Biserica: SUA acționează în stil „terorist”

Autoritățile americane acționează în stil „terorist” în materie de imigrație, a acuzat duminică Biserica catolică mexicană, reproșând în treacăt guvernului președintelui Enrique Pena Nieto „supunerea” excesivă, relatează France Presse, citată de Agerpres.

„Ceea ce face dl. Trump nu este doar aplicarea unei legislații inumane, ci mai ales un veritabil act de terorism”, a denunțat săptămânalul Desde la Fe (Aici, Credința), organ de presă al Bisericii catolice mexicane în editorialul său de duminică.

„Autoritățile mexicane nu acționează, nu fac decât declarații și promisiuni, sunt călduțe în reacțiile lor, își arată teama și — mai rău — supunerea”, a adăugat acest editorial sub titlul „Terorism migrator”.

Criticând deschis măsurile anunțate de guvernul lui Donald Trump, care vrea să expulzeze milioane de imigranți ilegali, Biserica mexicană estimează că raziile care vizează pe imigranții fără documente legale au semănat „teama” și au provocat „o adevărată psihoză” printre mexicanii care locuiesc în SUA.

Pe teritoriul SUA se estimează a fi în jur de 11 milioane de imigranți clandestini, în cea mai mare parte mexicani, și în special aceștia au fost vizați de Donald Trump în timpul campaniei sale pentru președinție în 2016, în cursul căreia i-a calificat drept „violatori” și „criminali”.

Unul dintre proiectele principale ale președintelui Trump în domeniul imigrației este construirea unui zid la frontiera cu Mexicul, operațiune pe care ar vrea să oblige autoritățile mexicane s-o finanțeze.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.