Blaga nu se retrage: Nu-mi bat joc de mine, de colegi şi nici de partid

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a negat speculaţiile legate de o eventuală retragere a sa din cursa pentru preşedinţia partidului, afirmând că acestea sunt jignitoare, şi a afirmat că este timpul pentru o schimbare majoră în PDL.

Invitat să comenteze speculaţiile referitoare la o retragere a sa din cursa pentru şefia PDL, Vasile Blaga a răspuns: „La început, au fost idei de genul cărora nu aş candida până la urmă”.

„V-aţi convins ieri că am depus moţiunea. Acum văd că este altă abordare din partea domnului Tabără, cum că aş renunţa pe parcurs. Mă jigneşte domnul Tabără, nu mă cunoaşte şi ar trebui să-şi întrebe propria organizaţie să vadă ce părere are. Eu nu pot să-mi bat joc nici de mine, nici de colegii care mă susţin şi mai ales de partid”, a adăugat el.

Cât priveşte declaraţiile unor preşedinţi de organizaţii care au susţinut că delegaţii din filialele lor vor vota pentru un candidat anume, Blaga a atras atenţia că statutul prevede clar că votul imperativ la Convenţia Naţională este interzis. „Au fost greşeli, necunoaşteri de statut şi aşa mai departe, dar pas cu pas se conving”, a spus Blaga.

Acesta s-a arătat încrezător că PDL simte nevoia unei schimbări după alegerile interne programate la mijlocul lunii mai. „După cum spunea domnul Filip, din 10 în 10 ani se întâmplă lucruri importante în acest partid: în 1991 am avut curaj să ne rupem de Iliescu, în 2001 a fost ales domnul Băsescu şi cred că tot aşa se va întâmpla şi în 2011”, a declarat secretarul general al PDL după întâlnirea pe care a avut-o marţi seara cu reprezentanţii din filiala Sectorului 3.

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, luni seară, la Europa FM, că este de aşteptat ca Emil Boc şi Vasile Blaga să ajungă la o înţelegere până la Convenţia Naţională, iar acesta din urmă să renunţe la candidatură.

Democrat-liberalul a fost întrebat dacă este este previzibilă o retragere a lui Vasile Blaga din cursa pentru preşedinţia PDL, în contextul în care Emil Boc ar fi strâns deja o largă susţinere în partid, Tabără fiind de părere că acest lucru este de aşteptat. „Marea majoritate a membrilor de partid aşteaptă un astfel de moment. Se aşteaptă această negociere (între Emil Boc şi Vasile Blaga)”, a spus el.

Întrebat cum este posibilă o astfel de negociere, nefiind statutară, Tabără a explicat că „în politică întotdeauna se găsesc soluţii”. „În politică trebuie să găseşti drumul spre compromisul care îţi poate aduce câştig”, a precizat ministrul, la Europa FM.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.