Bolojan anunță noi măsuri. Nu există altă soluție

Premierul Ilie Bolojan a anunțat duminică, într-un mesaj video

De L.V.
Bolojan anunță noi măsuri. Nu există altă soluție

Premierul Ilie Bolojan a anunțat duminică, într-un mesaj video

Premierul Ilie Bolojan a anunțat duminică, într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook a Guvernului, că în perioada următoare vor fi adoptate noi pachete de măsuri pentru reformarea României.

El a transmis că forțele politice sunt conștiente de situația dificilă și a afirmat că ‘nu există altă soluție’.

‘Forțele politice au responsabilitatea și sunt conștiente de situația dificilă în care suntem și că acest pachete, și alte pachete, și alte măsuri vor fi adoptate în perioada următoare. Nu există altă soluție. Dacă nu se adoptă acesta măsură, ce se va vedea? Că nu putem corecta lucrurile. Dacă se cedează într-o zonă sau alta, se va crea din nou o percepție de cedări și ne vom întoarce în situația de unde am plecat. Având această responsabilitate, am încercat să explic atât în interiorul coaliției, dar și oamenilor cu care discutăm din sectorul public. Stimați colegi, trebuie să ne facem reformele. Nu e plăcere pentru nimeni să ia astfel de măsuri. Nu le iei cu inimă deschisă. La veștile proaste rămân foarte puțini oameni care să le dea și uneori par singur în situația asta. La veștile bune e întotdeauna o înghesuială mare. Pentru mine nu a fost o situație comodă, pentru că mi-am dat seama încă de anul trecut în ce direcție se duce România. Ãsta e adevărul. Mai bine le spunem oamenilor adevărul, ca să nu le creăm niște așteptări care nu pot fi onorate’, a afirmat Bolojan.

Este important ca atunci când o persoană publică este pe un post ‘să facă ceea ce trebuie’ pentru comunitate

‘Nu imaginea unei persoane publice este problema, ci problema de bază este ca, atunci când o persoană publică este pe un post, să facă ceea ce trebuie pentru comunitatea unde ocupă acest post. Acum acest post este pentru țara noastră și nu e o problemă pentru mine că voi ieși prost. Important nu este să nu ies prost degeaba pentru România’, a adăugat Bolojan.

Distribuie articolul pe:

51 comentarii

  1. Tot mai multe klo ne sunt lansate precum dronele SOV ie Tice, da fabricatie iraniana, in spatiul aerian al forumului cu pseudonime „expresii”, inventia RAP posat tului Titirca om sucit, de dogma…Vezi „nu exista alta solutie”…

  2. Sorosistuleee,
    taie de la slava ukrainii ca e gata treaba, taie de la Sri ca are peste miliard si taie de la armele ruginite ale strainilor. sa vezi cati bani faci Impostorule!

  3. Studentu rebotezat Zagura al lu Forrest Thiery erul of Faget se face COM plic ce cu Bolo Jean prin nerecunoasterea CAUZEI DEZASTRULUI, cauza pe care o stie…Nu poti recunoaste ceea ce nu stii, in schimb daca stii si totusi nu recunosti inseamna ca vrei sa schimbi cauza!
    Cauza fiind Mala DIA Bolsh Shev Vica…

  4. …se adună taxa de protecție de toamnă care trebuie plătită către ucraci…6,2 mld euros!…pensii & salarii ptr rackeți!🍌😁✌️

  5. …se adună taxa de protecție de toamnă care trebuie plătită către ucraci…6,2 mld euros!…pensii n& salarii către rackeți!…😁🍌✌️

  6. Ar amana ei achzitiile de arme superscumpe, dar ce se fac cand se amana si supercomisioanele.

    Proeuropenii au facut gaurile in buget ani la rand, tot proeuropenii prin frauda au revenit sa-si acopere ce ei au produs

  7. Fraților români, duceți portofelul la ureche și veți auzi foșnetul că va fura bolovan banii, viața și zilele pe care le mai aveți de trăit! Ascundeți bine portofelele, cardurile și banii, va fura ăștia de va rup.

  8. Soluția clară și eficientă este regionalizarea, autonomia și descentralizarea tuturor măsurilor pe care statul mafiot oricum nu le poate indeplini,, și nici nu dorește. Situația ideală pentru mafia rumînă este haosul, cînd poolimea este manevrabilă cu orice minciună și iluzii,.deșarte..

  9. Pentru a justifica jaful MINCINOSUL BOLOJAN afirma tardiv „Mai bine le spunem oamenilor adevărul” însă ei au ajuns la putere mințind alegătorii ca nu vor mari TVA si nu vor mari taxele adică prin minciună. Mai bine spunea „V-am mințit la alegeri ca sa ne votați dar acum veți plăti pagubele guvernării PSD+PNL”

  10. Orbete al curcilor, Id dolu lu Jupp Pann u a inceput cu retezarea madularelor care au construit/construiesc aceasta TZARA, de CREIERUL TUMORAT nu s-a atins fiind inoperabil…Asa ca mai bine taci…Sau ia legatura cu Murphy ECO NOM MISTU Sully care o priveste cu ochii bulbucati…

  11. ba da exista tovarashe bolovan bivolean. SCADEREA TAXELOR si CRESTEREA COLECTARII!
    un impozit global de DOAR 10% pe PROFIT nu tva mva accize cacacciza taxe de pod de podetz de podishor de poduletz, NUUUUUU! NU!
    o taxa global de 10% cu o suma deductibila ptr un trai decent de persoana ajustabila luanr cu rata inflatiei si cresterea salariului MEDIU nu minim pe economie care sa includa – papa, bauturica tzigarica benzinica, cafelutza si o alta utza si COLECTAT LA MAM SANGELUI ! – ai evazionat ? nu mai functionezi niciodata in romania. Sanatate si socialitate optional – vrei sa fi sanatos – iti faci o asigurare PRIVATA, renunti? ti se dai toti banii inapoi mai putin ce ai beneficiat – ai beneficiat mai mult platesti din buzunar ajustat cu inflatia si cresterea salariului mediu. La fel si la pensii ! DECI MAXIM 30% din venituri cu totul minim 10%. minus suma deductibila sa traiesti BINISHOR!

  12. „Vestile proaste trebuie spuse.”
    Cucuveaua de la palatul Victoria da numai vesti proaste, chiar si Duminica.

  13. Care foame dom’le?
    Lumea cand este nemultumita iese in strada.
    Fa exact ce va spune inca din decembrie Anca Alexandrescu: stati sub pat si nu-l provocati pe Predoiu ca va da la glezne!

  14. Marius cel Batranul al/el Sully e nu numai AG Gent SOV ie Tica si dush/bush Mann al ROMANIEI MARI GENERICE MILENARE, e chiar RUS…

  15. @ Bravos – asa o fost sfatuit sa zâca! Adievarul crud cu orişe prieț. Priețu’ sucşesului ieste demisâia!!!

  16. Cum adică?
    1. Peste 250 mil euro la cadouri pentru Senat cu dedicație unei firme cu un angajat în plină criză?
    2. Peste 1,4 mild euro ajutor pentru ukraina,
    3.peste 1 MLD euro pensii nesimțite,
    4. Peste 1 MLD lei ajutor republica moldova,
    5. Contribuții la UE și PNRR care ajung tot în ukraina!
    6. Sumele uriașe adunate alocate presei din România peste 1 mld lei sau euro pentru a vă pupa in cur nonstop pe pozitiv pentru a prosti cetățenii români din țară! Și pot continua, e documentare din presa adunată de BobyD pe YouTube! Sunt bani dar nu pentru cei care îi mențineți în sărăcie taindu-le dreptul de a avea o viață decentă!

  17. Adicatelea pe Bolo nu-l intereseaza daca iese prost din pachete?
    Se sacrifica pe altarul „reformei”?
    Mai, sa fie!

  18. anul trecut pe vremea asta, in plina campanie electorala, minteau ca in rromania economia duduie, ca avem cele mai mari cresteri, ca investim, va mai dam 100 de lei la pensie/salariu, etc… acuma brusc vine cu minciuna ca stia, pai daca stiai si nu ai zis nimic ai fost complice

  19. @ Charlie- continui sa joci in filmul mut” Goana dupa AUR”. Azi ti-a fiert papucii. Maine iti vei face paste din sireturi si poimaine un gratar din talpa. Pofta buna. Nu uita tintele. Sunt bune la digestie intelectuala si morala.
    Ps. Suntem convinsi ca-n momemtul cand nu vei mai fi lihnit de foame si securistii iti vor introduce cu furtunul de pompieri hrana in stomac, vei inceta sa te visezi cocos galic plimbandu-te la brat cu un peste numit Macrou. Asa vei scapa si domnia ta de unul care te-a expoatat si te exploateaza sexual patocratic de prea multa vreme.

  20. Atâta timp cât nu se vrea recunoașterea explicită a cauzelor care au generat această situație și nu se iau măsuri pentru înlăturarea lor și a celor care le-au produs, singura soluție o reprezintă alegerile anticipate CU CONDIȚIA SĂ FIE CORECTE.

  21. Trage-le-o legumelor să te tină minte !
    Taie la pensii si nu atinge instituții bugetare sportive pline de trântori si meseriași în evaziune fiscală.

  22. Bă INCAPACITATE INCAPABILĂ ! În anii 80 împingeam DACIA la Peco la 10litri / lună și ne „stucheau în ochi Renault-urile cu numere CD și TC – Secu +ambasade + alte lifte străineze . La ALIMENTARĂ erau numai oțet și chibrituri , șunca , cașcavalul etc. erau la Shop . La piață erau 2 babe cu pătrunjel , „periasabilele toate mergeau la export . Acuma noi ne uităm la indicatorul de benzină , mergem la „relanti în timp ce pe lângă noi „vâjâie bolizii săraci cu „Y„ spre HOTELURI ȘI MALL-uri , unde noi merem prin „reprezentanți de la GUVERNer și Șparlament ca și LA MUNTE și la MARE . Și tu Bolovane ne-ai cadorisit cu PACHETU 1 și mai vine , vine , tot la noi , nu la multinaționale , la săracii cu „Y și la săraca MAIA . Dar poate ți-o veni și ție un Pachet din Alaska. Odessa în ce pachet o fi prevăzută , că tare am vrea să te vedem în „fibrilații .

  23. Din ciclul „Democrația la români”, Doină de foame.
    Bate vânt prin buzunare
    La români e foame mare
    Nicușor e la plimbare
    Și se roagă la icoane
    Să n-ajungă la-nchisoare.
    A rămas Marea Gorilă
    De popor nu are milă
    Taie, spânzură, omoară,
    Mare jale este-n țară!

  24. Daca „forțele politice au responsabilitatea și sunt conștiente de situația dificilă în care suntem” ca sta treaba cu ajutoarele de stat date de guvernul Romaniei pentru Mercedes, Nokian, Bosch sau altor corporatii multinationale.

  25. Cinismul Id dolu lui lu Jup Pann u nu mai e un secret…Sa invoci dezastrul produs de esaloanele doi si trei ale Partidului si sesese eku, care este un dezastru real, pentru a lua in continuare masuri Krim Mina Nale/Neele contra POPORULUI ROMAN, cand solutia unica pt iesirea din marasmul care nu e numai financiar-bugetar e aceea de RESTRUCTURARE A STATULUI SESESE EKU…Din RADACINILE CONSTITUTIONALE
    METASTAZATE!!!

  26. CARE O FI STRATEGIA DE DEZVOLTARE A ROMANIEI (fata de tarile lumii civilizate)PE TERMEN SCURT SI LUNG……..OARE O EXISTA ASA CEVA …………..INTR-O TARA AFLATA IN STADIU DE PARABUSIRE CONTINUA INCA DIN 1989………….

  27. Diletantul asta fără nici un fel de pregătire economică nu suflă o vorbă despre câte miliarde de euro pleacă, la ordinul neomarxiștilor, din care și el face parte, spre Ucraina si Moldova soroșistei Maia. De acolo nu taie un șfanț. Trădare de țară se numește, pentru ca nu are mandat de la români pentru asta.
    Despre un plan de țară pe termen mediu și lung in domeniile energie, irigații, agricultură, industrii esențiale, reașezarea redevențelor la peste media europeană nimic, că nu îl duce capul. De 3 luni de când e la ciolan cine l-a oprit sa dea o Ordonanță de Urgență prin care toate CA urile sa aibă doar 3 membrii si indemnizațiile ăstora sa fie plafonate la maxim 1000 – 1500 lei pe lună, impozabil. Aaaa, aici la CA uri ce avem? 100% lipitorii lor de afișe, aici tragem te timp și vedem cum mai fentăm prostimea.
    Apropo de energie diletantule: prețul a ajuns de nici nu mai poate fi vorba de a dezvolta o activitate industrială. De reactoarele 3 si 4, de hidrocentralele începute, nimic, nimic?

  28. Anunta TVA = 27% cat in Hungaria ! Nu mai aveti scapare, o singura data daca mergeti la benzinarie, va ia TVA-ul cat pentru toata luna. Si o sa spuneti: 21% era mai bine !

  29. MANIE..- UNDE FURA UNUL..2 CLEPTOMANIE… UNDE FURA MAI MULTI…3 ROMANIE – UNDE TOATA LUMEA FURA ..!!MA ROG, IN AFARA DE PENSIONARI ,CACI N-AU DE UNDE, NU CA N-AR VREA…..

  30. Dnului premier cu cat i-au scazut veniturile si cat din veniturile dansului/familiei se duce pe aspectele esentiale (utilitati, intretinerea casei, hrana, haine, intretinerea minimala a copiilor)? si daca nici asa nu intelege, atunci sa traiasca dansul pana se redreseaza situatia Romaniei (?) cu salariul minim sau chiar mediu pe economie si evident fara ‘facilitati’ ( masa la guvern,cazare de la guvern, transport de la guvern, diurne, alocatii si indemnizatii). Poate asa va intelege cat de cat implicatiile ‘pachetelor’ sale pentru romanul ‘obisnuit’. Si tot nu ar fi suficient de relevant, pentru ca multe persoane/familii au venituri sub acestea (minim/mediu pe economie)si daca pana acum ajungeau cumva la luna urmatoare, acum risca sa fie executati silit pentru neplata utilitatilor/intretinerii sau sa nu mai poata cumpara medicamentele sau sa traiasca numai cu paine si apa ca sa le plateasca pe celelalte. Asta nu e solidaritate sau ‘responsabilitate pentru banul public’. In cel mai fericit caz – dnul premier nu intelege consecintele masurilor luate/propuse. In orice alt caz …

  31. confiscări de a.v.eri ili.cite și fără aco.per.ire din partea ca.rtelu.lui elit.istneo.s.eku.ri.st no.men.xlatru.rist care a îndatorat românii cu 200 miliarde euro ,fu.gari.t 10 milioane de români și fur.at și însușit vrea.ocateva sute de mil.ia.rde de euro facandu.se că lucrează în folosul românilor ….PE CAND INCEPE CAMPANIA DE CURATARE SI RECUPERARE

  32. Alo tov. gradul! De ce nu tai toate lefurile brute de la buget cu 50%? Ai început cu pensionarii și bastanii de la stat degeaba ( vacante in Dubai) îți rad in nas!

  33. Cica Bolo a decretat ca tara e cuprinsa de „cancer” si s-a pus pe treaba. A luat bisturiul si taie in stanga si in dreapta. Chirurgie pe creier si apoi pe cord deschis, sa fie treaba clara. La chirurgia cu laser nu e destul de calificat; Nici radiografie n-a avut timp sa faca, ca se grabeste, deci Taie orbeste!
    I se potriveste la fix porecla de „macelar”…

  34. Același preceptor din Moromeții, nu știe nimic,,cred că după ce pleacă Ilie Gavrilă ne va fi mai rău, ăsta este ca un cal 🐎 cu ochelari

  35. Multă vrajeala bolovănist

    Multă vrăjeală bolovănoasă, asta vorbește mult, dar nu este in stare de nimic! Singurele și cele mai bune masuri: impozitarea firmelor străine , creșterea rușinosului procent al redevențelor și restructurarea statului, cât mai puțin bugetari și salarii, indiferent de domeniu de activitate și funcție, care sa nu-l depășească pe al presedintelui

  36. …si toate astea ca la prosti: inainte de alegeri ne spuneau sa nu cumva sa votam extremistii, ci coalitia de la putere care a adus PROSPERITATE.
    Pai daca prosperitate inseamna in limbaj tehnic nimic altceva decat faliment, intrebarea e cata rabdare mai pot sa aiba romanii cu specimenele acestea care mint de dimineata pana seara. Si care chipurile ii reprezinta.

  37. Soluție: poporul român la conducere, iar hoții și ucigașii la pușcării spune:

    Există altă soluție democratică și anume poporul român la conducere,iar hoții și ucigașii la pușcării.

  38. Da. Dar cum se cheama asta daca nu tradare si vanzare de neam, cand ei masuri numai impotriva poporului asuprit, subjugat si impovarat deja de politica de subminare dusa de alogenii paraziti care ne-au ocupat de 35 de ani de „valori” occidentale iudeomasonice ue/nato ????
    Unde sunt masurile impotriva corporatiilor, multinationalelor si bancilor care scot bogatia noastra din tara fara sa fie taxate corespunzator, facand evaziune prin legi permisive, prin asa zisa optimizare fiscala….unde sunt redeventele corecte pentru resurse de minim 30%-50% si sunt lasate la 4% unde nici in coloniile din Africa nu intalnim ????
    Numai daca aceste doua masuri erau luate nici nu era nevoi de a taia de la pensionari, bugetari, mamele cu bebelusi, elevi, veteranii de razboi…
    Ce economii fac acesti tradatori, aceste cozi de topor daca taie de la pensionari si mamele cu copii? E praf in ochi! Nici o economie!
    Asta reflecta de fapt ura alogenilor paraziti care ne-au ocupat, de a fi subjugati, asupriti ca niste sclavi, in tara noastra, pe pamantul nostru stramosesc!
    Pana cand mai rabdam asemenea batjocora si asuprire ???

  39. Acum cincisprezece ani Petrov Chioru a făcut același lucru ,,a salvat țara de la un dezastru. Cum dracu se face ca in treizeci și cinci de ani tara fără datorii, ba mai mult cu bani de încasat, dar cu partide rapace si puse pe furat ați adus țara și
    poporul în sărăcie. Ajutați cu bani și multe alte bunuri ucrainenii care ne ar manca cu totul și nesimțiții de moldoveni. Sigur vom avea un viitor de MUCI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.