberg. Printre participanți s-au numărat Eric Schmidt, fost CEO Google, Willian J. Burns, directorul CIA, Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, Albert Boula, CEO Pfizer, Jose Manule Barroso (fost președinte al Comisiei Europene, parașutat acum în fruntea Goldman Sachs International), Charles Michel, actualul președinte al CE, Mark Rute, premierul Olandei, Jake Sullivan, consilierul pentru securitate al prședintelui Joe Biden, Dacid Petraeus, presedinte al KKR Global Institute, ambasadoarea Ucrainei în SUA, directorul companiei ucrainene Naftogaz, Henry Kissinger, jurnalista Anne Applebaum, Alex Karp, CEO al Palantir, companie de analiza de informații susținută de CIA și al cărei fondator, miliardarul Peter Thiel, a oferit sprijin informatic Ucrainei. A mai participat și redactorul-sef al The Economist (revista deținută de familiile Agnelli și Rothschild), care în următoarele săptămâni le va oferi cititorilor frânturi din cele discutate la reuniune.
Pe agenda reuniunii Bilderberg ce a fost făcută publică, Ucraina a figurat pe ultima poziție. Pe primele poziții se aflau realinierile geopolitice, provocările la adresa NATO, China, competiția tehnologică sino-americană, Rusia, sincopele sistemului financiar global, dezinformarea, securitatea energetică și sustenabilitatea, realinierile din Indo-Pacific (Asia de Sud-Est a fost recent redenumită Indo-Pacific, pentru a sublinia implicarea SUA în regiune și a da un avertisment Chinei).
”Două mașini au plecat din fața hotelului. Prima a plecat cu comandantul forțelor aliate din Europa. Nu a fost singur la Bilderberg. Discuțiile despre Ucraina avute cu miniștri importanți sunt o sarcină oficială pentru el. După câteva minute a plecat și secretarul general NATO, iar una dintre gărzile de corp a lăsat să i se vadă pistolul. Secretarul general NATO avea nevoie de gărzi de corp pentru a nu fi asaltat de șefii de la Airbus si Saab, care ar fi vrut să-l roage să le facă rost de un război mare. Acești doi șefi de companii de armament sunt de neoprit când sunt împreună și mai cu seamă dacă în spatele lor se află Henry Kissinger care să-i împingă. Bilderberg face parte din fișa postului lor. Nu este o călătorie de plăcere, iar asta explică de ce și comandantul trupelor aliate, și secretarul general NATO au plecat atât de repede. Treaba lor s-a terminat. Sau abia începe. E o treabă militară, pentru militarii americani. O afacere guvernamentală.
Comandanții militari îi informează în privat pe șefii marilor companii de armament despre planurile și visele lor pentru Ucraina. Însă au participat și miliardari specializați în specula bursieră și au mai fost și șefi ai unor companii uriașe de gestionare a activelor care i-au ascultat pe militari. Sunt oameni care urmează să dea o mare lovitură știind unde și când vor cădea bombele, dar și peste cine anume vor cădea. Oameni precum David Petraeus, fost șef al CIA, acum directorul KKR Global Institute, divizia de consultanță a companiei de miliarde de dolari KKR. Pe site-ul companiei se arată că te vor învăța să faci investiții inteligente, cu reducerea riscurilor, sau că știu să reacționeze la tendințele geopolitice și macro-economice.
Deci nu avem de ce să ne îngrijorăm. La Bilderberg totul e bine. Dacă este să ne îngrijorăm de ceva, atunci ar fi vorba despre Ucraina. Asta da nu cumva sunteți șefii Saab, Airbus sau KKR, pentru că atunci nu ar trebui să vă faceți asemenea griji”.
Paragrafele de mai sus fac parte din relatarea The Guardian despre reuniunea Bilderberg din 2014, la Copenhaga, la trei luni de zile de la ”Revoluția Demnității” din Ucraina, considerată și lovitura de stat care a răsturnat regimul lui Viktor Ianukovici și a deschis războiul – anexarea Ucrainei, războiul separatiștilor din Donbas – continuat, după o pregătire de opt ani, prin „operațiunea militară specială” a Rusiei în Ucraina.
Anul acesta, la opt ani de la începutul războiului, Ucraina nu a mai fost capul de afiș al reuniunii Bilderberg. Dacă este să ne luăm după agenda publicată, Ucraina a fost ultima pe listă, depășită de China, competiția tehnologică sino-americană, Indo-Pacific si problemele sistemului financiar mondial după sancțiunile aplicate Rusiei.
Însă, și în acest an, secretarul general NATO a participat la reuniunea Bilderberg. Au fost prezenți și ambasadoarea Ucrainei la Washington, alături de președintele companiei ucrainene Naftogaz. ”Summitul a adunat mulți experți pe Rusia și Ucraina, inclusiv pe asistenta șefului Pentagonului pentru securitate internațională, Celeste Wallander, și fosta adjunctă a consilierului pentru Securitate al Casei Albe, Nadia Schadlow, care acum face parte din conducerea Bilderberg.”, scrie The Guardian despre întâlnirea din iunie 2022.
În urmă cu opt ani, la reuniunea Bilderberg participau șefii unor mari companii producătoare de arme. Anul acesta, ei nu au mai fost prezenți, însă producătorii de arme au încasat mai multe zeci de miliarde de dolari doar din partea guvernului SUA, începând din februarie. În schimb, reuniunea din 2022 s-a făcut remarcata prin prezența companiilor care dezvoltă inteligența artificială, un domeniu în care SUA se străduiesc să nu piardă competiția cu China.
”Sala de conferințe este plină cu ecrane și este foarte probabil ca președintele Ucrainei să își facă apariția pentru o intervenție pe Zoom, cu tricoul lui obișnuit. Cu câteva zile înainte, Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu reprezentanți Bilderberg și cu Alex Karp, omul serviciilor secrete americane care conduce compania Palantir, finanțată de CIA”.
”Prințul realismului politic, Henry Kissinger, a participat la toate reuniunile din 1957 și până acum. Recent, a scris împreună cu Eric Schmidt, fostul șef al Google, un volum numit ”Epoca Inteligenței Artificiale”, iar conferința Bilderberg de anul acesta este dominată în mod vizibil de specialiști în inteligență artificială, de la Facebook și până la Deep Mind. Bilderbergul știe că, indiferent cum se va reașeza lumea și cum va arăta sistemul financiar, modul în care va arăta lumea de mâine va fi decis de companiile big tech. Dacă vreun miliardar va ajunge să creeze softul care să conducă lumea, atunci Bilderberg vrea să fie sigur că va controla mausul și tastatura”, scrie The Guardian.
Cât privește aparenta temă dominantă a reuniunii Bilderberg 2022 – China –, până ca The Economist sau Anne Applebaum să picure câteva din aspectele discutate, dezbaterile din China ne pot oferi o imagine despre îngrijorările participanților de la Bilderberg.
Yu Yongding, de la Academia Chineză de Științe Sociale și fost membru al Comitetului Monetar al băncii centrale de la Beijing, arată că ”sistemul financiar global a fost transformat de Statele Unite într-un instrument geopolitic. Decizia infamă a SUA de a îngheța rezervele în monedă străină ale altor țări nu numai că a afectat credibilitatea internațională a SUA, ci și baza sistemului financiar vestic dominant”. ”Dacă va fi un conflict geopolitic între SUA și China, atunci activele chineze de peste hotare vor fi grav amenințate, în special rezervele sale uriașe. De aceea, activele financiare externe ale Chinei trebuie să fie modificate și să fie redusă proporția dolarilor”.
Cuvântul de ordine în China este renunțarea la obligațiunile americane și importuri masive de materii prime și materiale strategice, de unde și parteneriatul strategic cu Rusia. Este contextul în care liderii marilor puteri occidentale, fie că discută la reuniunea Bilderberg, la Davos sau în propriile guverne, vor să împiedice extinderea experimentului „gaze contra ruble” încercat de Rusia în ultimele săptămâni. Cum Beijingul este prea puternic pentru a fi împiedicat, acțiunile Vestului se vor îndrepta spre state sărace din punct de vedere economic însă foarte bogate in materii prime, care, sub conducerea Chinei, ar putea pune bazele unui ”Bilderberg” și ar putea să se decupleze de dolar.
@ IQ <10 (9:15)…Mosule,tu nu sti sa legi 3,4 cuvinte pentru o propoziție corecta.?.. sau esti numai cu 4 clase de scoala.!si alea prin corespondenta.