Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a depus, luni, la Comisia pentru pregătirea Convenţiei Naţionale din 14 mai, cererea de a candida pentru un nou mandat, însoţită de moţiunea „O Românie dreaptă, o Românie europeană”, precum şi de cele 35 de semnături necesare.
Vasile Blaga a venit la sediul central al PDL însoţit de susţinători ai săi, între care Sorin Frunzăverde, Cristian Boureanu, Cezar Preda, Costică Canacheu, Cătălin Croitoru, Radu F. Alexandru, Cristian Rădulescu, Mihail Boldea. De asemenea, Radu Berceanu l-a aşteptat la Blaga la sediu, fiind în comisia de organizare a congresului.
Blaga nu a fost aşteptat în curtea sediului de membri ai partidului, aşa cum s-a întâmplat la lansarea candidaturii lui Emil Boc.
Gheorghe Falcă a precizat că după-amiază comisia de organizare va preciza dacă dosarele de candidatură la şefia partidului îndeplinesc condiţiile statutare.