Jurnalistul Bogdan Socol, mesaj emoționant înainte de deces: „Sunt în fața unei morți”

Comentatorul sportiv Bogdan Socol, care practica înotul în ape înghețate, a  murit după ce ar fi rămas prins sub gheață în timpul unui antrenament.  Avea doar 42 de ani.

Cu câteva zile înainte de tragedie, el s-a filmat în apele înghețate (Video)

De asemenea, recent jurnalistul a postat pe blogul său un mesaj emoționant în care anunța că este nevoit să renunțe la meseria pe care a iubit-o.

Privesc tastatura și spațiul mare alb ce mi se întinde în față pe platforma WordPress și încă nu realizez momentul în care mă aflu. În urmă cu 10 ani mi s-ar fi părut o glumă proastă, iar acum 20 de ani, nici nu aș fi putut să o iau drept glumă. Dar acum, asta este realitatea. Tristă sau cum o mai fi ea, asta e realitatea. Sunt în fața unei morți. A uneia din propriile mele morți. Pentru că mai bine de două decenii, asta a fost viața mea, căreia i-am dedicat tot ce am avut mai bun.

 

Am trăit-o cu pasiune, cu bucurie în suflet și pe chip la numeroasele reușite, dar și cu nervi, frustrare sau lacrimi în situațiile mai puțin plăcute pe care le întâlnești inevitabil într-o viață. Dar de astăzi, se încheie un capitol major al existenței mele și tot ce am de făcut este să renasc din propria-mi cenușă, să mă ridic și să merg pe drumul meu, care va fi altul față de cel pe care am tot umblat de când mă știu, practic.

Dar nu este o moarte bună, naturală, ci cauzată de unele forțe din exteriorul meu. Pentru că, citându-l pe marele Ion Gavrilă Ogoranu, liderul mișcării de rezistență anticomunistă din Munții Făgăraș: „ucis am fost doar când am fost vândut de confrații mei.”

Când eram doar un copil, nici măcar cu buletin, și mi-am pus în gând dorința și, implicit, ambiția de a deveni comentator sportiv, nu m-aș fi gândit vreodată că aș putea ajunge și în această clipă. Apoi, după ce am intrat la Școala Superioară de Jurnalistică și, mai ales, după ce am început să lucrez în branșă, mi se părea inacceptabil fie și să-mi imaginez că nu voi îmbătrâni în presa sportivă. Sau că voi ajunge să nu mai lucrez în presă!

Ei bine, acest moment a venit cumva premeditat, dar trebuie doar să mă reinventez și să ies complet din zona mea de confort și să intru pe tărâmuri neumblate de mine până acum. Ironia destinului face că în urmă cu fix trei ani am plecat de la Digi Sport, după aproape 10 ani de glorie și amar, iar acum plec din presa de sport.

Nu știu dacă definitiv sau pentru o perioadă mai mică sau mai lungă, dar cert este că plec. Cu toate că nu eu părăsesc meseria atât de dragă mie, ci conjunctura m-a împins spre un asemenea pas. Cineva îmi spunea că dacă aș fi fost într-o altă țară, mai civilizată, unde valorile sunt apreciate cu adevărat, nu marginalizate, dacă mi s-ar fi închis cumva vreo ușă, alte zece mi s-ar fi deschis instantaneu.

Aici, am bătut la mai multe uși, dar fără zgomot, doar întrebând timid cumva dacă nu ar fi nevoie cumva și de experiența mea sau de serviciile mele. Am scris chiar unor directori și oameni cu putere mare de decizie , dar fie mi s-a răspuns evaziv, fie nu am primit vreo replică. Iar o discutie recenta cu un amic mi-a confirmat ceea ce stiam deja, ca in presa sportiva de la noi, importanta este apartenenta la o gașcă sau chiar gloata decat talentul tau si valoarea ta. Ceea ce m-a făcut să il parafrazez pe Isus, spunând că mai ușor va fi cămilei să treacă prin urechile acului decât mie să mai comentez fotbal la TV.

De astăzi, chiar sub nicio formă pentru că și colaborarea cu Flashscore a încetat după ce am fost suspendat în ultimele două luni din cauza unei postări în care îmi exprimam opinia vizavi de comentariul unui meci de la Cupa Mondială pe TVR. Ar fi trebuit să revin în februarie, dar am decis că e mai bine să renunț eu. Astfel, numărătoarea meciurilor de fotbal comentate s-a oprit la 2358, ultimul fiind Tunisia – Franța 1-0.

Așa că singurele mele legături cu presa sportivă vor mai rămâne acest blog și colaborarea cu canalul de YouTube Orange Sport România. Nu știu ce mă așteaptă dincolo de această zi, nici unde voi merge exact, am doar încrederea că bunul Dumnezeu mă va călăuzi și mă va apăra așa cum a făcut-o mereu.

Chiar dacă nu este ieșirea pe care mi-o doream și, în mod clar, nu atât de rapid, totusi ies cu demnitate și capul sus pentru ca „am luptat lupta cea buna, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinta”.

Nu vreau ca această scrisoare de despărțire de presa sportivă să aibă accente dramatice pentru că viața merge înainte. Am vrut doar să îi anunț pe toți cei care au fost alături de mine de-a lungul carierei că, pentru o perioadă mai mare sau mai mică, voi dispărea din peisaj și să le mulțumesc pentru mesajele lor de încurajare.

Într-un alt mesaj pe o rețea de socializare el îi critica dur pe cei care conduc presa sportivă.

„Viata nu se măsoară prin numărul respirațiilor, ci prin momentele care ți-au tăiat respirația, a spus scriitoarea americana Maya Angelou. Pornind de la acest citat minunat, îmi permit acum, când nu mai fac parte din „branșă”, să mă întreb cum au ajuns niște persoane, dintre care unele nu știu când se folosesc corect cuvintele doar și decât, să aibă chiar funcții de conducere în unele instituții din presa sportivă. Sau ce lasă în urma lor mulți din cei care acum activează „cu succes” și încearcă sa se facă tot mai vizibili în domeniu.

Știu, mulți chemați, puțini aleși, dar senzația mea, și nu numai, este ca alegerea asta a fost făcută neinspirat, ca să nu spun mai mult. Pentru ca și cei care aleg nu au ajuns pe meritele lor în acea poziție, ci din varii motive, dar nu profesionale.

Iar atunci când vor privi în urma, acești „aleși” nu vor găsi poate niciun moment care sa fi tăiat respirația celor care i-au citit, i-au ascultat sau i-au văzut. Și atunci, poți spune ca ei au trăit măcar o clipă cu adevărat în presa sportivă?!”.

Era căsătorit, iar în urma sa au rămas trei copii.