Criza pare să-l fi lovit din plin pe omul de afaceri pedelist. O bancă îi cere să-şi achite creditele restante.
Pedelistul Cristian Boureanu şi soţia acestuia, Valentina Pelinel, par să aibă probleme serioase cu banii. Aşa se face că o bancă vrea să-i execute silit, după ce aceştia nu ar fi restituit mai multe credite pe care le-au contractat.
Volksbank le cere lui Boureanu, fratelui acestuia, Sorin, şi Valentinei Pelinel, soţia democrat-liberalului, să restituie circa 4,5 milioane de euro. În caz contrar, banca cere să intre în posesia terenurilor pe care aceştia le-au cumpărat.
Potrivit declrației de avere postată pe site-ul Camerei Deputaților, Cristian Boureanu are o mulţime de credite contractate. În 2007, Boureanu a luat 1.320.000 de euro de la Volksbank, bani pe care trebuia să-i restituie până anul trecut. De la aceeaşi bancă, democrat-liberalul a mai luat un credit de 1.740.000 de euro, pentru 30 de ani. În 2010, Boureanu mai are de restituit 333.000 de euro, însă anul 2011 se anunţă a fi mult mai greu, întrucât ar avea de restituit 877.000 de euro. Iar datoriile se întind şi pe anii următori.
Instanța a fixat pentru cele două cereri ale băncii termene pentru luna septembrie.