(FOTO) Bombardamente la Nikolaiev

„În jurul orei 01:10 a.m. Nikolaiev a fost bombardat. Potrivit datelor preliminare, a fost vorba de rachete S-300.

De (C.T.)
(FOTO) Bombardamente la Nikolaiev

„În jurul orei 01:10 a.m. Nikolaiev a fost bombardat. Potrivit datelor preliminare, a fost vorba de rachete S-300.

Bombardamentele rusești au ucis miercuri cel puțin două persoane și au rănit șase în orașul port Nikolaiev (Mykolaiv) din sudul Ucrainei, potrivit șefului administrației din regiune, Vitalii Kim. De asemenea, o școală și mai multe clădiri rezidențiale au fost avariate în oraș.

„În jurul orei 01:10 a.m. Nikolaiev a fost bombardat. Potrivit datelor preliminare, a fost vorba de rachete S-300. O instituție de învățământ, facilități de infrastructură și clădiri rezidențiale au fost avariate. Potrivit datelor preliminare, două persoane au fost ucise, trei au fost rănite, iar alți trei cetățeni au fost tratați în regim ambulatoriu. Informațiile detaliate sunt în curs de clarificare”, a anunțat Kim, pe Telegram, susținând că un incendiu a izbucnit la o fabrică din cauza atacului.

De asemenea, Kim a îndemnat cetățenii să stea departe de centralele electrice, din cauza unor posibile atacuri.

Primarul orașului, Oleksandr Sienkevych, a vorbit și el despre bombardamente.

„După ora 1:00 a.m. în această noapte, Nikolaiev a fost bombardat masiv. Casele au fost avariate. Serviciile de urgență și serviciile municipale lucrează la fața locului. Unele străzi trebuie să fie curățate pentru ca transportul să poată trece”, a declarat Sienkevych într-o postare pe Telegram.

Oficialii ucraineni susțin că au recucerit până în prezent aproximativ 500 de kilometri pătrați de teritoriu în sud, de-a lungul granițelor din Nikolaiev și Herson.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Ce fel de bombardament o fi fost asta atit de mare, incit doar două persoane au fost rănite, o școala și mai multe clădiri rezidențiale au fost avariate în oraș.Americanii cind au bombardat Bucurestiul in 4 Aprile 1945 au distrus in citeva minute jumatate din oras,au omorit mii de oameni,au distrus peste 15 Biserici .Cautati pe Google din curiozitate sa vedeti ce dezastru a fost atunci in Bucuresti si nu ca aici unde pling nazistii de ukraineni ca i-ar fi bombardat rusii.

  2. S-300 e un sistem de aparare AA, nu e o racheta. S-300 foloseste rachete sol-aer. Deci cred ca e o confuzie. Cu rachete de pe sistemul S-300 nu ai cum bombarda tinte terestre.

  3. Deci soldații ruși proști au început să dea cu rachete ANTI-AERIENE S-300 în W.C.-urili amerloce ukrainene TERESTRE ale măscăriciului criminal jîd Jale’n’sky?
    HAHAHAHAHAHAHAHAHAHA! …fabrika di minciuni di la Kiev nu si diezminti!
    Da’ nu văz mențiunea NiEXTA TV-Latrina3 TV, luată di la kuompitiențîî di la BiBiSiu’ lu’ Lizzuka Trussou șî CeNeNeaua lu’ Nula’ că „Informațîili nu a putut fi vieriffikati dîn mai multi sursi”…..[Rumburak]

  4. Maternitate – transport de mercenari
    Gradinita – facilitati antrenament
    Spital – laborator biologic
    Supermarket – depozit munitie

  5. Vechea gargară, au fost avariate școli și case și au murit câtiva civili. Zici ca rușii se luptă cu școlile, gradinitele si spitalele. Nu se spune câți soldați ucrainieni si mercenari au fost uciși sau răniți sau ce infrastructură militară a fost vizată. Decât știri de astea mai bine deloc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.