Blaga: Eu întotdeauna mă duc la victorie, voi câştiga preşedinţia PDL

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, joi, la Târgu Mureş, unde s-a întâlnit cu membrii filialei democrat-liberale, că este convins că va câştiga şefia PDL, întrucât el „întotdeauna” merge „la victorie”. Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a susţinut că la Convenţia Naţională a partidului din 14 mai „fiecare îşi va câştiga locul […]

De cotidianul.ro - Autor
Blaga: Eu întotdeauna mă duc la victorie, voi câştiga preşedinţia PDL

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, joi, la Târgu Mureş, unde s-a întâlnit cu membrii filialei democrat-liberale, că este convins că va câştiga şefia PDL, întrucât el „întotdeauna” merge „la victorie”. Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a susţinut că la Convenţia Naţională a partidului din 14 mai „fiecare îşi va câştiga locul […]

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, joi, la Târgu Mureş, unde s-a întâlnit cu membrii filialei democrat-liberale, că este convins că va câştiga şefia PDL, întrucât el „întotdeauna” merge „la victorie”.

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a susţinut că la Convenţia Naţională a partidului din 14 mai „fiecare îşi va câştiga locul pe care partidul consideră că îl merită”.

„Eu voi câştiga preşedinţia Partidului Democrat-Liberal, eu întotdeauna mă duc la victorie. În partidul nostru, aşa cum îl ştiu eu, toate poziţiile se obţin prin vot pur şi simplu şi eu cred că fiecare îşi va câştiga locul pe care partidul consideră că îl merită. Mizez în primul rând pe programul pe care îl prezentăm partidului, pe valoarea colegilor care îl susţin şi, desigur, pentru că ştiu, cunosc destul de bine Partidul Democrat-Liberal”, a spus Blaga.

El a respins ideea potrivit căreia ar intenţiona să se retragă din cursa pentru şefia partidului.

„Aşa mă cunoaşteţi dumneavoastră? Am auzit multe voci, dar niciuna care să confirme ce aţi întrebat”, a spus el.

Blaga a refuzat să facă „vreun pronostic procentual”, dar a susţinut că va avea o mare susţinere la Convenţia Naţională a partidului din 14 mai.

„Susţinerea se va vedea în cabina de vot, pentru că va fi un vot secret, dar eu sunt convins că (mă bucur) de o mare susţinere”, a spus el.

Întrebat pe cine, dintre Roberta Anastase şi Monica Macovei, ar vedea prim-vicepreşedinte al PDL, Blaga s-a mulţumit să afirme că acestea „vor candida unde doresc ele”.

La Convenţia Naţională a PDL, care se va desfăşura în 14 mai, vor candida pentru funcţia de preşedinte al partidului actualul preşedinte, premierul Emil Boc, secretarul general al partidului, Vasile Blaga, şi deputatul Theodor Paleologu.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.