Borza: CE Hunedoara poate fi salvat doar dacă dăm afară jumătate dintre mineri

Complexul Energetic Hunedoara, aflat în insolvență, poate fi salvat doar dacă vor fi concediați jumătate dintre mineri și dintre angajații termocentralelor din Valea Jiului, a declarat Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, într-un interviu acordat Agerpres.

„Insolvența reprezintă o soluție dacă este asumată și administrată corect. Nu orice insolvență rezolvă problemele. Uitați-vă la RAAN, este în insolvență de trei ani și a intrat în faliment. Uitați-vă la Hunedoara. Este în insolvență și o să intre în faliment”, a susținut Borza.

El a precizat că societatea a ajuns în această situație, deoarece a fost victima prostului management și a ingerinței statului în managementul companiei.

Potrivit acestuia, pentru o funcționare optimă a companiei vor trebui concediați jumătate dintre mineri și dintre angajații termocentralelor Mintia și Paroșeni.

„Până la urmă, această companie nu este vitală pentru sistemul energetic național. Noi avem 24.000 de MW putere instalată, la un consum care nu a depășit niciodată 9.000 de MW. Însă această companie poate ajuta la serviciile tehnologice de sistem pe acea zonă de Nord. Deci, iată și câteva elemente care să pledeze pentru salvarea Complexului Energetic Hunedoara, evident, restructurat. Deci vreo 2.000 de mineri cu vreo 700 de angajați pe zona de producție de energie, adică 2.700 față de 6.000 cât sunt acum, evident contează la performanța economică și la costurile asociate fiecărui MWh produs”, susține Borza.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.