Cinci zile cu vechi şi noi poveşti de groază, la Braşov

Producţii din Israel, România, Norvegia, Reunion, China şi Italia au fost selecţionate în competiţia de lungmetraje a celei de-a șasea ediţii a Dracula Film Festival, care are loc între 17 şi 21 octombrie, în Braşov, la Centrul Cultural Reduta, Cinemateca Patria și Cinema One.

Pentru competiția de lungmetraj au fost înscrise 230 de filme din 57 de țări, dintre care 6 au fost selectate pentru a concura pentru Dracula Trophy 2018.  Cele 6 filme selectate sunt:

Vidar the vampire (2018, Norvegia), horror regizat de Thomas Aske Berg, Fredrik Waldeland.

În această comedie cu elemente horror şi acide accente satirice la adresa bigotismului creştin, Vidar (interpretat de regizorul şi scenaristul Thomas Aske Berg – Premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul FilmQuest, SUA) a ajuns la vârsta de 33 de ani muncind la mica fermă de animale a posesivei sale mame. Sătul de monotonia vieţii la ţară, naivul fecior se roagă obstinat pentru o existenţă vicioasă şi desfrânată, iar Domnul îi îndeplineşte dorinţa transformându-l într-un vampir insaţiabil, care îşi satisface poftele carnale într-un mare oraş (Stavanger), în tandem cu cel care l-a transformat şi care pretinde că este Iisus. Are el acum, în „Sin City”, tot ce-a visat, atâta vreme cât îşi asamblează povestea retrospectiv, stând culcat pe canapeaua psihiatrului său? Este oare Vidar Haar cu adevărat un vampir sau doar un schizofrenic? Există totuşi o certitudine: originalitatea lui Vidar the Vampire rezidă tocmai în combinarea umorului absurd de realist cu specificul suprarealist al tipului de personaj făcut celebru de… Dracula, Prinţul Întunericului.

 

Fornacis (2018, Reunion, Franța), o dramă fantasy, mystery de Aurélia Mengin

Aparent, Fornacis este un road-movie romantic bizar, meditativ şi visceral, în care o tânără îndoliată însoţită de o urnă călătoreşte fără ţintă la volanul decapotabilei sale vintage, alegând mai degrabă să înfrunte temerile induse de necunoscut şi de solitudine decât să reziste asaltului unui trecut dureros în care fericirea îşi vede sensul diluat de suferinţă şi regrete, iar lipsa dragostei şi a pasiunii devine un stigmat ce tinde să ajungă cangrenă… o necroză afectivă. În substanţa sa însă, prin succesiunea de şapte tablouri/capitole tematice, Fornacis oferă o experienţă cu puternic impact psihologic a unei incursiuni artistice contemporane pe tărâmul dintre lumi în care, prin intermediul percepţiilor Anyei, trecutul şi prezentul, realitatea şi fantezia, organicul şi mineralul se întretaie pentru a se contopi într-un univers amalgamat, pluridimensional, creat de Aurélia Mengin în baza sinesteziei atât de dragă unor artişti precum Kandinsky sau Marcel Duchamp.

 

Rabbia furiosa: Er Canaro (2018, Italia) al regizorului Sergio Stivaletti este un thriller horror. Maestrul italian al efectelor speciale, Sergio Stivaletti (Phenomena – Dario Argento, Dellamorte Dellamore – Michele Soavi, Dèmoni – Lamberto Bava, L’imbalsamatore – Matteo Garrone), revine în scaunul de regizor de lungmetraje horror/splatter la 14 ani după al său I tre volti del terrore cu o poveste inspirată de crima comisă cu o cruzime greu de imaginat pe 18 februarie 1988 de către „Er canaro” (porecla frizerului de câini şi traficantului şi dependentului de droguri Pietro De Negri), rămasă în analele poliţiei romane ca Delitto del Canaro, când l-a torturat şi mutilat timp de aproape şapte ore pe amicul său abuziv, fostul boxer Giancarlo Ricci. Dincolo de regalul gore şi de baia de sânge aşteptată (filmul se bazează pe versiunea negată de autopsia oficială), Stivaletti suprinde prin modul nuanţat în care, folosindu-se de mitologia urbană (din periferiile Romei contemporane), defineşte legătura emoţională bolnăvicioasă între doi bărbaţi aflaţi în criză de identitate, pendulând antagonic între postura de victimă şi cea de torţionar.

Lost in Apocalypse (2018, China), o peliculă horror de acţiune şi aventură a chinezului Sky Wang, un film cu zombies atipic, aparţinând valului asiatic generat ca reacţie la fenomenul The Walking Dead, ce funcţionează ca o punte ridicată pe o simbolistică populară între Vest şi Est. Cineastul chinez Sky Wang, umblat şi şcolit în UK, Canada şi SUA, aplică o mască estetică occidentală (nuanţată în tuşe fine, lipsite de stridenţe) pe o structură narativă ce respectă reţetarul genului unei poveşti… altfel spuse, a cărei tonalitate dramatică omniprezentă (în defavoarea violenţei vizuale gratuite şi repetitive la care renunţă aproape complet) are rădăcinile detectabile în Asia. Pe Wang îl interesează mai puţin începutul şi sfârşitul întregii comunităţi, evitând comentariul socio-politic generic prin care să rişte o supradimensionare greu de gestionat artistic a reflectării crizei, şi speculează exclusiv prin intermediul personajelor din hotel (în sine o locaţie cu valoare metaforică) asupra fricilor şi anxietăţilor individuale şi a consecinţelor lor comportamentale, între sacrificiu şi purul egoism, în lupta (a)morală pentru supravieţuire.

Bodrog (2018, România), un mockumentary horror semnat de Mihai Sălăjan.

Bodrogu Vechi, un sat aproape abandonat şi uitat de timp din vestul ţării, este vedeta reală a acestui „mockumentar” independent, realizat de un artist pasionat de variile forme de expresie ale Pop culture, arădeanul Mihai Sălăjan (producător de muzică electronică, cineast, creator de B.D.-uri şi de artă multimedia). Aşa zisul documentar, în care universul rural tradiţional românesc dobândeşte trăsături horror din perspectiva unor tineri atraşi de mirajul unei liniştite rezidenţe estivale deschisă artiştilor din toată lumea, are calitatea formidabilă de a fi conceput cu o aparentă detaşare emoţională de subiect ce permite (auto)ironiei să se facă simţită frecvent, deopotrivă în construcţia narativă (scenariul este semnat de Sălăjan şi de Dr. Ştefan Tiron) şi în inspiratul mix audiovizual (coloana sonoră este compusă de experimentaliştii timişoreni de la Makunouchi Bento), astfel încât întregul demers adie o prospeţime de modernism ludic şi imaginativ din ce în ce mai rar întâlnită în acest gen cinematografic.

Children of the fall (2017, Israel), realizat de Eitan Gafny, autorul Actionerului Horror Cannon Fodder (Marele Premiu la Fright Night Film Fest din Louisville în 2013), este un hibrid de slasher şi thriller psihologic aşezat pe un fundal dramatic asociat cu un puternic comentariu social, a cărui acţiune se consumă în 1973, în ajunul Sărbătorii Yom Kippur, “Ziua Ispăşirii”, când tânăra americancă orfană Rachel Strode (interpretată de Noa Maiman, actriţă şi regizoare de filme documentare) ajunge ca voluntară într-un kibbutz din nordul Israelului, luând în considerare posibilitatea convertirii la iudaism, pentru a constata că nu este primită cu braţele deschise de către toţi „localnicii”. Aşa cum nu este nici văduvul fermier Sam (Michael IronsideTotal Recall, Starship Troopers), considerat „an illegal alien” deşi locuieşte acolo de ani buni. În fiecare an, de Yom Kippur, o parte dintre voluntari dispar din kibbutz. Să petreacă sărbătoarea în familie. Sau nu, căci poate cineva vrea să îi „ajute” în mod brutal să-şi ispăşească toate păcatele.

Toate aceste filme vor rula la Centrul Cultural Reduta, în perioada 18-20 octombrie.

Selecția filmelor din categoria de lungmetraj a fost realizată de Ioan Big, jurnalist și colaborator al multor publicații românești și străine, și Alin Ludu Dumbravă, critic de film, scenarist și organizator de evenimente de profil.

Juriul va fi format din Mikko Aromaa, președintele juriului (Finlanda, Directorul festivalului Night Visions), Oana Giurgiu (România, regizor, producător, Directorul festivalului Lună Plină) și Caius Dobrescu (brașovean, poet, eseist și romancier, profesor universitar la Facultatea de Filologie a Universității din București, specialist în teoria literaturii). Jurații vor acorda trofeul pentru cel mai bun film din competiția de lungmetraj, în valoare de 1.000 de euro.

Trofeul Dracula

Dracula Film Festival este un proiect al Asociației Culturale Fanzin, realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, și cofinanțat de Consiliul Județean Brașov.

 

Cele mai noi și apreciate filme la Dracula Film Festival

Timp de cinci zile, pasionații de filme horror, SF, supranaturale, thriller sau fantasy vor putea să vadă în cadrul Dracula Film Festival cele mai noi filme de gen. Patru filme în premieră națională se văd pentru prima dată în România la Dracula Film Festival:

OVERLORD (SUA, 2018, premiera în România 09.11.2018), HALLOWEEN (SUA, 2018, premiera în România 19.10.2018), GOOSEBUMPS 2: Haunted Halloween / Halloween bântuit (SUA, 2018, premiera în România 02.11.2018), NIGHT EATS THE WORLD / Sfârșitul vine noaptea (Franța, 2018, premiera în România 19.10.2018). Aceste filme vor rula în afara competiției și vor fi proiectate la Centrul Cultural Reduta din Brașov.

Haloween

OVERLORD este un horror grefat pe un film de război care se anunţă extrem de spectaculos, dat fiind faptul că este produs de J.J. Abrams, responsabilul de succesul serialului “Lost” şi de reinventarea în limbaj „milenial” al francizelor “Star Trek” şi “Star Wars”. Titlul, inspirat ales, are o dublă semnificaţie, una legată de contextul istoric (acţiunea se petrece în ajunul debarcării Aliaţilor în Normandia în WWII – „Operaţiunea Overlord”) şi a doua de subiect, fiind utilizat ca metaforă deoarece savanţii celui de-al Treilea Reich se poziţionează mai presus de Dumnezeu (”over Lord”), dând viaţă unor „soldaţi universali” monstruoşi care sunt creaţi în subteranele unei biserici fortificate din Franţa ocupată.

În țara noastră, pelicula OVERLORD este programată pentru ziua de 9 noiembrie 2018. Filmul închide ediția a VI-a Dracula Film Festival, fiind proiectat la Centrul Cultural Reduta, duminică, 21 octombrie.

HALLOWEEN. Regizorul David Gordon Green propune un sequel direct la “Halloween”-ul original, al cărei acţiune se desfăşoară după exact 40 de ani, cu Laurie Strode (personajul interpretat de Jamie Lee Curtis), ajunsă la vârsta de 57 de ani în pragul alcoolismului, mamă înstrăinată şi bunică… înarmată, încă traumatizată şi obsedată că aparent nemuritorul Michael Myers va evada din nou şi îi va ucide pe toţi membrii familiei sale. Se dovedeşte că are dreptate pentru că această întruchipare a răului pur apare din nou în Haddonfield… doar că, de această dată, Laurie este pregătită să devină din vânat vânător.

În România premiera HALLOWEEN este programată pentru ziua de 19 octombrie 2018. Filmul deschide ediția a VI-a Dracula Film Festival, fiind proiectat la Centrul Cultural Reduta, miercuri, 17 octombrie.

GOOSEBUMPS 2: Halloween bântuit. La baza comediei de aventuri horror “Goosebumps 2: Halloween bântuit” stă brand-ul creat de scriitorul R.L. Stine, un „Stephen King al literaturii pentru copii”, a doua cea mai profitabilă franciză literară din istorie după „Harry Potter”. Cifra doi din titlu este înşelătoare (în sensul bun) căci nu este un sequel tipic la filmul cu Jack Black, având o poveste de sine stătătoare, cu o distribuţie diferită (Madison Iseman – „Jumanji: Welcome to the Jungle”, Jeremy Ray Taylor – „It”) şi cu o echipă de realizatori total schimbată. Se conservă totuşi câteva legături firave pentru că a venit rândul altor copii să reitereze accidental experienţa eliberării în viaţa reală a personajelor ameninţătoare din cărţile ţinute sub cheie de către Stine, de această dată extrase din volumul “Haunted Halloween”. Revine astfel în centrul atenţiei Slappy the Dummy, păpuşa ventrilocă din subseria “Night of the Living Dummy”, care îi poate transforma pe cei mici în giganţi şi animalele în monştri, în cazul de faţă preocupat de implementarea planului unei Apocalipse de Halloween, alături de o brigadă formată din creaturile favorite ale scriitorului: pumpkinhead, vârcolaci, călugăriţa uriaşă, vampiri, Omul Invizibil, etc.

În România pelicula GOOSEBUMPS 2: Halloween bântuit este programată pentru ziua de 2 noiembrie 2018. Filmul va fi proiectat la Dracula Film Festival, la Centrul Cultural Reduta, sâmbătă, 20 octombrie.

NIGHT EATS THE WORLD (Sfârșitul vine noaptea) . După ce a leşinat în timpul unei petreceri în apartamentul fostei sale prietene, Sam (Anders Danielsen Lie, actorul norvegian remarcat în “Oslo, August 31st” al lui Joachim Trier) se trezeşte dimineaţa… absolut singur într-o lume transformată radical. Străzile Parisului au fost invadate de zombies, imobilul este devastat iar urmele de sânge omniprezente. Pentru a supravieţui, este silit să revină în apartament, să se baricadeze în clădire şi să se gospodărească… absolut singur. Pentru că starea mentală a lui Sam începe să se deterioreze în solitudinea prelungită, iar tipul de personaj colectiv (zombies) îl reprezintă metaforic în faţa introvertitului pe „Celălalt”, cel care tânjeşte să îl asimileze până la aneantizare individuală prin intermediul contactului social. Va ajunge Sam să se lase absorbit complet de celălalt sau totuşi… nu este absolut singur?

Pelicula NIGHT EATS THE WORLD (Sfârșitul vine noaptea) are premiera programată pentru ziua de 19 octombrie 2018. Filmul va fi proiectat la Dracula Film Festival, la Centrul Cultural Reduta, joi, 18 octombrie.

Cea de-a șasea ediție a festivalului dedicat filmelor fantasy și de groază va avea loc între 17 și 21 octombrie 2018 la Brașov.

 

 

 

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.