Borbely: Dacă preşedintele ar refuza numirea lui Biro, ar fi foarte greu de explicat constituţional

Borbely Laszlo spune că UDMR nu are un „plan B” pentru eventualitatea în care Traian Băsescu ar refuza numirea Rozaliei Biro la Ministerul Culturii.

Vicepreşedintele politic al UDMR a apreciat, de asemenea, că un refuz „ar fi foarte greu de explicat din punct de vedere constituţional”.

„Aşteptăm ce va spune preşedintele, ce va decide şi după această decizie vom discuta. Încă nu am discutat deloc, pentru că o menţinem pe doamna Biro şi noi sperăm că domnul preşedinte va înţelege că din cauza unei emisiuni, unei farse de acum trei ani, nu cred că poţi să spui dacă un candidat la un minister, chiar la Ministerul Culturii, va fi un ministru bun. Nemaivorbind de faptul că, din punct de vedere constituţional, e foarte greu de explicat, dacă refuzi pe acest considerent o propunere. Deocamdată, n-avem un plan B, pentru că suntem încrezători că domnul preşedinte o va numi pe doamna Biro”, a declarat Borbely, potrivit site-ului Mediafax.

Preşedintele Traian Băsescu declara că va trebui să aibă „o reacţie” în legătură cu propunerile transmise de premierul Victor Ponta pentru funcţiile de ministru delegat al Bugetului şi ministru al Culturii şi, întrebat dacă le va respinge, a spus că „în principiu da”.

Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.