BREAKING NEWS. A demisionat Guvernul

UPDATE Guvernul francez condus de prim-ministrul Edouard Philippe a demisionat vineri, a anunțat Palatul Elysee, citat de agențiile de presă străine.

Palatul Elysee a anunțat că Philippe se va ocupa de afacerile guvernamentale până la numirea unui nou cabinet.

Întrebările legate de Philippe au apărut la mijlocul lunii iunie, când președintele Emmanuel Macron a declarat că dorește să-și „reinventeze” președinția.

În sistemul francez, prim-ministrul își propune demisia înaintea noilor numiri, dar poate fi numit din nou în funcție. Nu este clar dacă Philippe va fi chemat să formeze noul guvern.

Mișcarea lui Macron pentru a-și reorganiza guvernul centrist vine după rezultatele obținute de partidul său la alegerile municipale.

La doar 21 de luni de următoarele alegeri prezidențiale, Macron vrea să se repoziționeze, spun consilierii apropiați.

Înlocuirea lui Philippe ar putea fi un joc politic pentru Macron, în condițiile în care premierul este mai popular în rândul publicului decât președintele, spun analiștii politici. Primul ministru a dat dovadă de o loialitate constantă în timpul valurilor de tulburări și ar putea apărea ca un rival prezidențial în 2022.

Dar menținerea lui Philippe în funcție ar putea fi și problematică. Ar putea sugera că Macron este prea slab pentru a renunța la premier și că tânărul său partid nu avea profunzimea necesară unei revizuiri a cabinetului.

Joi, preşedintele francez, Emmanuel Macron, spusese, într-un interviu, că intenţionează să traseze un „nou drum” cu „o echipă nouă”, confirmând implicit o remaniere ministerială aşteptată în următoarele zile, a relatat AFP.

„Va trebui să fac alegeri pentru a conduce pe noul drum. Sunt noi obiective de independenţă, reconstrucţie, reconciliere şi noi metode de punere în aplicare. În spate, va fi o echipă nouă”, a declarat preşedintele Franţei.

Emmanuel Macron a rămas evaziv însă în legătură cu menţinerea în fruntea guvernului a premierului Edouard Philippe, în funcţie de la instalarea sa la Palatul Elysee, în 2017.

„De trei ani alături de mine, el a desfăşurat o activitate remarcabilă cu guvernele succesive şi am aplicat reforme importante, istorice, în circumstanţe adeseori dificile”, a zis Macron.

Un sondaj Elabe Berger Levrault publicat miercuri arăta că 57% dintre francezi doresc ca Edouard Philippe să rămână prim-ministru.

Îndemnându-i pe francezi să se pregătească pentru o perioadă „foarte grea” din punct de vedere economic, Emmanuel Macron a precizat, de asemenea, care vor fi priorităţile din a doua jumătate a mandatului său care se încheie în primăvara lui 2022.

„Relansarea economiei, continuarea reformării sistemului nostru de protecţie socială şi a mediului, restabilirea unei ordini republicane juste, apărarea suveranităţii europene”, se vor afla pe foaia de parcurs a viitorului guvern.

Emmanuel Macron şi-a mai exprimat satisfacţia pentru relaţia construită cu cancelarul german, Angela Merkel, care a condus la propunerea unui plan de relansare la nivel european de 750 de miliarde de euro, ca răspuns la criza coronavirusului.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

2 Comentarii

  1. Edouard Philippe e mult mai popular in Franta decat Macron „Rothschildache”Emmanuel,de acea Oculta vrea sa scape de el!

  2. credeam ca Gurvenul Meu a dimisionat, mi-a stat inima…astept anuntul celor 500 de victime, pardon cazuri pozitive…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.