Bomba zilei: Radu Mazăre a fugit din țară

Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a plecat în Madagascar, unde a cerut azil politic. 

Bomba zilei: Radu Mazăre a fugit din țară

Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a plecat în Madagascar, unde a cerut azil politic. 

Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a plecat în Madagascar, unde a cerut azil politic. Mazăre, aflat sub control judiciar, dar fără interdicția de a părăsi țara, nu s-a mai prezentat la Poliție pentru a semna graficul de prezență, anunțându-l pe ofițerul de caz unde se află.

Poliţia a precizat într-un comunicat că sâmbătă în jurul orei 12.00, polițiștii din Biroul Supravegherii Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța s-au sesizat cu privire la faptul că un bărbat aflat în control judiciar, în baza unei decizii a Înaltei Curți de Casație şi Justiție, nu s-a prezentat pentru a semna în graficul de prezență.

”După verificările efectuate, cel în cauză a informat ofițerul de caz că se afla pe teritoriul statului Madagascar unde face demersuri pentru a obține azil politic. Conform procedurii, polițiștii constănțeni au sesizat Înalta Curte de Casație şi Justiție. Menționăm că măsura privind controlul judiciar nu prevedea interdicția de a părăsi țara”, se arată în comunicat.

Bărbatul de care vorbește poliția este fostul primar al Constanţei.

Radu Mazăre a părăsit România în prima zi de Crăciun, plecând cu o cursă aeriană care a avut destinația Paris. Fostul primar s-a îmbarcat pe Aeroportul „Henri Coandă” din București, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.

Potrivit sursei citate, fostul edil al Constanței, a plecat din România pe data de 25 decembrie, la ora 13.00.

Avocatul lui Radu Mazăre, Ioana Focşa, a declarat că nu a știut despre intenția clientului său de a solicita azil politic în Madagascar.

„Ultima oară am vorbit cu domnul Mazăre la termenul din decembrie, de la Înalta Curte. Nu am aflat despre decizia lui decât astăzi, când s-a făcut public”, a declarat avocatul Ioana Focşa.

”Nu am fost contactată să fiu informată despre plecare”, a adăugat avocatul.

În aprilie anul trecut, Radu Mazăre şi fratele acestuia, senatorul PSD Alexandru Mazăre, au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, pentru luare de mită, complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii. Potrivit unui comunicat de atunci, DNA l-a trimis în judecată pe Radu Mazăre, aflat sub control judiciar, fiind acuzat de „luare de mită şi fals în declaraţii (trei infracţiuni)”.

Citiți și

Cum explică Mazăre fuga în Madagascar

Legătura lui Mazăre cu Madagascar

Distribuie articolul pe:

50 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate