BREAKING NEWS Ce mai cumpără România de la americani și cât ne costă

România vrea să cumpere de la americani un sistem de instalații mobile de lansare rachete antinavă, în valoare de aproape 300 de milioane de dolari, fără TVA, transmite Mediafax.

Guvernul României a transmis Parlamentului României, pentru adoptare în regim de urgență, proiectul de lege pentru realizarea „Capabilității de luptă împotriva navelor de suprafață” aferentă programului de înzestrare „Sistem de instalații mobile de lansare rachete antinavă”.

Sistemul american conține patru instalații mobile.

„Sistemul de instalații mobile de lansare rachete antinavă care va fi achiziționat include, fără a se limita la acestea, patru instalații mobile de lansare, platforme de comandă-control-comunicații, platforme de transport și încărcare-descărcare, senzori, suport logistic inițial, mentenanță și echipamente de testare, echipamente criptografice și cu regim special, asistență de specialitate, instruirea personalului la toate nivelurile necesare, implicit folosirea în luptă, echipamente de instruire, precum și baze de date specifice SIML”, anunță MApN.

Costurile programului sunt estimate la 286 milioane de dolari, fără TVA, urmând ca valoarea exactă să fie stabilită în urma derulării procedurii de achiziție. După aprobare, părțile vor negocia condițiile contractuale.

„După adoptarea legii de către Parlamentului României, urmează o etapă de discuții și negocieri de natură tehnico-economică, pentru stabilirea configurației finale a sistemului și derularea achiziției, dar și opțiunile de realizare, prin cooperare tehnologică și industrială a unei capacități de producție și realizare a mentenanței constituită la nivelul unui operator economic român, care va fi o capacitate strategică”, mai spune MApN.

La final, Forţele Navale Române vor dispune de un sistem de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă nou, modern, testat, operațional și interoperabil în cadrul NATO, adaptat misiunilor actuale. Sistemul are o durata de viaţă de aproximativ 20 de ani, care poate fi prelungită prin modernizări succesive.

MApN mai anunță că sistemul reprezintă produsul militar destinat pentru apărarea zonelor costiere şi de litoral împotriva ameninţărilor navelor de suprafaţă, având capacitatea de a coopera cu nave, aeronave şi echipamente proprii şi ale aliaţilor, utilizând datele furnizate de către acestea şi viceversa, folosind sisteme de legături de date şi canale de comunicaţii protejate, pentru executarea atacului cu rachetele antinavă. Achiziția va fi finaizată până în în anul 2024.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

36 de Comentarii

  1. Sistemul antinavă, plătit de prostovanii de rrumâni la preț de ”trufandale”, face parte din armamentul care era instalat pe USS Arizona.
    (cea bombardată și scufundată de japonezi la 7 dec. 1941).

  2. Ce apară mai întâi cu atâtea rachete, autostrăzile pe hârtie promise de bețivul Mandolină sau haznaua din fundul curții care iarna ventileaza cu frig și vara cu aer cald.

  3. Nu vad de ce sa cumpere România atata armament pe timp de pace? Guvernul Cîtu nu are bani de pensii, de salarii, pentru sanatate, dar mereu gaseste bani pentru a cumpara dinamită de la americani. Chiar atat de umili sa fim? Pana când?

  4. Hadrian Suckerman a sters-o ca o Potaie-n Ceata cu Valizele Burdusite de Cash premiat de OberStump Editat.
    Urmeaza Hoardele Flaminde ale lui Zombie Joe si Baba Cloanta Dementa – tovarasa Nancy Pelosi.
    Alungati Regimul Fanariot Austro-Ungar in frunte cu Tradatorul Iohannis.
    BOBORUL A AJUNS LA LIMITA!

  5. Sistemele de rachete antinava apăra pe sparanghelistii in devenire ai lui Angela și pe pensionarii cu 800 lei pensie. Succesuri Johannis!

  6. Si-a trimis Sputnik toți postacii aici ?!
    SUA ne oferă securitate. In lipsa acestei securități Romania risca să fie transformată urgent in zona sanitară a Rusiei.
    Niciun investitor serios nu va mai veni aici dacă știe că zona e la cheremul muscalilor. Așa că, să zicem merci ca americanii se implică aici, că nu ne putem baza pe dublicitatea Germaaniei sau a Franței.

    Bine, acum tot ce inseamnă la noi investiții in apărare, scoate din minți pe Putin&Co. Care-și trimite postacii să intoxice lumea.A nu se lua in seamă.

  7. … si un modest cadou (data fiind criza economica grea prin care trece Romania), impreuna cu „Steaua Roamaniei” …

  8. Normal că Românii pot cumpăra de la americani toate,fiarele vechi.Români dacă nu cumpără de la americani tot ce nu le m ai trebuie lor americanilor ,nu sînt sănătosi,dar este vorba de ci e ne conduce.Românii care se lasă călăriti de aceste .,……..,Nu vreau să îmi dau drumul,las.,gură.Ni vreau să m ai vorbesc de așa zodii aliați,pentru că.,Guwermerii de la conducere zic ,că ,ne doresc binele.Domnul S au m ai bine zis bunul Dumnezeu,să le de-a lor guwermerilor binele pe care ni l doresc ei nouă.Ce i și întîmplare.,Neamtului,cînd o ieșit în geaca roșie la miting neautorizat.Nimic.A ba da.Nu o m ai dat datoria statului Român,luată prin chiria după imobilul care o fost dat la BANCA.,X.DOSARE CARE ÎL INCRIMINAU.,40 LA NR.I SOR STERS,ADICĂ LO Albit pe.,Palton Vodă ,,de la Cotroceni.Ce dracu să m ai așteptăm,să avem pretenții noi ,,Românii.?Ce?Bani de prăduit,pentru a cumpăra toate vechiturile,așa zisilor Aliați,.Sînt.Dar pentru pensii,salarii nu sînt.EU PLĂTITOR DE TAXE SI CETĂTEAN A ACESTUI ASA ÎNCĂ ZIS STAT,ROMÂN,LE ZIC ACESTOR,PLLITRUCI MĂRUNTI,CARE EI ZIC CĂ ,CONDUC.,,,,BINE AR FII DACĂ S AR DUCE ,,,,DRACULUI.NU MA SĂ NE LASE ,CĂ OM GĂSI NOI SORTI DE IZBÎNDĂ.

  9. E mentionata sursa de finantare? Ca bani la pensii n-au dat, au zis ca nu e precizata, si de-aia e neconstitutionala Pana azi, cand ccr-osii au zis ca nu e.

  10. Nimeni nu ne spune daca aceste „sisteme” sint strict defensive (aceeasi problema ca la Deveselu, unde nimeni nu stie ce se intimpla in spatele portilor inchise). Nimeni nu ne garanteaza ca nu vor fi intr-o „buna” zi „usor modificate” (a se citi montabile pe nave) astfel ca, in afara de apararea zonelor costiere proprii, sa poata fi folosite si in atacarea zonelor costiere ale altora. Ma rog, daca reusim sa ajungem pe acolo …

  11. Tineti Minte Trei Cuvinte : 2025 , BARACK OBAMA , PRESEDINTE !

  12. Cica nu sunt bani pentru alocatii si pensii…
    Bani pentru avioane si rachete de la fier vechi, luate de la americani, la pret de produse noi sunt?
    Se pare ca sunt…

  13. Foarte bine, Pandele. Care este sursa de finantare? Din impozitele mele, NU. Spun un hotarat NUUUUUUUUUU. Sa puna Catzu o taxa doar liberalilor. 30% impozit.

  14. Daca tot se cumpără armament pentru apărarea flancului de Sud-Est al NATO de ce nu pun bani toți membrii NATO?

  15. …cca 200.000 de copii si alte sute de mii de adulti saraci se culca flamanzi in fiecare seara !
    …dar cu pribegia a 4 milioane de romani, sanatatea si educatia de …lumea a treia, indatorarea inspaimantatoare a tarii etc, ce facem ?

  16. @mircius- pai dk ne apara americanii de rusi, de ce tre sa cumparam de la ei fiare vechi cu 300 milioane dolari?! Ii platim ca sa ne apere?! Rau am ajuns! Stam cu mana intinsa la UE sa capatam bani, cumparam fiare de la americani, ce tara suntem de cersim si asteptam sa ne apere altii?! Vad ca politicienii traiesc in lux, cu pensii speciale si subventii lunare pt partidele lor, deci sunt bani doar pt ei! Pt alocatii copii, pensii batrani sau dotari moderne pt scoli si spitale nu sunt! Dar pt a cumpara arme se gasesc bani, ca si pt luxul politicienilor si partidelor lor! Eu cred ca e vrajeala cu fiarele astea, anunta ca o sa cumpere din pix si banii si-i impart intre ei, ca cine ii controleaza dk au cumparat ceva si in acte false nu-i intrece nimeni!

  17. Banii trebuie platiti pana pe 20?
    (Caaatule ai incurcat-o! Ciuciu imprumuturi!)
    Penalizarea cat este?
    Da,domnule Suckerberg, aveti dreptate, trebuie sa nu mai vorbim, mai doriti ceva ca mai avem doar o piele, suntem in pielea goala!
    Si pe asta o vreti?

  18. Sunt cumparaturi care ajung ori donatii, ori cadouri, ori luptam vu ele pentru sustinerea nato ca suntem parteneri, sau, de ce nu ar fi pastrate pentru 2023-2024 in razbel cu rusia desi rusica nu ne deranjeaza dar e moftul concesionarii pentru horodinca vestoizilor pe pamant romanesc!

  19. Așa aflăm pentru ce ‘merite’ a fost ‘premiat’ ambasadorul SUA la un an de la instalare.

  20. Inca odata demonstram ce suntem de fapt !!Noi si polonezii,dar macar ei s-au ales cu suspendarea vizelor din partea ricanilor.Uite ca ungurii nu le canta in struna,ba chiar din cand in cand le dau contre, plus ca pe gunoiului soros l-au interzis pe teritoriul maghiar !Dar nu ne putem noi compara cu maghiarii,din toate punctele de vedere !!

  21. Pentru rachete sunt bani, pentru pensii si salarii nu sunt! Pedelerele nu sunt decat o gasca de criminali, de tradatori ai neamului romanesc! Si pentru tranzactia asta a fost decorat jigodia de ambasador american in „numele poporului” cu unul din cel mai mare si cel mai vechi ordin!

  22. Acu ca l.au suspendat pe trumpy si a plecat si baiatul acela de zahar mai trebuie cumparat ce au cerut astia? Eu zic sa mai astepte, ca poate Biden vrea sa vanda altceva 🙂

  23. Cam mult i-a costat pe romani sapca pe care i-a indesat-o Trump pe bibilica plimbaretului nostru.

  24. in 2019 noiembrie bugetul ala gol lasat de PE-SE-DE catu a platit 3,9 miliarde dolari pr.niste fiare vechi poreclite patriot care pana in prezent sunt tot pe drum ca si mastile,etc platite cu milioane de euro de ,,guvernul lui,, ! Nu sunt bani pentru aplicarea legilor votate de actuala clica si semnate de posesorul de sepcuta !INAFAR DE aceste fieratanii model 1941 urmeaza ceva sageti,arcuri,flinte si pene d-ALE APASILOR ?

  25. Complexul militar și financiar iudeo- american impune biruri cat mai copleșitoare guvernelor vasale! Războiul informativ,asasinatul financiar și ideologic, mercenarizarea politicienilor,justiției și a forțelor armate, au transformat Romania într-o colonie ” palestiniană” -cu o populație apatică,exploatată de corporații străine, lipsită de lideri naționali patrioți,fara idealuri nationale,lipsită de pârghiile unei economii naționale productive bazata pe creativitatea și inteligentele autohtone…

  26. Pentru au gasit prostii care-i pupa-n fund contra intereselor nationale!

  27. Nu cat ne costa apararea tarii, ci cat ne costa prostia politrucilor. Nu cu o tara fara armat dam inainte ci cu o tara in cara avem politicieni, nu politruci si slugile lor din presa.

  28. Vai ce jale pe trollacii sputnykisti.
    Auzi, Romania isi permite sa-si apere platformele marine,porturile,rafinariile,centrala atomo-electrica.
    Rachetele astea or ajunge si in Crimeea la Sevastopol?

  29. Mircius, ai ordin de zi pe unitate sa ne vinzi gogosi ca SUA ne „asigura securitate” in fata rusilor?!Hai sa vedem ce „securitate” ne-au furnizat pana acum.De exemplu, scutul de la Deveselu are o raza de actiune de cca 500 km, deci nu protejeaza decat o parte din teritoriul Romaniei.Ni s-au mai furnizat niste rable de avioane la mana a treia si un sistem anti-racheta deja depasit de armele ofensive rusesti.Nu am auzit de la partenerii strategici nimic legat de Transnistria si nici de investitii in Romania ori de contracte offset.Asa ca , sistemul de rachete de la Marea Neagra ne va apara, probabil, de vasele de pescuit bulgaresti si turcesti.

  30. Ma asteptam ca aceasta COALITIE,asa zisa de DREAPTA,sa cheltuie banii IMPRUMUTATI de CITU,pe te miri ce,dar chiar asa de rau am ajuns,sa cumparam fiare vechi de la americani,pentru inzestrarea armatei?Am cumparat de la ei si avioanele F 16,depasite si care stau la sol,am mai cumparat de la englezi si nave militare de razboi,care stau prin porturi si ruginesc degeaba.Oare de ce ne inarmam numai noi si de cine ne aparam?Multi se intrebau de ce se cumpara asemenea arme si tehnica depasita?Va spun parerea mea.Aici COMISIONUL este mare si nu se poate verifica.Cumpararea de tehnica invechita cred ca s-a discutat cand NEONAZISTUL,KLAUS WERNER IOHANNIS a primit sapca de la TRUMP si cand ROMANIA a fost felicitata ca acorda 2% din PIB pentru aparare.Oare cine ne ataca?Inainte luam tehnica de la sovietici,pana am ajuns sa ne dezvoltam noi industria de aparare si care a contribuit in mare masura la lichidarea datoriei EXTERNE a tarii.Dupa LOVITURA DE STAT din 1989,a fost pusa pe butuci,incepand cu armamentul de infanterie si terminand cu fabricile de avioane.De fapt toata economia a fost pusa la pamant.Acum cumparam inclusiv pistoale BERETA pentru politie,de parca am fi in vestul salbatic si vechiul armament care era produs in tara era depasit.Asa GUVERNARE,asa DEZASTRU ECONOMIC.Bani pentru majorari de salarii,de pensii,de alocatii,de investitii in sanatate,in invatamant nu sunt,dar de CUMPARAT FIARE VECHI se gasesc.

  31. De ce platim armata cu un purcoi de bani, ca sa vina americanii sa ne apere?! Noi avem doar militari si politicieni platiti bine care traiesc in lux si asteptam apararea de la americani si stam la pomana UE data pt tari sarace!!!

  32. Flota Militara maritimă a României, cu aproximativ 45 de unități (nu toate simultan în serviciu) care operează mai ales în Marea Neagră, dar și pe mările și oceanele lumii în cadrul operațiunilor NATO ;
    Flota militara fluviala a Ro cu aproximativ 15 unitati care opereaza pe Dunare;
    -vedete si salupe graniceresti ale Politiei de frontiera ;
    -lungime de 245 km a coastei maritime,1.075 km de fluviu,28% din totalul bazinului hidrografic;
    -păzitoarea coastelor marine și fluviale.
    Astfel datele arata ca pt.60 „unitati”maritime ,Romania este jumulita de partenerul strategic ce OBLIGA LA CUMPARARI DE FIER VECHI de 300 de milioane de dolari, fără TVA, „monitoare costiere”-sa asiguram „protectia”lui Sterlyng,Exxon si concesionarilor din M Neagra,-unde este participatia NATO ce ne ia drept cumparatori de talcioc????Acest asasin economic-NATO-cu MIN Apararii sluga prin Ciuca si alti securisti ,prin Dulapul sasesc,mai indoapa mult pe Geoana de la NATO cu plati frauduloase ?Sa raspunda marele Daniel Morar de la CCR unde este flota Romaniei ?De ce nu l-au pedepsit pe Basescu-Petrov?Ce vrea Dulapul sasesc-surse pt.pensii si alocatii nu sunt ,dar pt.politica sa si a securistilor si spionilor NATO si de tot fleul sunt?Cum indraznesc pe asa zisa pandemie sa fure din buget pentru fantezii?Columb si Magellan n-au avut nici ocheane si au descoperit contiente si gunoaiele de azi d epe grumazul nostru,vor „monitoare costiere”prascovenii cand in urma lor este dezastru?Pt.60 de „unitati”,pai le luau noi noutze! Toti banii merg afara dati de tradatorii Dulapului sasesc care se angajeaza fata de stapanitorii NATO si UE!Curtea de conturi sa verifice achizitiile frauduloase de fier vechi!baza legala!

  33. Securistul comunist Basescu-Petrov se lauda aseara la Ionut Cristache-TVR,ca el cu Biden au adus rachetele de la Deveselul si-l critica pe Trump ca a facut dezastru denuntand o serie de tratate vrute si dorite de globalisti ca el,ca Basescu petrov care dezbina, atzita si vand si cumpara pe tot ce pun mina .Politica agresiva a lui Base-turnatorul,contra Rusiei ne-a facut s apaltim enorm :bau-baul rusesc este mana cereasc apentru leprele politice si militare si de tot felul.Germania,Italia,Franta au dat afara NATO ac.sugative cotropitoare si au gasit vaca de muls aici!Germania,Austria,Ungaria,Polonia,Bulgaria etc.sunt la toarta cu Rusia care avand resurse le imbuiba si ele isi cunosc avantajele ec.pe cand tara naostra este sugrumata din cauza bau-baului de care ei,prin spate ,profita!”Intarim flancuri” si acum”pazim coaste”,pazitul coastelor este vechi,nu vine acum NATO cu geoana vandutul sa ne „evanghelizeze”cu 300 mil dolari !NATO infeudeaza Romania, si-a facut baze, obiective si se dezvolta cum vrea, pe und evrea, calarind inexistentul Minister al NEApararii NENATIONALE, luand ce doreste ce sume doreste ,ca uns tapan,santajand!Nu este nici-un „parteneriat”sa spuna mariit radatori ce au dat NATO RO.,in afara de datorii si pretentii d ela Tara!La vaca d emuls ,la toate tzatzele de lapte s-au abonat toate puetrile straine,iar Dulapul sasesc face totul pentru puterile straine, uitand,ignorand,calcand pe interesele publice, pe toti cetatenii tarii, indeosebi pe romani cei mai saraci,neglijati,omoriti ,dispretuiti in Europa ,in lume sub calcaiul alogenilor sustinuti d e puterile straine ! Parlamentul sa respinga cererea NATO,a MAN tradator roman, nefiind sursa de finantare ,nici prioritate nici nimic!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.