Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a afirmat că repartrierea aurului nu este rentabilă deoarece ar presupune costuri de 10 până la 20 de ori mai mari decât comisionul plătit Băncii Angliei.
„Vom respecta legea, dar ne-am spus punctul de vedere”, a declarat Isărescu, referindu-se la un document trimis recent Guvernului şi Parlamentului, în care explică situaţia şi costurile mari care ţin de repatrierea aurului.
Isărescu nu a precizat care este suma necesară pentru repatrierea aurului, dar a spus că estimările BNR ar putea fi „timide”, în condiţiile în care costurile asigurărilor sunt mari şi se negociază.
„Costă să aduci aurul din mijlocul Londeri la Heatrow. Parlamentul va hotărî”, a explicat guvernatorul.
Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone, care valorează în prezent 4,7 miliarde de euro. Circa 60% din aur, peste 61,2 tone, este depozitat la Banca Angliei, dar se află în custodia BNR.
Președintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, în noiembrie 2019, pentru reexaminare, legea inițiată de Liviu Dragnea privind repatrierea a 91,5% din aurul depozitat în străinătate. Acțiunea șefului statului a venit după ce CCR a respins o obiecție de neconstituționalitate pe proiectul de lege.
Iohannis a susținut că modificările la Statutul BNR pot crea un precedent periculos pentru elaborarea și implementarea politicii monetare.
Președintele României consideră că modificările legislative pot afecta atribuțiile BNR și „să creeze premisele îndepărtării de la compatibilizarea legislației BNR cu tratatele europene, cu Statutul Sistemului European de Bănci Centrale (SEBC) și cu cel al Băncii Centrale Europene (BCE) și să genereze dificultăți în aplicare”.
Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului Băncii Naţioanale a României, de declarat, pentru MEDIAFAX, că potrivit legii, BNR este proprietarul celor 103,6 tone de aur. Dintre acestea, 61 de tone din rezerva de aur se află la Londra.
si batuti (in cap!) si cu banii(aurul!) luati! …siktir democratie si justitie neosecurista, coloniala, iohannista, sorosista si antiromaneasca!
PS…ca sa mai reducem pierderile ar trebui sa punem si noi (romanii!) „gaj” pe averea isarestilor (podgorii, ferme, vile, alte proprietati si ce o mai avea si el(ei) pe acolo , „ca omul”, exceptie facand evident ceea ce este „mobil” adica ,pentru intelegere, ceva similar conturilor „inexistente” ale Romaniei din vremea lui ceasca in alte banci decat cele romanesti (sper ca nu ne ia de prosti sa credem in „valoarea actiunilor” sale) daca aurul nostru este pe post de „gaj” in alta parte!
Aurul Ukrainei (o parte din el) a fost dus la NY in 2014. Germania, care facuse cerere sa isi repatrieze aurul de la NY Fed, si-a putut primi aurul incepand cu 2015. Pune cap la cap cele doua evenimente!
Probabil, nemtii si polaci sunt niste tampiti ca si-au repatriat aurul de la americani si britanici. Tot pentru ca aurul e valoare, Polonia, Ungaria, China, Rusia isi cresc depozitele de aur. Vorba aia, ce-i in mana, nu-i minciuna, ca daca banca Angliei iti da cu flit ca celor din Venezuela, ce faci?
mai asteptati putin si o sa puna impozit pe repatriere, Anglia nemai fiind in ue!!!!!
” BNR este PROPRIETARUL aurului”????? oare BNR e SRL, PF, II, ??? poate ne spune unde este inregistrat la ORC? ??? poate e ca in sua unde FED BANK e o societate privata cu contract cu statul
Domnule ,cand aurul a ajuns la Londra s-a facut prin grija FMI SI BM ,iar azi Isarescu ne vinde iar o poveste cai scupa asigurarea transportului de la Banca angliei la aeroport.Daca repatrierea celor 65 tone aur romanesc s-a cerut printr-un document ca rezultat al hotararii luata in parlamentul Romaniei ,azi intreb care-i guvernul sau ce hotarire a parlamentului a dispus trimiterea aurului la Londra -asta ca sa fie date cartile pe fata sa ne lamurim cine pentru cine joaca ??.
De aurul de la Moscova cca 93 tone dupa 103 ani trebuie sa ne luam gandul,pe ce-a pus botul rusul nu mai vezi in veci.
” BNR consideră că repatrierea aurului e păguboasă.” Curat paguboasa, pentru bate/neica-nimeni ! Pentru omu’/om aurul este si ramane aur !
Si daca minte?
Va rog sa ma iertati, domnule Andreesanu! Intr-adevar, in loc sa citesc in carti, am gresit si am citit comunicatele oficiale ale Bancii Nationale, crezand ca sunt surse primare de informare. Va multumesc pentru ca m-ati facut sa-mi schimb parerea despre Rusia! De la Dvs. am aflat ca au fost si perioade istorice in care Rusia a fost prietena cu Romania, demna de a-i incredinta tezaurul spre pastrare. Raman cu nedumerirea, de ce transportul aurului (la intoarcere) de la Moscova sau Londra pana la Bucuresti costa mai mult decat transportul aurului (la dus) de la Bucuresti la Moscova sau Londra?
Orice am avea este pagubos ….”da-l dracu ca era blestemat ” … Si Isărescu ce sa ne spună ? Ba fraților nu vedeți ca ati dat pădurile,bancile,energia …resursele imi e si tarșeala sa le mai spun de aur ….nu avem dinți in gura stam cu WC in curte acum vrem sa iesim la videochat cu aur pe noi …BNR nu se tine de fudulii ..
Foarte multi romani care mai gandesc, sunt convinsi ca aurul romanesc de la Banca Angliei, nu se va mai intoarce nici-odata, ci va avea soarta tezaurului ajuns la Moscova. isarescu minte.
Daca esti barbier nu inseamna ca n-ai voie sa citesti !,pune mana pe carte ,citeste si ai sa stii.
1)Franta ,UK erau aliati cu Rusia in primul razboi mondial ,ca sa scada puterea nemtilor pe fronturile din Franta trebuia deschis un nou front in est asa ca au presat intrarea Romania sa intre in razboi in 1916 ,nepregatita ,neinstruita,cu arme din timpul razboiului cu turcii (1877-1878) ,romanii au fost respinsi pe frontul din Ardeal ,aliatii Puterilor centrale (Germania +imperiul Austro-Ungar ) respectiv Bulgaria ,Turcia au atacat din sud Romania ,nemtii erau alaturi de austro-ungari in ofensivasi pe frontul din Ardeal si veneau peste dunare (vezi dezastrul de la Turtucaia ) ,de partea romanilor erau doar rusii ,la evacuarea guvernului din Bucuresti s-a negociat cu Rusia si pastrarea tezaurului BNR si a curtii regale la Moscova.Tarul Nicolaie al 2 lea era ruda de sange cu Regina Maria prin Regina Victoria a UK ,asta-i pe scurt povestea plecarii tezaurului la rusi . Nu Ceausescu a dus aurul la Banca Londrei ci masonul de Isarescu care-i vandut FMI si BM ,aia il tin guvernator ca le face jocul.Cand guvernele de 2 lei au treminat de vandut averea tarii au inceput guvernarea pe datorie si au imprumutat bani cu nemiluita de la FMI si BM gajind ce se mai putea gaja :s-au pus GAJ cele 65 tone aur si s-a conditionat depozitarea in Banca Londrei care face jocul FMI si BM orcand ;s-au vandut 45% din pamantul arabil al tarii ;s-au scos la MEZAT resursele minerale :petrol,gaze ,aur etc.Azi Romania are o datorie externa de 109 miliarde euro AMANETAND VIITORUL A 5-6 GENERATII DE ROMANI !. De aia sunteti manipulati ,de aia votati cu capul in traista ca nu cititi ,ca orce zvon de mahala e mai credibil decat cartea ,decat informatia pe baza de documente.
„BNR consideră că repatrierea aurului e păguboasă”
Pentru cine ?
Nu se poate explica de ce regele, cu guvernul lui capitalist din anul 1916, au dus tezaurul in Rusia , pe care o cosideram dusman permanent, iar Ceausescu cu guvernul comunist au dus aurul in Anglia, pe care o consideram atunci tot dusman imperalist, capitalist. Mai sunt si alte decizii pe dos, pe care le-au luat conducatorii nostri de-a lungul istoriei, dar ma opresc aici.
Nu va bateti gura de pomana ,ala nu mai este aurul Romaniei !,da nu mai este aurul Romaniei este GAJ !!,gaj la imprumuturile
facute de guvernele tampite care au calarit Romania din 90 pana azi.
Cui apartine prostia din articol ? lui Isarescu ma indoiesc ,sigur e tot o gafa jurnalistica vezi exprimarea ” alea 65 tone aur romanesc depus in Banca Londrei este in custodie la BNR „!!! ,bai RC dute la DEX si vezi ce inseamna custodie .
Cat timp acel aur romanesc este depus cu titlul de gaj nu se va misca un gram din Banca Londrei spre Romania .Isarescu joaca strimb ca intodeauna ,si minte de ingheata apele ,de-l crezi pe Isarescu esti prost.
Sigur gajul a fost impus de FMI si BM cele care te pot executa orcand au ele pofta ,iar Isarescu este omul lor.
Adio s-un praz verde ,romani luati-va gandul de la cele 65 tone aur au aceeasi soarta ca si tezaurul de la rusi !! pe lumea cealalta. Nu-i mai trageti cu rezerva Romaniei in aur de 103,6 tone ca nu-i ,sa mai fie acolo vro 38,6 tone poate.
Și dacă din motive de Suveranitate națională supărăm SUA dar mai ales Uniune Europeană la care ne-am convins cum funcționează deciziile și aceștii dispun blocarea tuturor activelor României? Atunci și pedepsiti și cu aurul ca inexistent, va fi bine? Asigurare cum? Dacă în asurd, rușii sau chinezii ocupă Anglia, Asiguratorul Elvețian să zicem, ne dă aur în loc din grămada lui din Elveția? Fiindcâ sigur în asemenea cazuri potrivit contractului intevine clauza cu “forța majoră” și asiguratorul este exonerat de la plată. Nu cred că domnul Isărescu are insomnii cu licitatia asiguratorului pentru aurul din BNR, BNR fiind stat în stat. Ca domnul Iohannis. La BNR nu se va aplica la licitație legislația cu criteriul “Prețul minin” ca și pentru echipamente și consumabile în Spitalele de stat, sau pentru Echipamentul de protecția muncii în ce a mai rămas intreprindere de stat! Domnilor de la BNR sigur că vă este mai comod să nu se schimbe nimic, dar chiar nu merită România un pic de deranj din partea domniilor voastre?
Dar paguboasa si buboasa pentru cei care au luat spaga sa sustina lira engleza…
Inamicul public nr.1 a spus cat ar costa repatrierea. La expatriere a fost oferta cu reducere .ai jigo?
Ati facut ce-ati facut si ati „rezolvat-o” si p’asta! Ei, bravos!!!!
Si cu rusii a fost la fel. Ieftin când le duci tezaurul, scump când vrei sa-l repartiezi. Acest Danila Prepeleac din fruntea BNR ne-a bagat pana la gat in ”afaceri”.
Normal ca e paguboasa. De ce dracu sta Dragnea la puscarie? Unul din motive e aurul, altul bancile, altul Manole, altul serviciile, altul multinationalele, etc etc. CUm dracu sa fie pagubos sa iti aduci aurul? Cand l-ai dus nu a fost? Eu cred ca asa i-au promis magnatii bancheri. Mestere Manole, daca rezolvi si lasi haurul aicilea in Londinium, bre si la 80 de ani tot Gubernator vei fi. ba chiar si in cosciug, daca iti place atat de mult… Mugurel e una din caramizile de condamnare a lui Dragnea doar ca noi nu stim. Oare el stie?