Botez de la CSAT pentru Institutul Cantacuzino

Unitate strategică cu lacăt

Premierul Mihai Tudose a anunțat, vineri, că va fi cerut avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru transferul Institutului Cantacuzino în subordinea Ministerului Apărării Naționale (MApN).

Tudose a mers vineri într-o vizită de lucru la sediul MApN, în care a fost însoțit de vicepremierul Marcel Ciolacu, ministru interimar al Apărării, și de ministrul Economiei, Mihai Fifor.

„Întâlnirile între Ministerul Economiei, Ministerul Apărării, Guvern au avut loc săptămânal, temele fiind industria de apărare, integrarea în industria de apărare din România a celor care doresc să fie și ofertanți pentru cei 2%. Azi am avut și o temă nouă (…) — Cantacuzino, care într-o săptămână intră în procesul de avizare, inclusiv pe aviz CSAT, și apoi să intre în Guvern”, a anunțat Tudose, la finalul vizitei.

Premierul Mihai Tudose le-a solicitat, luna trecută, miniștrilor Apărării și Sănătății să elaboreze un proiect de act normativ privind trecerea Institutului Cantacuzino în subordinea MApN.

Institutul va fi transformat în unitate militară, cu conducere militară.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.