Blogărilor le place să fie provocați

STRICT INTERZIS. În lumea blogărilor, nu se fac așa – din chiar Doamne – confesiuni, nu se scriu texte personale fără niciun rost, nu, domnule, nu ești traversat de melancolii de două parale, nu ai nostalgii, nu ți se întâmplă să-ți amintești de o iubire de altădată și să cazi pe gânduri, nu ai dreptul la sinceritate pe degeaba. Nu e voie. Este o greșeală impardonabilă.

Blogărul își amintește și el lucruri (de obicei, de o banalitate atât de scandaloasă, încât ți-e și rușine de apartenența comună la specia om), dar doar atunci când este provocat. Însă cine îl provoacă pe blogăr? Pe blogăr îl provoacă întotdeauna o companie, cineva care are ceva de vândut (votcă, sucuri răcoritoare, frigidere, aspiratoare, cazane de țuică etc.).

După ce este provocat, da, blogărul se scaldă în apele tulburi ale aducerii-aminte. El nu își aduce însă niciodată aminte lucruri ce ar putea fi în dezacord cu politica de branding a firmelor pe care le endorsează, cât de cât. Nu. Exclus. El este un storyteller pentru cei mulți (așa le spune, nu mă întrebați de ce, că numai de povestitori nu sunt buni).

Și ce poate să facă și blogărul, altceva decât să constate cât de mult a progresat, cât a evoluat – în toți acești ani – cum a devenit un altul, mult mai bun? Ce poate el să facă – altceva decât laudatio la propria statuie? De obicei, după ce se prosternează la sine însuși, își adresează un călduros Wow! Este uimit.

Și este într-adevăr uimitor să vezi că sunt oameni care bagă bani în așa ceva. Dar există. Fiindcă există și publicul care se uită la pixelii ăștia și se simte reprezentat. Este exact același principiu ca la oamenii foarte neînzestrați cu minte care apar prin televizor. Ei sunt acolo pentru ca aceia de acasă să se simtă bine privindu-i. Ei sunt acolo să îi valideze aceștia, să râdă și ei de cineva. Este un mecanism crud al economiei de piață, dar exact așa funcționează.

Există totuși și momente bune, utile, când blogării sunt puși de ochii lumii (bune, cum ar veni) să dea cu sapa, să planteze un copac, să dea o mână de vopsea pe o bancă în parc. Se numește campanie de responsabilizare sau, în unele cazuri, de awarness (îi faci pe oameni atenți la faptul că există hepatita B vânzând morcovi în piață, la Obor, de exemplu). Ei dau exemplu. E bine, lasă să dea, de ce să nu dea?

Cazul Fănel: pe partea amoroasă, direct

Fănel s-a specializat în textulețe despre relații amoroase între oameni, îndeobște frânte. Și ce relație între oameni nu se frânge? Și cine nu caută o explicație? Carevasăzică, omul are muniție din plin. Manipulează clișeele abil, iar tot felul de tăntălăi de ambele sexe stau și se minunează de cât adevăr este în aceste nimicuri vechi de când lumea. Unul dintre cele mai dubioase cazuri din blogosfera românească este Radu F. Constantinescu, căruia haterii consacrați îi spun, pe bună dreptate, Fănel. El poate fi găsit pe www.radufconstantinescu.ro.

Fănel e ca acele vechi personaje din paginile ziarelor care le răspundeau celor cu complicații sentimentale. Fănel trăiește, practic, pe cârca inepuizabilei prostii a oamenilor.

Iată, pentru a fi limpede, care este nivelul la care discutăm: „O cititoare din Cluj m-a-ntrebat cum este posibil ca totul să fie perfect într-o zi, iar a doua zi totul să fie istorie? Răspunsul brutal la întrebarea «Cum se poate?» este că nu se poate. Ce se poate însă este ca el să mintă foarte bine. S-ar putea să te mintă doar pe tine. S-ar putea să se mintă și singur. Ce se mai poate este ca tu să nu te prinzi. Pentru că nu știi sau pentru că nu vrei să știi. Nu vezi cât de ușor ne este să răspundem cu «bine» la întrebarea ce mai faci? Scapi de următoarea întrebare! (…) Poate că te-a mințit pe tine pentru că te voia liniștită. Femeia suspicioasă este greu de suportat! Femeia suspicioasă e și mai greu de înșelat. Nici serviciile secrete nu te căută în bagaj, în gunoi, în telefon, în extrasul de cont, cum caută o femeie suspicioasă! (…) Dacă femeia îndrăgostită stă noaptea și te privește dormind, femeia suspicioasă poate să stea toată noaptea și să te aștepte să vorbești în somn! (…) Poate că s-a mințit pe el. Spera că o să fie mai bine deși nu făcea nimic pentru asta. Nici nu știa cum. Mă amuză oamenii care spun că în cuplu poți să vorbești despre orice. Și eu sunt un mare susținător al comunicării, dar mă îndoiesc că pot să-i spui soției tale ghici ce s-a-ntâmplat astăzi?! Am întâlnit o blondă… A fost cel mai bun sex oral din viața mea. Cât pe ce să fac o cădere de calciu! Înțelegi? (…) Ieri spunea că tu ești viața lui. Astăzi are altă viață. Chiar crezi că a început astăzi? (n.r. – atenție la raționamentul următor, e adânc!) La 7:30 era îndragostit de tine și la 8:10 se mută? Este ca o poezie de copii: Nimeni nu se mută/ înainte să se…/ cunoască mai bine…Nu. Eu o să-ți dau răspunsul corect, chiar dacă tu ai pus greșit întrebarea. Întrebarea nu era de ce a plecat, întrebare era de ce a mințit. Iar răspunsul este: acum chiar nu contează. Nici răspunsul. Nici el“.

Divin, nu-i așa? Peste alde Paulo Coelho, peste o telenovelă turcească la modă, plâng, cu amare lacrimi, coafezele și coafezii (oameni admirabili, de altfel), cu ochii în palmele în care-și țin telefoanele mobile. Este înduioșător să știi că atâția oameni și-au păstrat, admirabil, naivitatea.

Cazul Fabuloaselor: sublimarea mediocrității absolute, mereu la modă

Atrag atenția asupra blogului www.fabulousmuses.net. Fabuloasele acestea, muzele astea fabuloase sunt două fashioniste, două modiste, în definitiv, două fete. Ele pozează în diferite haine (adeseori pozând țin gura întredeschisă, așa, ca și cum abia ar fi fost anesteziate și urmează să sufere o intervenție stomatologică mai mult sau mai puți minoră) și ne tot dau sfaturi: ce filme trebuie să vedem, ce cărți trebuie să citim, ce se poartă toamna asta și ce se cuvine să mănânci la micuțul dejun. Nu vă închipuiți că stau ascunse în cinematecă și în biblioteca Academiei și acolo cern, cern, cern. Nici vorbă.

Au doar o bună relație cu fetele de la PR, care își promovează și ele marfa pe unde apucă. Asta le este meseria. Așadar, și la Fabuloase, dacă Fabuloasele sunt urmărite, întrebarea rămâne de ce sunt urmărite? Răspunsul stă, de asemenea, în sublimarea mediocrității absolute la care au ajuns. Gâdilă permanent – clișeistic – auzul celor cu inteligență fragilă și mofturi mari. Iată cum își închipuie Fabuloasele că trebuie să decurgă actul lecturii. Nu vă temeți, este exact ca în cele mai siropoase și mai stupide producții de profil (n.r. – diacriticile le-am pus noi, pe net nu trebuie să te obosești, încurci motoarele de căutare și, dacă nu stai bine pe google, nu intră nici bani în portofel, așadar faci impostura pe degeaba, și e păcat): „Toamna este anotimpul ideal pentru a sta treaz ore în șir cuibărit în casă pentru a citi povești captivante și a te îndrăgosti de noi personaje. Astfel, ți-am pregătit o listă de 10 carti pe care trebuie să le citești în sezonul rece și care te vor ține trează multe ore. Tot ce ai nevoie este de (n.r. – așa scriu Fabuloasele, nu noi) șosete groase, un ceainic cât mai mare și poate Mumford&Sons în căști. (Noi ne-am mai pune și un film franțuzesc sau italienesc să ruleze și să mai tragem cu ochiul, însă tu alegi ce îți place mai tare)“. După care urmează cărțile pe care trebuie să le citești. Sunt tot alea pe care fetele de la PR de prin edituri au primit ordin intern să le facă bestseller. Pentru că sunt cele mai ușoare.

Cazul Adrian Năstase: pilda ouălor de cuc

Adrian Năstase nu mai este nici ministru, nici prim-ministru, este doar un fost pușcăriaș eliberat înainte de termen și un blogăr care acordă o importanță aparte ciclurilor naturii. Într-una dintre cele mai recente postări, Adrian Năstase ne dă chiar pilda ouălor de cuc, pentru a atrage atenția asupra unei situații din subordinea Ministerului Culturii.

El ne atrage atenția că – ei, bine – cucul este o pasăre migratoare (avem aici un subtil atac la premierul Cioloș, alogenul, cum ar veni). În rest, Adrian Năstase pune multe poze cu el și cu animale, de la ferma de la Cornu.

Trăiește cam ca un fost mare traficant de droguri retras la o moșie, oriunde în America Latină. Și se pozează cu animale în toate pozițiile. Nu este săptămână lăsată de la bunul Dumnezeu să nu apară și Adrian Năstase flocăind un dulău sau un alt patruped.

Acesta este finalul carierei celui care – cu un deceniu și jumătate în urmă – era gata să conducă România de unul singur. Finalul lui El Însuși. Pilde cu ouă de cuc și vederi din lumea animalelor.