"RMGC a depus ieri (luni, 3 mai 2010, n.red.) la Ministerul Mediului un nou certificat de urbanism. Se fac paşii necesari pentru a se verifica acest certificat dacă este în conformitate cu prevederile legale. Apoi, se va întruni acel Comitet de Autorizare Tehnică din Ministerul Mediului, ce reia acele discuţii în legătură cu studiul de impact asupra mediului. După terminarea acestor discuţii, inclusiv transfontaliere, pe baza propunerii Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului şi a Ministerului Mediului, se va da autorizaţie de mediu, prin hotărâre de guvern", a spus ministrul Borbely într-o intervenţie la radioul public.
Borbely a criticat statul român considerându-l singurul vinovat pentru actuala situaţie în care se află Roşia Montană.
"Ceea ce mi se pare grav este că, din păcate, statul român nu s-a prea implicat acolo în ultimii ani. Când e vorba de o comunitate, când e vorba de oameni care sunt în şomaj, nu s-a implicat. Deocamdată, statul va aloca din Fondul de Mediu suma de 700.000 de euro pentru neutralizarea substanţelor nocive care se devarsă în Arieş de ani de zile. În rest, este treaba investitorului", a spus ministrul Mediului şi Pădurilor.