Consilierul de stat la Administraţia Prezidenţială Mariana Bitang a criticat la dezbaterea parlamentară privind modernizarea sportului românesc proiectul legii educaţiei. Aceasta a arătat că sportul a dispărut total din preambulul acestei legi, „ca formă de modelare complexă a unui elev”. "Sportul a dispărut total din preambulul legii educaţiei, ca formă de modelare complexă a unui elev şi ne-am dori foarte tare ca acest lucru să revină la formatul anterior", a spus Bitang, conform Mediafax.
Ea a menţionat că sunt mai multe legi care trebuie amendate, între care şi cele referitoare la investiţiile în sport şi, în acest sens, a cerut sprijinul parlamentarilor. "Trebuie ca federaţiile şi sportul de performanţă să nu trăiască doar din bugetul alocat de Guvern, care este înfiorător de sărac, ci să aibă o oarecare independenţă şi o demnitate de care sportul are nevoie în ziua de astăzi", a spus Bitang.
Mariana Bitang a propus, la dezbatere, ca elevii să aibă o zi pe săptămână de sport, "să se creeze un cadru copiilor ca să se mişte".
Certându-ne pe numărul de ore se sport, că sunt în trunchiul comun, că sunt în afara trunchiului, constat că UE ne-a constrâns să reducem numărul de ore, vizavi de celelalte materii. Atunci, dacă nu putem să cădem de comun acord asupra numărului de ore, haideţi să facem o zi de sport pe săptămână, să creăm cadrul copiilor să se mişte", a adăugat consilierul de stat.
Ea a atras atenţia că, dacă nu se va acorda "un pic mai mare atenţie" sportului, se va vorbi despre performanţă la timpul trecut, şi nu la prezent sau la viitor.