Biserica Ortodoxă rusă a salutat joi alegerea noului Papă, primul venit de pe continentul american, a declarat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe ruse, părintele Aleksandr Volkov, citat de AFP.
„Biserica rusă salută decizia Conclavului cardinalilor Bisericii de la Roma şi, ca şi până acum, speră că relaţiile dintre bisericile ortodoxe şi catolice se vor dezvolta într-o manieră pozitivă”, a declarat el, potrivit agenţiei ruse de presă RIA Novosti.
Argentinianul Jorge Mario Bergoglio, primul suveran pontif provenit de pe continentul american şi primul iezuit ajuns pe tronul lui Sfântu Petru, a fost ales miercuri seară pentru a-i succeda lui Benedict al XVI-lea.
Lideri din întreaga lume şi în special din ţările în curs de dezvoltare au salutat miercuri alegerea papei Francisc în calitate de ‘primul papă al Americilor’.