Guvernul va aplica legea, „cu toate consecinţele”, în cazul în care protestul declanşat de către angajaţii din Ministerul Finanţelor se va extinde şi la nivelul altor instituţii, potrivit premierului Emil Boc.
El a arătat, miercuri seara, că singura soluţie pentru rezolvarea problemei este respectarea legii.
Întrebat la postul public de televiziune ce va face Guvernul dacă acţiunile de protest de la Finanţe se extind, premierul a răspuns că legea va fi aplicată, cu toate consecinţele.
„Nu avem ce negocia cu aplicarea legii. Ştiu că sunt vremuri grele, iar banii nu sunt suficienţi. Guvernul nu a adus criza, dar poate depăşi criza dacă face ce trebuie, altfel o adâncim”, a spus Boc.
Premierul a explicat totodată că stimulente salariale pot fi plătite la Ministerul Finanţelor doar angajaţilor care contribuie la combaterea evaziunii fiscale, ori rezultatele înregistrate până în prezent la nivelul instituţiei nu sunt pe măsura solicitărilor şi a planului de încasări stabilit.
„Stimulente se pot acorda doar acelor persoane, puţine la număr, care au depăşit planul”, a spus Boc, la postul public de televiziune.
El a amintit totodată, referindu-se la protestatarii de la Ministerul Finanţelor, că angajaţii din sistemul bugetar nu sunt plătiţi pentru orele în care nu muncesc.
Stimulente salariale pot fi plătite la Ministerul Finanţelor doar angajaţilor care contribuie la combaterea evaziunii fiscale, ori rezultatele înregistrate până în prezent la nivelul instituţiei nu sunt pe măsura solicitărilor şi a planului de încasări stabilit, a declarat premierul Emil Boc.
„Cei care sunt performanţi şi depăşesc planul au dreptul conform legii la stimulente proporţional cu nivelul cu care au depăşit. Maniera această nediferenţiată, la toată lumea, nu mai poate continua. Când evaziunea fiscală va fi diminuată, dă stimulente”, a spus Boc, la TVR.
El a amintit totodată, referindu-se la protestatarii de la Ministerul Finanţelor, că angajaţii din sistemul bugetar nu sunt plătiţi pentru orele în care nu muncesc.