Bolojan ne dă exemplu AEP. ”Ce fac oamenii ăştia între campaniile electorale, timp de trei ani şi jumătate?”

Liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, consideră că indiferent cine va fi la guvernare îşi va schimba total discursul avut în campania electorală pentru că avem o creştere economică mult încetinită, deficite foarte mari, trebuie să facem reforma din PNRR şi nu mai pot fi făcute lucrurile promise.

”Vom vedea peste câteva luni că ceea am spus este adevărat. Indiferent cine va fi în guvernare îşi va schimba total discursul, o să vedeţi. Avem o situaţie problematică, avem deja o creştere economică mult încetinită, avem deficite foarte mari, avem credite mari, trebuie să facem reforma din PNRR şi nu mai putem să facem lucrurile pe care le-am promis. Şi atunci prefer să nu ne voteze oamenii  decât să le creăm nişte aşteptări pentru că oamenii frustraţi îţi creează o grămadă de probleme după aceea pe bună dreptate. Şi e mult mai corect să le spui ăsta este ceea ce putem face, dacă vreţi să ne votaţi pentru aceste lucruri este bine, dacă nu faceţi ceea doriţi, dar am spus această chestiune”, a afirmat Ilie Bolojan, miercuri, la Rock Fm.
”A doua problemă cu bugetarii. Eu nu sunt împotriva bugetarilor, să ştiţi că ţara asta merge şi pentru că o bună parte din sectorul public îşi face treaba. Dar vă rog să vă gândiţi că, de exemplu vrei să faci un concurs în administraţia publică şi cum aceste concursuri pot fi foarte uşor trântite,  un tânăr care şi-a luat diploma pe cinstite, avem şi tineri care au diploma fără să înveţe, ce va face? Va încerca să ştie ceva, adică să stea cu burta pe carte, sau să ştie pe cineva din instituţia aia unde se face concursul?”, a afirmat Bolojan.
El a precizat că foarte probabil va fi aleasă a doua variantă.
”Caută pe cineva, vezi ce e de făcut acolo. Iar aparatul care face acest concurs, în general directori, va avea tendinţa dacă are personalul supradimensionat, să-l ia pe nepotul sau pe cel conexat. De ce? Pentru că are o rezervă de personal. Sunt cinci aia care lucrează în biroul alăturat şi trei nepoţi în birou de lângă care nu au ce face pentru că alţii le fac treaba şi cei care muncesc în sectorul public sunt frustraţi când văd că oameni care nu au competenţă sunt numiţi direct director în timp ce ei stau de 20 de ani în instituţie şi nu îi se sesizează nimeni”, a adăugat preşedintele PNL.
Bolojan a dat şi exemplu Autorităţii Electorale Permanente, o instituţie cu 500 de oameni în toată ţara. 
”Întrebarea este ce fac oamenii ăştia între campaniile electorale, timp de trei ani, trei ani şi jumătate. Şi atunci ei sunt, în general, prin prefecturi, prin consilii judeţene, au sedii. Când îi văd cei de la o prefectură care vin de dimineaţa până seara, că ăştia nu vin la serviciu, vă puteţi da seama că sunt frustraţi, e o stare de nemulţumire. Mesajul care este: mută-te şi tu angajat la AEP, de ce să stai tu de dimineaţa până seara într-un ghişeu la Evidenţa Populaţiei unde te tracasează toată lumea că nu poţi să bei o cafea în loc să te muţi acolo unde eşti funcţionar cu statut special, nu ai nici declaraţia de avere, pace şi prietenie. Lucrurile astea trebuie să le corectăm pentru că asta înseamnă performanţă în sectorul public şi respect pentru cei care sunt în sectorul public”, a mai transmis Bolojan.
El a afirmat că nu a adus clientela de partid în Consiliul Judeţean Bihor, atunci când a devenit preşedinte.
”Eu nu am adus clientela de partid când am venit în instituţie. Am lucrat cu oamenii pe care i-am găsit acolo veniţi din toate epocile de dinaintea mea, dar i-am ridicat pe cei care erau performanţi şi oamenii au înţeles. Dacă muncesc şi-mi fac treaba, cineva sesizează că eu fac asta şi-mi pot face o carieră. Şi dacă muncesc cineva respectă această chestiune. Asta e soluţia pe care o fac privaţii că nu-şi permit să aibă prieteni şi asta trebuie să facem şi în sectorul public”, a declarat liderul PNL.
Recomanda 5
Author

26 de Comentarii

  1. Bă, Bolojan, tu pe ce tărâm trăiești? Vezi ca zbori dacă o ții din clanță tot asa! Am înțeles! Faci reforma din gură pana trec alegerile și devii și Șeful cel Mare si Tare la PNL, poate si prim ministru! Apoi mucles si iti bagi și mințile în cap! Ca doar nu crezi ca accepta găștile primarilor și personalul din subordine, la fel și aia din Consiliile județene si prefecturi reforma administrativa, alegeri din doua tururi de scrutin, comasări de județe, desființări de comune și de posturi guvernamentale! Opreste-te, ca ma enervezi!

  2. Bolojan și-a ștampilat pe frunte cariera politică prin îndemnul adresat liberalilor de a o susține „necondiționat” pe E. Lasconi. Cine a mai pomenit așa ceva. Dovedește o viziune de bibilica. Sa se întoarcă la Oradea sa mai facă niste pasaje! Atâta poate și nimic mai mult.

  3. Ce sa facă AEP?!
    Uitați-va la d-nul GREBLA, adus de PSD și acceptat de PNL, cu scopul de a „organiza” aceste lovituri de stat sub denumirea de asa zise alegeri democratice!

  4. AEP, atatea institute si kakademii de’oameni de stiinta’inutile,atatea loji masonice platite din banul public,ONG platite din bani publici,zeci de mii de ‘revolutionari’,pensiile nesimntitilor,sindicate de pomanagii,etc,…..Bolojane ,nu te opri din enumerare,daca vrei sa pari om serios!

  5. AEP = scula în uzul Sistemului Ticăloșit

    Atentie ,Bolojan n-a înțeles, Călin GEORGESCU este OMUL ALES de Servicii pentru a conduce România spre PACE, pentru a evita agresiunea Rusiei.

  6. Inca mai “trebuie sa facem reforma din PNRR”? Adica din PNRR-ul inrobitor de tara. Bolojan esti aceeasi Marie cu alta palarie. Lumea s-a lamurit deja ce hram purtati voi astia de la PNL si din alte partide vandute intereselor straine, nu o sa reusiti sa-i mai prostiti!

  7. “Revolutia” a fost doar in interiorul PNL, vazut din afara sunteti aceiasi trepadusi vanduti, indiferent cat incercati voi acum sa ne fraieriti.

  8. Reforma furaciunii pnrr sa ti- bagi bine in dos, impreuna cu „digitalizarea” si sa dispareti din fata romanilor! Tradatori si criminali ce sunteti! Toti! pnl-psd-usr-udmr: mizerii fara suflet impotriva nostra, pentru multi dintre noi, cei care nu au parasit Tpmania, dorm de 35 de ani, si impotriva intereselor Romaniei!

  9. Postacii din sectorul bugetar si cu diplome de carton au inceput sa vocifereze. Da trebuie facute reforme grele, si redus cu 50% tot sistemul bugetar. Mananca salarii degeaba si plimba trei hartii pe saptamana.

  10. Daca vrea Bolojan sa reformeze partidul ar trebui sa schimbe si numele ! PDL ca penelisti sun cam putini dupa unificarea care a dus la rezultatele de azi . bLAGA, bUSOI,fLUTUR, rujatul ce parere ar avea ?

  11. AEP desfiintat. Cand sunt alegeri, delagati cate 5 persoane din Prefecturi si Cons.judetene sa se ocupe de alegeri. Alaturi de MAI.in nicio tara europeana nu exista AEP ca la noi, intre alegeri taie frunza la caini si se scobesc in …..

  12. Cin’se crede cel cu privire intunecata ? Privirea unui om zice TOTUL despre acel om ! El NU ARE o privire CLARA si SENINA ! Si de aceea NU poate fi „premier” ! Poate UN NOU dictator !

  13. Cum le spune Bobocul Bolojan în campanie mai rar așa de înduioșător. Nasoleala este că în cacofonia generală politico-media-servicii în care existăm nu mai filtrează cei ce ascultă. E un spirit tribal incitat de formatori de opinie televiziuni, influenceri, responsabilii cu munca de la om la om și mulțimea de idioți utili spre confruntare verbală și posibilă violentă.

  14. Bolojan nominalizează AEP datorită momentului dar în instituțiile executive centrale și locale (inclusiv Bihor) sunt nenumerațe structuri ineficiente fără obiect permanent de activitate dar remunerate 365 de zile pe an.

  15. ”Ce fac oamenii ăştia între campaniile electorale, timp de trei ani şi jumătate?”
    Nici nu stiam ca cei din AEP sunt lipiti de scaune 365 de zile si 6 ore.
    Ma gandeam ca sunt persoane cu o anumita pregatire, care lucreaza in alte servicii, domenii de la stat, iar in alegeri sunt doar transferate pt. perioada alegerilor. Asta da dezmăț pe bani publici!

  16. A mai fost cineva care spunea că în 3 zile taie toate pensiile speciale,Ham..ham a devenit nesimțitul Rolex Gălbejitul!

  17. Se pare ca a recunoscut ca “avem o creştere economică mult încetinită, deficite foarte mari, trebuie să facem reforma din PNRR şi nu mai pot fi făcute lucrurile promise”.

    Apreciem sinceritatea târzie, dar dacă ați fost incapabili să țineți pasul până acum, de acum încolo nicio șansă.

    PNL trebuie ținut pe tușă o vreme bună.

  18. De pensii speciale nu vorbește ca nu are nici o șansă.liberalul Valeriu Stoica nu ai da voie.Omul asta este aerian in primul rand sa o dea afara pe Robera Anastase care a fost pusa politic la bnr fără studii superioare.Raluca Turcan freacă menta de vreo 20 ani.Astea sa le vezi bolovane.pe Bogdan,Blaga trebuia sa îi dai afara din partid dar corb la corb nu își scoate ochii.pnl se pregătește de guvernare cu cadrele de partid din linia 2.

  19. Păi, cine o fi fost la guvernare în ultimii 2 ani? Nu cumva alianța în contra naturii pesede-penele? Lor li se datorează dezastrul creat. Cum poți să chemi să-ți repare mașina tocmai pe cel care din neștiință, din multă prostie și reaintenție a stricat-o? Trebuie că ai ceva în neregulă la bibilică.

  20. bună !
    Bolo ,te rog mai adaugă si poliția locală ( comunitară), o poliție a primarului,NEprofesionistă ,
    un balast financiar,INUTILĂ!

  21. Ce vrea bolojan sa faca,nu poate!1,3 milioane de bugetari nu il voteaza ca sa ii decimeze!cine il apara:aia cu soldele macinate si cernute la 30 la suta,care dupa ,ajung la 20 suta?si le ingheata ani la rand in timp ce altii sunt cu banii la zi si cu mariri de salarii si pensii de cate 2-3 ori pe an?nu va mai apara nimeni daca nu deveniti slujbasi ai statului,nupraduitori in haita ai lui!!!

  22. Ce vrea bolojan sa faca,nu poate!1,3 milioane de bugetari nu il voteaza ca sa ii decimeze!cine il apara:aia cu soldele macinate si cernute la 30 la suta,care dupa ,ajung la 20 suta?si le ingheata ani la rand in timp ce altii sunt cu banii la zi si cu mariri de salarii si pensii de cate 2-3 ori pe an?nu va mai apara nimeni daca nu deveniti slujbasi ai statului,nu prăduitori in haita ai lui!!!

  23. Oricum e mai bine, decât să „se autoservească din bugetul țării fără număr”, așa ca guvernanții ce ” fac economii”!

  24. Mare politician, deștept, se întreabă retoric. Nu știu Bolojene ce face AEP. Dar dacă crezi că e inutilă, hai să vedem argumentele. În rest e doar bla-bla.

  25. AEP functioneaza cand sunt alegeri si cam atat. Si afirma ca avem 19,4 milioane de votanti, cand in realitate nu sunt mai mult de 17 milioane cu domiciliul stabil in tara. Apoi si masluirea unor voturi tot la AEP se face.Ei dau rezultatele finale.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.