Bombă din Al Doilea Război Mondial, detonată în centrul Frankfurt-ului

O bombă de aviaţie de 250 kilograme din Al Doilea Război Mondial a fost detonată de pirotehnişti în râul Main, în centrul Frankfurt-ului, informează dpa, scrie Agerpres.

O parte a centrului oraşului a fost evacuată duminică dimineaţa pentru ca specialiştii să se poată ocupa de bomba americană din Al Doilea Război Mondial.

Proiectilul a fost descoperit marţi în timpul unui exerciţiu de scufundări efectuat de pompieri.

Circa 600 de persoane au fost rugate să-şi părăsească locuinţele duminică începând cu ora 8 a.m. (06:00 GMT) din motive de securitate, a indicat un purtător de cuvânt al poliţiei.

Evacuările au vizat rezidenţi ai unor zone din jurul Catedralei din Frankfurt, dar şi de pe malul opus al râului Main.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.