Bobolina a pus ochii pe liberali și pe socialiști-SF politic

Bobolina a pus ochii pe liberali și pe socialiști, nu e de joacă, frate! Asta e povestea noastră, să știi! Aerostatul trandafiriu fâsâia uşor pe deasupra îndreptându-se fantomatic spre Golful Persocaz. Căpitanul ne făcea semne cu cascheta lui colonială şi trăgea focuri asurzitoare de revolver. Detunăturile punctau vacarmul bazarului precedând dangătul clopotelor din așezămintele ordoxilelor care vesteau noile cruciade şi noile războaie semantice din largul oceanului virtual. Miliușin era în delir. Mi-a strigat la ureche ceva despre ritmurile Lunii, despre mişcările celor şapte planete din Matapahapamar, despre fulgii de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă, despre spiritul oceanic şi mi-a promis că o să-mi dezvăluie secretul formelor acvatice ţinut ascuns de preoţii din Tagula Manokaan. Nici nu bănuia că se apropia de noi o cumplită ploaie informaţională venită de dincolo de orizontul vizibil. Sau poate era chiar emisarul ei, semnul ei de taină!

Cum mai încerca Miliușin să mă ducă de nas! Am crezut că vrea să-mi vorbească despre cuvintele Sfântului Tihona din Zadonska dar Miliușin ţinea morţiş să mă piardă printre ideile filozofilor desueţi din Montreal, Paris, Torino, Budapesta, Gandoraa, Tambo Tamboree, Ghemba, Matapahapamar, Bulbona, Ogabonda, Tazamo, Bankusai, Tulubras, Gaian, Wenda, Gutumbe, Halafaas, Hostina, Mataras, Bungburg, Tahomm, Londra, Wahstand, Burbaansk, Cammelor, Rafadda, Massa Gome, Kalodda, Gaspirias, Tulbonna, Has Masan, Moscova, Gabelo, Tando, Jaw Kadab, Kantom Pingall, Guasalaa, Berlin, Pano Gabal, Batoa Butuba, Qintatocoatl, Hazean, Masam La, Wetobanian, Kokusai, Kankaro, Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, Quadaoda, Qualimbo, Gutumbe, Kamelar, Ositias, Gazaala, Quamtomatar, Mitombe, Bel Cantor, Zagadar, Ehurean, Beauburg, Badobadorabad, Lamboda, Gavaonia Gao, Sofia, Kumbali, Nulome, Gugumbe, Kalamatahar, Oran, Kumbra Kumbrali, Milano şi încântătorul Gontaro, frumosul stând în mărime şi ordine.

Dar întregul Qutombe era plin de măreţie tocmai prin viermuiala aceea aparent fără rost, prin îmbulzeala culorilor, a mirosurilor râncede amestecate cu mirosurile tari de migole, prin sunetele care se revendicau a fi ele primele fie că era vorba de tălăngile turmelor aduse de păstorii marocanila spre a fi jertfite, fie că era vorba de claxonul îndrăcit al jeepurilor ameridores care se fâţâiau de colo, colo ca nişte pipiţe, fie că supremaţia şi-o revendicau fie glasul tunător al molahului de Kutumbe, fie vocile vânătorilor de balene de sticlă din Mauna Lao sau șoaptele naivilor din Kuantile Medola. Ritmul formelor, izvorât din profunzimi, din aiuritoarea mişcare a electronilor care creează aparența lumilor acvatice, încântă ochiul şi ațâță dorinţa, acea manifestare a libertăţii de a fi în acţiune a coporalității.

Istoria nu ţine seama însă de corporalitate şi se desfăşoară prin învăluririle succesive ale matricelor informaţionale. Acordurile de pace de pe muntele Araraman, de la Berlin, de la Mazalataz sau de la Camposaro, de la Malta sau de la Camp David, de la Moscova sau de la Kabul dintre forţele beligerante ale războaielor semantice nu ţineau seama de acordurile de pe asteroidul Sellaa, de coloritul formelor din Tasasoli sau de dangătul ordoxilelor din Bheiruz.

Erau mai degrabă semne ale erotismului devastator care măcina dictaturile, democraticele şi imperialele din lumile acvatice. Eroticele de toate gradele cuprind manifestări ale corporalităţii, eroticele fiind modurile de operare subtile ale funcţiei erotice.

Nu atingerea, nu simţul tactil sunt devastatoare şi lămuritoare pentru erotice ci adăugarea la profunzime, înlănţuirea în ritm, în ritmul nebun al sensului întrupat.

Dar Bobolina e ritmul! Bobolina era o femeie construită de mine în corporalitatea ficţiunilor mele pe care Miliușin o copiase cu conştiinciozitate. S-o fi văzut! Uite-aşa sucise minţile celor din București, pesediști, liberali, uneperiști, useriști, ha, ha, ha, Bobolina. Era aşa, ca o trestie, cu părul ca pana corbului, uşor fiţoasă, uşor înfumurată. Ai fi zis că-i venită dintr-o altă lume ficţională. Din Tambo Tamboree sau din Bankusai, din Mauna Lao sau din furtunoasa şi enigmatica Tala Manakan.

Sigur că făcea pe nebuna, Bobolina. Sigur că înflăcăra imaginaţia bărbaţilor punându-i pe jeratic şi bântuindu-le nopţile! Era nelipsită de la sindrofii, de la întruniri şi de la tot felul de ceremonii. Se amestecase în războaiele informaţionale până în vârfu’ urechilor. Bulversa inimile politicienilor. Îi vrăjea pe jurnalişti. Se dezbrăca în văzul lumii, aiurita, zău că da. Îşi mângâia pulpele, încet, încet. Îşi atingea sfârcurile în joacă. Toţi se dădeau în vânt după ea, o căutau cu fervoare. Să-i smulgă un surâs. Să fie biciuiţi de ochiul ei. O atingere a ochiului ei necruţător era ca un medicament. Ce nebunie! Ce tevatură! Ce extaz nebun!

Ai fi zis că-i o amazoană venită din Bankusai să ne salveze pe toţi din ghearele lui Miliușin, monstrul ficţional al tuturor timpurilor acvatice. Bineînţeles că toată lumea a aşteptat ca Bobolina să se lupte cu Miliușin pe viaţă şi pe moarte aşa, ca-n filmele cu capă şi spadă, bătălie pe viață și pe moarte. Aşteptau cu toţii să-l răpună cu sabia de lumină veche ascunsă în trupul ei de un vrăjitor din ultima lumină duminicală pe care au văzut-o popoarele acvatice digitalizate şi fragmentate cu puţin timp înainte de venirea ploii informaţionale trandafirii de dincolo de orizontul nostru vizibil.

Înamorații! Ţineau morțiș cu toţii ca Miliușin să fie dezvirginat de o fiinţă fabuloasă pentru ca mai apoi, odată învins personajul malefic, ei să se destrăbăleze împreună cu ea.

Pricoliciul de la Arsenal a venit la mine să mă tragă de limbă. Mi-a zis că eu trebuie să ştiu ce-i cu Bobolina, de unde a apărut şi ce are de gând. Hai, văluritule, s-a rugat pricoliciul trăgându-se de mustăţi, zi-mi care-i şpilu’ cu trestia asta frumoasă şi rece.

Şi Brambolina, cântăreaţa de estradă, a vrut să ştie ce-i cu Bobolina, fiinţa fabuloasă venită cine ştie de unde, din Chicago, din Gule Magule, din Oslo sau Kiev. Murea şi altceva nu, Brambolina. Era geloasă foc. Era invidioasă. Mi-a zis nişte vorbe grele, grele. A venit şi Makarov, ochelaristul, cu o depeşă de la țar, m-a căutat şi un mesager trimis de arhivarii din Wescutas, Vitalon, Bumbela, Combatador, Foretta Vion, Yagoo, El Satador, Efar, Kamer, Gobed, Ygonaa şi enigmaticul Baradazar.

A venit şi-un om de-al împăratului Owagama. Toţi voiau să ştie dacă Bobolina o să-i vină de hac lui Miliușin, aceasta fiind dezlegarea de secretul acvatic.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

4 Comentarii

  1. Nu uitați, în 14 noiembrie 2021, Proiectul SF Politic împlinește cinci ani de existență! CINCI! Un proiect unic în lumea asta, un proiect original, un proiect haios sau tembel, iubit sau înjurat meserie de comentatori. Să fiți iubiți cu toții. Pregătiți șampania și pupăturile. Între timp, dacă aveți chef, comentați acești 5 ani de existență cum vă lasă inima.

    Să fiți iubiți.

    Ovidiu Bufnilă, pe bune

  2. Bobolina ii zise Bubulinei, verișoara ei de spita indoielnica: draga am auzit ca ai dansat în Nopțile Cabiriei cu unul înalt care dorea ca să te compromită și apoi sa-ți sustragă economiile de la Banca Sălamului modificata genetic, ca să poată fura cu ajutor internațional 3 case de prostitutie în care mintea lui să se manifesta în toată subpamanteana să submediocritate prin fantezii erotice de cea mai redusa xalitate ideologica și de partid în concordanta cu atacurilor lgbtiqistilor care ne invadează tara și noi stam ca doua momaie, fără ca sa-i scarmanam și sa-i toarcem pe fiorul vieții conservatoare. Ai auzit bine, zise Bubulina. Neispravitul după ce i-am pus ventuze pe partea dorsala a existentei cu care obișnuiește ca să cugete și i-am masat fiecare centimetru de mușchi inactiv de 2 deceni, asa ca să nu mai citească de pe prompter despre stările extatice ale filosofiei esoterice, m-a prelucrat precum o făcea unul care lauda generalii, în ședințele de partid în care unul repetent avea impresia ca e cireașa de pe tort și nu poate ocupa decât o treapta imediat sub cel care mi-a luat economiile. Și zici ca l-ai dat pe mana politiei? Care politie, draga? Aia care intervine la apelurile telefonice, de la circul animalelor bolnave, după ce animalele au urlat 2 zile și o noapte ca din gaura de fata bătrână și s-au îndopat precum un curcan înainte de a fi sacrificat de Crăciun? Aia numești tu politie?

  3. Nu draga,nu l-am dat pe mana politiei. L-am sunat pe Antoni al meu, care acum e undeva pe sus și ma privește cu dragoste și l-am rugat ca să intervină în afacere ca sa-mi recuperez prejudiciul. La auzul vestii, Antoni s-a năpustit asupra animalului bolnav și l-a plimbat vreo doua ore prin cazanul cu zmoala, de unde l-a scos BLM-ist sadea și navetist murat, alături de alte murături care se pretindeau legume proaspete și ecologice, apoi l-a dat drept exemplu de rele practici la dracusorii care roiau un jurul lui, precum muștele la rahat glibalist al marxismului cultural. Și el, el cum a reacționat? Cum sa reacționeze, draga? A zis ca e unul, care a condus un partid, care i-a innegrit sufletul și din aceasta cauza pierduta nu poate suporta femeile și ca s-a căsătorit de ochii lumii și gura satanei care îl ispitea fără incetare, iar acum cu pandemia se simte excelent când trebuie sa amenințe cetățenii și sa-i trimita la cules de sparanghel în tara sa de sorginte lagarista și de experiente pe oameni pe care el le face pas cu pas intr-o veselie de om beat de drogat de putere și de alta pute-re. Cică Fellini e disperat. Nu poate accepta ca un asemenea personaj a evadat din lesa ca să danseze cu Ciorba sasul și ca nu-ntelege de ce acesta caricatura a falimentat o tara ca să poată face naveta fără ca să facă nimic altceva pentru binele ei. Sa știi ca și Allen Bates e nemulțumit de el și a zis ca o sa-l pună a pe un bustean pe instalația sa, care toată lumea știe, ca s-a prăbușit din cauza unora ideologi care vedeau precum o capra cu cai la cingătoare și ca un catar cu picioare din apa de ploaie statuta. Asa ca am speranțe mari, acum, draga mea ca sa-mi recuperez banii, prestanta, prestigiul și tara care m-a făcut actrița. Dumnezeu nu doarme niciodată, sa știi Bobolino! Nu doarme și nici nu uita ca să le plătească celor care fura, mint, ucid, deznationalizeaza si-si umilesc aproapele.

  4. Nu uitați, în 14 noiembrie 2021, Proiectul SF Politic, pe care îl văluresc împreună cu ziarul național Cotidianul încă din 14 noiembrie 2016, împlinește cinci ani de existență! CINCI! Un proiect unic în lumea asta, un proiect original, un proiect haios sau tembel, iubit sau înjurat meserie de comentatori. Să fiți iubiți cu toții. Pregătiți șampania și pupăturile. Între timp, dacă aveți chef, comentați acești 5 ani de existență cum vă lasă inima.

    Să fiți iubiți.

    Ovidiu Bufnilă, pe bune

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.