Bobocica – Modernizarea rețelei de termoficare continuă

Lucrările de modernizare a rețelei de termoficare din zona Bobocica sunt în plină desfășurare, pe bulevardul Energeticienilor, anunță Ioan Valentin Voicu, reprezentant ALDE și consilier al CGMB.

Prezent la fața locului, consilierul s-a declarat plăcut surprins de modul în care se desfășoară lucrările la acest obiectiv pe care îl prezintă încă de anul trecut. „Noi, consilierii generali din majoritatea PSD- ALDE am votat aceste proiecte pentru municipiul București. (…) Noi energizăm Capitala împreună cu Compania Municipală Energetică“, afirmă consilierul, care mai declară:

Lucrările de modernizare ale rețelei de termoficare pe acest segment erau absolut necesare deoarece pe perioada sezonului rece, aici au fost numeroase avarii. La finalul lucrărilor, vor fi schimbați peste 7000 m de conductă veche cu țeavă nouă preizolată, cu sistem modern de detecție al avarilor.

Modernizarea se va finaliza la sfârșitul acestui an și reprezintă una dintre cele mai importante investiții realizate de Consiliul General al Municipiului Bucuresti prin Compania Municipală Energetica București, pe parcursul acestui mandat. De la reluarea lucrărilor din data de 28.04.2020, au fost scoși aproximativ 700 m de țeavă veche, au început lucrările pentru montajul celei noi și a fost realizată proba de presiune pentru un segment de 450 m“, mai spune reprezentantul ALDE.

#profesionisti #noienergizamcapitala #proiecte #investitii #termoficare #bucurestimodernizat #pmb #cmeb #CGMB

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. 600 de metri din 2000 de Kilometri…bună treabă la gospodarii .ulii! În ritmul ăsta alert, o să terminaţi treaba peste 3.332 de ani, când Pământul n-o să mai fie locuit nici măcar de bacterii…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.