Ideea acordării de stimulente nu pare a-i fi pe plac primului-ministru. Potrivit lui Emil Boc, „mecanismul pervers de la Finanţe” se va corecta acum prin lege, iar stimulentele, până la acel moment, se vor acorda doar pe bază de performanţă.
„Acesta a fost şi mesajul pe care l-a transmis ministrul Finanţelor şi acolo cantonat la ceea ce înseamnă surplus de venituri peste plan sau pentru sarcinile de serviciu, acolo, pe baza sistemului legal existent, atât se poate acorda. Asta spune legea. Eu nu voi încuraja pe nimeni să iasă în afara legii. În acelaşi timp, vă asigur că, prin legile care se promovează acum, ca Legea salarizării unitare, se introduce un sistem echitabil de salarizare a tuturor persoanelor plătite din fonduri publice, inclusiv a celor de la Finanţe”, a spus Emil Boc.