Municipiul Cluj-Napoca a scos la licitație un contract de 97 de milioane lei pentru lucrări de realizare de alei pietonale, pasarele și piste de bicicletă pe malul Someșului Mic. 19 luni vor dura lucrările iar ele vor fi atribuite construcvtorului cu cea mai bună ofertă. Punctaj la licitație se mai acordă și pentru o garanție extinsă a lucrărilor. Banii provin din fonduri europene nerambursabile.
Primăria Cluj-Napoca a lansat, în 2018, un concurs de soluţii „Rethinking Someş”, câştigat de o echipă de arhitecţi spanioli. În total, proiectul ajunge la 35 de milioane de euro (168 milioane de lei), pentru care Primăria Cluj-Napoca a atras fonduri europene.
În cadrul proiectului, malurile Someşului vor fi transformate în zone pietonale şi de agrement. Ar urma să fie realizate şi o serie de piste pentru biciclete şi terase. În zonă ar urma să fie realizate mai multe alei, podeţe pietonale şi cicliste, iar banii vor fi utilizaţi şi pentru mobilierul urban, iluminatul public special şi pentru o serie de dotări de agreement, recreere şi sport. Este vorba nu mai puţin de 16 kilometri de spaţii pietonale, pe toată lungimea pe care râul travsrersează Clujul, dar şi extinderea infrastructurii de piste pentru biciclişti cu aproape 11 kilometri şi extinderea spaţiilor verzi cu 112.000 mp şi peste 2.000 de arbori plantaţi.
Chelului ii lipseste tichia de margaritar!!!!Vine azi piticul clujului cu tichia!!!!Ca nu este pe banii lui!!!!