Boala care se aliază periculos cu SARS COV 2

Un pacient hipertensiv care are şi Covid este foarte dificil de tratat. Unul din 5 români are hipertensiune şi nu ştie acest lucru.

Statisticile arată că foarte mulţi dintre noi trăim cu boli despre care nu ştim şi despre care aflăm din întâmplare, când ajungem la medic pentru diferite alte afecţiuni.

Una dintre bolile diagnosticate insuficient în România este hipertensiunea. 1 din 5 români o are, fără să ştie.

Factorii de risc ai acestei afecţiuni, printre care fumatul, obezitatea, consumul ridicat de sare, de alcool sau stresul nu ocolesc aproape pe nimeni.

Putem monitoriza acasă tensiunea, putem merge la controale periodice şi putem face mai mult sport.

Cardiologii spun că lucrurile se complică mult dacă cei cu hipertensiune fac şi boala Covid 19.

„Acest virus interferează cu mecanismele de reglare a tensiunii arteriale, mai precis cu cele care conduc la reducerea tensiunii arteriale, în felul acesta, la pacienţii hipertensivi controlul tensiunii arteriale poate să scape, chiar dacă ei au anumite tratamente”, spune Gabriel Tatu Chiţoiu, medic primar cardiolog.

„Cam un sfert din pacienţi nu ştiu că au boala respectivă. Dacă un pacient cu Covid ajunge în spital neştiind că are hipertensiune, şi ajunge în terapie intensivă sau să fie tratat de Covid, automat când ai o tensiune mult mai mare şi doctorul nu ştie, este o problemă de tratament majoră”, a declarat Oren Iancovici, medic specialist cardiolog.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Titlul genial! „Boala care se aliază periculos cu SARS COV 2” nu este ceea ce se vehiculeaza, este „guvernul pnl+paratrantor=genocid.ro”!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.