Binomul apără arestarea și condamnarea

Nu demult, cineva îmi povestea o imagine de seară, cu două persoane trecînd la pas prin curtea Palatului Cotroceni.

Binomul apără arestarea și condamnarea

Nu demult, cineva îmi povestea o imagine de seară, cu două persoane trecînd la pas prin curtea Palatului Cotroceni.

Nu demult, cineva îmi povestea o imagine de seară, cu două persoane trecînd la pas prin curtea Palatului Cotroceni. Erau un fost președinte al CSM și un judecător. Cei doi se îndreptau spre zona în care se afla biroul președintelui Traian Băsescu. Cîteva zile mai tîrziu, judecătorul, fiul unui fost general de Securitate, a fost ales președinte al CSM. Din acel moment n-am mai privit CSM-ul decît ca pe un instrument de intervenție a puterii politice în justiție. Bănuiam eu ce bănuiam, am observat nenumărate împrejurări în care decizia CSM pica exact pe dorința președintelui și a Binomului și cum cazurile de atingere adusă independenței justiției funcționau ca decizii menite să apere un statu-quo în materie de decizii şi ale CSM, şi ale DNA, și ale Parchetului General. De multă vreme se vede cum CSM-ul joacă pe o parte. Și întotdeauna pe aceeași cu DNA și cu Parchetul General. Adică pe partea Binomului, de care președintele Iohannis este mereu mulțumit. Probabil, pentru felul în care este servit în diferite împrejurări. Cîtă vreme la ÎCCJ a funcționat ca președinte Livia Stanciu, era firesc să asistăm la un partizanat al instituției. Cei care nu sunt căzuți din Lună cunosc destul de bine traseul judecătoarei Lidia Stanciu de la Galați la ÎCCJ și, mai departe, la Curtea Constituțională. Citiți cu atenție declarația judecătoarei Cristina Tarcea, care a înlocuit-o pe Lidia Stanciu la ÎCCJ, și veți vedea cum cele două seamănă în atitudinea lor ca două picături de apă. Pentru că vin din aceleași loc? Pentru că au aceleași legături?

Iată declarația doamnei Tarcea, reprodusă în sesizarea lui Călin Popescu-Tăriceanu: „Avem nevoie de voi toți. Lumea trebuie să știe că desistarea din partea Ministerului Justiției este o monstruozitate, dinainte plănuită. NU TREBUIE SĂ PERMITEM INTRAREA ÎN DISCUŢII GENERALE SAU, ŞI MAI RĂU, PE FOND. Asta nu presupune ca EI SĂ FACĂ TOT CE VOR, IAR NOI SĂ TĂCEM… ÎCCJ a fost mereu alături de VOI!!! Important e să fim uniți!!! Și, credeți-mă, am nevoie mai mult ca niciodată de dvs“.

Pentru o asemenea ieșire în decor, orice judecător ar trebui nu doar debarcat de la ÎCCJ sau din orice altă funcție, ci eliminat din justiție. Poate chiar cercetat. După cum același traseu ar trebui parcurs și de cei doi procurori (Lazăr și Kovesi) care socotesc că orice modificare a legilor Justiției ar trebui să treacă mai întîi pe la ei. Ceea ce se întîmplă la Parchetul General, la DNA și la CSM trădează o influență a diverșilor factori de putere din România. De la Președinție la servicii, de la ambasadele țărilor cu greutate la susținătorii europeni ai președintelui.

Alianța PSD – ALDE este aproape neputincioasă. După cum se poartă, ne dovedește că nu are puterea de a contracara convingător. Poate și pentru faptul că Liviu Dragnea și alți cîțiva PSD-iști sunt captivi. Tinerii angajați din multinaționale merg și ei pe aceeași linie. Clamează cu putere libertatea și spiritul european, deși, în fapt, și ei sunt captivii unor multinaționale care le exploatează nemilos competențele. Cum să iasă în stradă oamenii de la OMV și să manifesteze împotriva DNA, cînd ministrul Finanțelor vorbește la mai toate posturile de televiziune despre cum a depistat la o multinațională evitarea unor obligații de plată în valoare de 200 milioane (nu mi-e clar dacă lei sau euro)? Speriat de bombe, ministrul Mișa a evitat să pronunțe numele companiei, deși oricine cu legături modeste prin București știe că este vorba despre OMV și la care, în ciuda constatărilor clare, indubitabile, DNA-ul n-a dat nici măcar un telefon, necum să-i bată la ușă. Cum să bată, cînd nevasta unui fost premier, și el om de servicii secrete, a fost angajată la o societate a OMV și plătită cu sume enorme? Cum să miște DNA-ul, cînd influența austriacă în România are un protector la Cotroceni și pe alții la Bruxelles? Exprimate deseori prin excese și abuzuri, interesele Austriei nu sunt contrate și nici cercetate de nimeni.

Ilie Șerbănescu scrie mereu despre colonie și despre faptul că totul este pierdut. Și de prin 1992, de pe vremea revistei Expres, îl contrazic.

Miercuri seară, la Romania 9, am văzut o judecătoare. Se numește Evelina Oprina. Nu față de colonel, nu cap de cal, nu prestație de alcoolică sau de iapă, nu capră gureșă care le știe pe toate. Era o doamnă delicată, de un copleșitor bun-simț, cu o decență dublată de logică, cu argumentație de judecător priceput, precaută și frumoasă, sigură de sine și fără frică. Ea a dat în vileag schimbarea peste noapte a poziției CSM. Eu cred în ea ca în nimeni altul și în colegii ei de generație, unii fugiți prin străinătate, alții cumpărați de multinaționale, unii păcăliți de Binom, dar cu resurse și calități pentru a pune umărul la o altă justiție și la o altă Românie. Oricît se chinuie Codruța Kovesi și Augustin Lazăr să ne convingă de anticorupția lor, ei o trădează cu fiecare ieșire la rampă.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de vineri versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile – sau varianta digitală.

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

  1. Statul paralel este compus din un grup de indivizi care la scrutin nu au fost agreati de tara, dar vrea sa preia conducerea tarii folosind manifestatii zgomotoase, inclusiv organele de forta ale tarii in masura in care are infiltrati in aceste organe .Statul paralel apare in tari dupa revolutii sau razboaie, cat inca slabit fiind nu este suficient organizat pentru a falsifica rezultatul alegerilor, sau atunci cand tara, revoltata fiind,reuseste sa-si impuna alegerea,vezi SUA.
    La noi statul paralel exista si numai cei care nu vor nu-l vad: Tara a votat PSD nu pentru calitatile acestuia ci pentru ca un personaj din PSD, Dragnea, a venit cu o propunere de program,fezabil si rezonabil, noutate absoluta cu sanse de a asana mocirla post”revolutie”.Ultimele sondaje de opinie arata ca tara doreste si mai mult aplicarea acestui program.
    Comparati acum opinia tarii cu opinia exprimata prin televiziuni ziare si a altor mijloace zgomotoase, inclusiv manifestatii, si veti intelege statul paralel.Acesta din urma are o parte vizibila, galagioasa,fie contra cost, fie naiva, fie din indivizi ce se raliaza grupului autointitulat intelectual pentru a fi in moda, si o parte semiascunsa care incearca sa foloseasca troienii din institutiile statului, ambele conduse din umbra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.