Bill Kill – o analiză de Gheorghe Piperea

Duminică seara, la Antena 3, a fost difuzat un documentar făcut de Rai3 (televiziune publică italiană) despre neutra, competenta și necorupta organizație „mondială” a sănătății.

Ce am reținut, ca elemente esențiale, din acel documentar:

– zisa organizație a mințit prin omisiune, ținând sub tăcere proporțiile epidemiei timp de mai mult de 2 luni, ca să nu supere China (notă – China este al doilea finanțator al organizației și țara care a făcut posibilă numirea actualului director);
– guvernele lumii au mințit planeta cu privire la proporțiile epidemiei, ca să nu supere China, manufactura globală de produse de larg consum; e bine să rememorăm încrâncenarea cu care Johannis nega epidemia, până în data de 14 martie (ziua în care România a fost aruncată în starea de urgență militară), pe motiv că ar fi vorba de „o simplă răceală”;
– China și Bill Gates au acces direct, nestingherit, la toate informațiile, planurile și strategiile zisei organizații, ca și când ar fi o magazie din fundul propriei lor curți;
– Bill Gates, prin două vehicule speciale (o fundație și un trust), este cel mai mare finanțator al organizației; pur și simplu, organizația nu mai are caracter public, mondial, ci a devenit firma privată a lui Bill Gates, încă de pe vremea fostei directoare a OMS, chinezoica Chan; în timp ce șefilor de state li se acordă maxim 5 minute de speech, lui Bill vacinatorul i se acordă 40 de minute, în plenul organizației și în văzul întregului glob.

Despre OMS știam deja că e condusă de un politician etiopian, acuzat la el în țară de corupție și chiar de genocid. Ce ne-a făcut cunoscut Rai 3, în mod suplimentar, este faptul că Tedros a devenit director al acestei organizații „mondiale” cu sprijinul neprecupețit al Chinei, care a știut să îl țină captiv intereselor sale și, mai ales, a știut să își conjuge cu Bill Gates strategiile de șah pe care l-a jucat magistral contra restului lumii, făcând ca pandemia să îi profite la maxim.

Câteva reflecții acum, dacă mai aveți răbdare.

De vreme ce OMS a mințit, de vreme ce guvernele lumii au mințit, de vreme ce China a jucat șah cu umanitatea (băgând spaima în lume cu filmulețele cu chinezi căzători pe strada ca din senin, cu străzi pustii și cu locuințe sparte cu ferocitate pentru a extrage de acolo „infectații”), pentru a câștiga trilioane la bursă și noi teritorii economice sau geostrategice, înseamnă că retroactiv, toate dubiile, toate criticile, toate spaimele pentru drepturi și libertăți ale celor câțiva eretici care au stat treji în fața acestor scenarii au fost corecte. Ștampila de „conspiraționiști” și cea de „negaționiști” nu au fost decât găselnițe propagandistice de adormire a vigilenței tuturor (sau, mai pe șleau, de prostit proștii).

De vreme ce Bill Gates are acces la informațiile confidențiale, privilegiate, ale OMS, având concomitent calitatea de investitor semnificativ în acțiuni emise de corporațiile Big Pharma (Moderna și Pfizer fiind două dintre cele 7 astfel de corporații care au transformat lumea în câmpul lor de experimente clinice la care Gates deține purcoaie de acțiuni), înseamnă că a practicat și încă mai practică, nestingherit, insider trading (delict de inițiat). Pentru orice om normal sau trader ori broker la bursă, a face tranzacții cu acțiuni listate la bursă când ar deține informații confidențiale cu privire la emitenții acțiunilor înseamnă arest instantaneu și pușcărie consecutivă, pe ani mulți și grei. Nu și în cazul lui Bill. De altfel, OMS a făcut, din când în când, declarații amicale pentru Big Pharma, care au determinat creșteri colosale ale cursului acțiunilor la bursă și, deci, colosale sporuri de avere pentru Bill. Vă amintiți, desigur, povestea cu remdesevir-ul (medicament creat pentru tratamentul contra ebola, dar utilizat foarte multă vreme ca medicament off label contra covid). Când OMS a declarat că remdesevir e bun, acțiunile Gilead, producătorul remdesevir, au explodat și, odată cu acestea, întregul cortegiu de acțiuni Big Pharma listate la bursa din NY au dobândit valori care s-au dus în tavan. Când OMS a spus că remdesevir nu e bun, acțiunile poducătorilor de vaccinuri (inclusiv Pfizer și Moderna, unde Gates are mari pachete de acțiuni) au explodat. E bine să dai OMS cca 550 de milioane de dolari pe an cu titlu de „sponsorizare”, de vreme ce poți câștiga 30-40 de mld dolari în mai puțin de un an. E bine și să te dai vindecătorul umanității, în același scop.

Apropo de vindecătorul Bill – în afară de faptul că individul ne consideră pe toți niște terminale care pot fi infectați cu viruși/virusuri și, ulterior, vindecați cu anti-viruși/vaccin, e curios că nimeni nu se întreabă de ce Bill se insinuează ca specialist în virusologie și epidemiologie, deși este un IT-ist care nu a terminat niciodată vreo facultate (adică, e unul cu „școala vieții”, ca la noi, pe malul Dîmboviței sau al Someșului). Lumea nou-normalilor face, însă, ca trenul în gară cînd unii „conspiraționiști” ridică niște întrebări și dubii și atrag atenția asupra riscurilor de totalitarism, care nu au fost nicicînd mai mari ca acum, în pandemie. Btw, retroactiv, devine evident că termenul de „plandemie” nu mai este chiar un simplu joc de cuvinte sau o ironie amară.

Doar atât va mai spun azi – că Bill nu este o persoană, este o entitate cu multiple fațete, un nod important într-o puternică rețea de sens din care fac parte ciracii săi din industria Big Tech. Cu Bill omniprezent în cadrul OMS, cu Fauci în coasta lui Trump, cu aproape toată presa main-stream plătită să promoveze distanțarea socială, deci lipirea omului de calculator, industria Big Tech nu numai că căpătat cîteva trilioane de dolari, suplimentar față de trilioanele de dolari deja deținute (aveau nevoie „să mănâncă” și gura lor ceva, amărâții de ei), dar au preluat controlul asupra lumii. E o preluare ostilă, totalitaristă. O lume intenționat falimentată. O lume condusă prin fake news prin omisiune – ce nu convine neo-feudalilor Big Tech, nu există, exact ca în cărțile lui George Orwell. O lume care se împarte deja în vaccinați și ne-, după regulile unui oribil (și pe nemestecate înghițit) apartheid sanitar.

Dar cu ce va drept vă spun eu astea? Eu nu sunt medic – Bill și Tedros sunt, veterinarul care conduce „lupta” contra pandemiei în Nemția este, Șică Orban, Vasilică Câțu și Werner Johannis sunt, medicii pediatrii și coloneii din reclamele „noastre” pro-vaccin sunt, influencerii din mass-media sunt. Iar medicina, se știe, acoperă și dreptul, și geopolitica, și economia. Dar ce spun eu? Medicina acoperă întreaga știință și încape în buzunarul unor „experți” ca Rafila (ex – OMS), Streinu-Cercel, Imbre, Dorobăț, Arafat, Vlad Voiculescu (și el un absolvent de „școala vieții”, fără studii medicale, dar foarte competent pe postul de ministru al sănătății)…

Live long and prosper Bill …

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 12
Gheorghe Piperea 414 Articole
Author

9 Comentarii

  1. Vai , vai este 15.30 si nici macar un rind pentru oboseala avocatului ratacit intr-ale medicinei si farmaciei !

  2. @ gmbplay @ ion cu sapa…Ati iesit ca paduchele in frunte, mercenarilor!

  3. Cum naiba sa scrii un editorial in care sa spui nimic ? Abureala si vid . Si esti avocat? Vezi ca sosoaca e singura. Poate va gasiti impreuna si va ocupati timpul in alt mod ,mai placut. Dar ,daca ai aplaudaci..ce sa zic, tot prostul isi gaseste prosti sa-l aprobe.

  4. sechele raman un urma propagandei mincinoase dusa de occidentul globalist, imperialist, iudeomason antihristic si antinational care spala de ani de zile la creiere, incat este intr-adevar cutremurator ca dupa atatea argumente aduse, dupa modul lor de actiune precipitat pentru o boala care e intrecuta cu mult de alte boli in ceea ce priveste mortalitatea, dupa ilogica masurilor aberante luate sfidand si incalcand drepturile si libertatile, motivand necesitatea sigurantei lor…viata postplandemie oferita de ei…este cutremurator pentru atata populatie sa nu realizeze ca in toata aceasta poveste cu virusi fabricati si vaccin obligatoriu, se afla ceva suspect, ceva necurat !!!
    Ei bine, spalatii pe creier care cred in buna vointa a papusarilor globalisti, si renunta atat de usor la drepturile si libertatile lor in schimbul sigurantei oferita de criminali, e bine sa stie ca vor pierde tot : si drepturi si libertati si siguranta !!!

  5. Nu trebuie sa-i bagi in seama pe influencerii lgbt ,ei sunt doar citiva .
    Miile de cititori din Romania si din afara , te apreciaza .

  6. Felicitari pt articol! In sfarsit e cineva carr are curajul sa spuna adevarul, fara teama de repercursiuni, care desigur, vor veni! Nu din gura postacilor spalati pe creier si platiti de globalisti, pt ca ei spun murdarii oricum pt bani! Ci pericol ar fi de la conducerea globalista a tarii si a UE! Pentru ca sa primim bani de la UE, trebuie sa credem ce ni se spune de covid si sa actionam cum ni se traseaza de la UE! Anglia a fost desteapta ca s-a retras din UE, desi a platit cam scump retragerea, plus ca a fost pricopsita si cu o vina: tulpina covid britanica mai virulenta! Covidul nu e din China, antunci de ce a facut „pui” exact in Anglia dupa acordul brexit semnat?!! Suspicios de nereala aceasta tulpina covid britanica, aparuta imediat dupa semnarea acordului Brexit! Roexit si la noi!

  7. De data aceasta subscriu integral la articolul domnului Piperea. A facut o sinteza a evenimentelor din ultimul an si ne-a prezentat si actorii principali ai mascaradei. Virusul exista, este real dar de pe urma lui si a mortii semenilor nostri unii s-au imbogatit fara scrupule si fara merite doar din simple manipulari, adica au geberat din nou un purcoi de false valor, de bani falsi prin speculatii bursiere ca urmare a manipularii fara scrupule a stirilor. Mai util si mai rapid ar fi putut fi punerea la punct a unui tratament eficient. Donald Trump ne-a demontrat pe propria sa persoana ca o medicatie corecta si eficienta face ca aceasta boala mortala sa poata fi tratata ca o gripa banala. Iar Donald Trump era o persoana din grupa de risc, prin varsta si greutate si totusi s-a vindecat in cateva zile.

  8. In Bucuresti Pensionarii Traiesc in Saracie ! Mai Bine ca sunt American Miliardar ! Daca as fi Trait in Bucuresti , as fi fost Sarac ! Ca nici un Microsoft , nici Windows , nici Vista , nu mi-ar fi fost de folos , ca sa ajung Miliardar ! Ca acum ! In America !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.