Dăncilă: Nu vedeți necesar un referendum pentru castrarea chimică?

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat sâmbătă, la Palatul Victoria, referindu-se la cazul Caracal, că analizează posibilitatea organizării unui referendum de consultare a românilor „pentru înăsprirea drastică a pedepselor pentru crimă, viol și pedofilie”.

Mi-am anulat toate vizitele și evenimentele de astăzi. La sosirea în București, m-am întâlnit de urgență cu ministrul afacerilor interne, care m-a informat asupra tuturor măsurilor luate până în acest moment și a planului de acțiune pentru zilele următoare. I-am cerut ministrului Moga să se întoarcă la Caracal pentru a continua coordonarea acestei anchete.

Tot astăzi, am convocat de urgență o ședință la Palatul Victoria cu șeful Departamentului pentru situații de urgență, Raed Arafat, cu directorul general STS, Sorinel Vasilca, și cu ministrul comunicațiilor, Alexandru Petrescu. Am decis înființarea unui grup de lucru interinstituțional care să aibă ca scop gândirea unui plan de măsuri urgente pentru eficientizarea timpilor de răspuns în situații critice la nivelul întregului aparat de stat, grup care va fi condus de domnul Raed Arafat. Voi propune acest aspect în cadrul ședinței CSAT de marți, în calitatea mea de vicepreședinte.

De asemenea analizez posibilitatea convocării unui referendum de consultare a românilor pentru înăsprirea drastică a pedepselor pentru crimă, viol, pedofilie. Luăm în calcul o ordonanță de urgență pentru eliminarea tuturor deficiențelor legislative care vor fi identificate de către grupul de lucru.

Am discutat cu domnul Arafat, vrem ca în maximum 15 zile să avem o analiză și un plan de acțiune. I-am demis deja pe șeful Poliției Române, chestorul Ioan Buda, pe inspectorul șef adjunct al Inspectoratului Județean de Poliție Olt și pe subprefectul de Olt.

De asemenea, l-am chemat din concediu pe prefectul de Olt pentru a-l demite. Vor fi demiși sau vor suporta rigorile legii toți cei care au fost implicați pe parcursul acestui proces și au gestionat defectuos situația, nu doar conducerea. Ceea ce ține de Guvern și de instituțiile aflate în subordinea executivului se întâmplă deja, fără discuții și fără amânări. Însă este de datoria tuturor celor responsabili să ia măsuri și decizii pentru ca astfel de nenorociri să nu mai aibă loc.

Cer să se prezinte în fața CSAT un raport minut cu minut, de la momentul primului apel /…/ la ora 11:05, raport care să conțină, repet, minut cu minut și decizie cu decizie, cum a acționat fiecare pe baza competențelor lor. Aștept același lucru din partea tuturor instituțiilor și entităților implicate în acest proces: președintele României, Klaus Iohannis, STS, procurorul general.

Cer totodată o atitudine responsabilă și din partea partidelor, pe care le rog să nu încerce să politizeze acest subiect. Este inadmisibil să permitem urcarea oamenilor politici pe această tragedie pentru exerciții de imagine și de campanie electorală.

Am amânat deja Congresul PSD din data de 3 august, avem nevoie de acțiuni ferme ca să luăm măsurile necesare și să corectăm erorile de procedură care au condus la moartea unui copil nevinovat. Asigur familiile, pe toți cetățenii României că toți cei vinovați vor plăti indiferent de funcția deținută. Nu o să permit nimănui să se joace cu siguranța și cu viețile oamenilor.

Ca om, ca mamă, sunt alături de rudele aflate în suferință și voi face tot ce îmi stă în putință pentru a le sprijini„, a spus Dăncilă la Palatul Victoria.

Ulterior, Dăncilă a venit cu precizări pe Facebook legat de intenția sa, spunând că ar putea fi vorba despre un referendum care are în vedere pedepse mai mari pentru criminali, violatori și pedofili, cum ar fi închisoarea pe viață sau castrarea chimică.

Deși am rugat clasa politică să nu încerce să confiște această tragedie și să o transforme în subiect de atac, acest apel la respect, maturitate și compasiune nu a fost onorat.

Stimați oameni politici, vorbim de analiza oportunității unui referendum pentru implementarea unor pedepse drastice pentru criminali, violatori și pedofili, precum închisoarea pe viață sau castrarea chimică. Aceste măsuri au nevoie de o validare populară înainte de a fi aplicate. Nu vedeți necesară o consultare publică pentru introducerea unor astfel de măsuri? Nu vi se pare normal să fie adoptate doar cu acordul cetățenilor români?

Pe lângă referendum, vom acționa și în Parlament pentru modificări care vor viza corectarea deficiențelor legislative pe care grupul de lucru interinstituțional le va identifica.

Am spus de nenumărate ori că vreau consens și dialog cu românii, fie că unora sau altora nu le convine acest lucru. Vă rog pe toți cei abilitați, indiferent de culoarea sau apartenența dumneavoastră politică, să ne concentrăm pe măsuri reale. Vreau să vă reamintesc că responsabilitatea pentru ce s-a întâmplat o poartă întreaga clasă politică și este strict datoria noastră să găsim soluții„, a scris Viorica Dăncilă pe contul său de pe rețeaua de socializare.

Conform legii, premierul României, indiferent cine ar fi el, nu poate convoca însă un referendum.

Scrisoare către liderii PSD

Viorica Dăncilă le-a transmis o scrisoare liderilor filialelor PSD pentru a le propune să amâne Congresul din 3 august, în contextul crimei de la Caracal.

„Dragi colegi, În aceste zile, un suflet tânăr care putea fi salvat a plecat dintre noi. Suntem cu toții plini de durere și revoltă, de tristețe și frustrare pentru că așa ceva s-a putut întâmpla. Am luat câteva decizii necesare, în calitate de Prim-ministru, dar mai trebuie. Toți vinovații trebuie să plătească. Până la ultimul. Vă rog ca în aceste zile să lăsați politica deoparte. Vă rog, deci, să nu arătați cu degetul spre un partid sau altul, nu este momentul unor astfel de dispute. În aceste zile, politica nu-și are locul”, a transmis Viorica Dăncilă, în scrisoarea către președinții organizațiilor PSD.

Președintele PSD le propune, astfel, să amâne Congresul din 3 august, precizând că își dorește ca în această perioadă să fie găsite soluții pentru ca astfel de cazuri, precum cel din Caracal să nu se mai repete.

„Prin urmare, vă propun să amânăm Congresul care trebuia să se desfășoare pe 3 august. Îmi doresc să folosim această perioadă doar pentru a găsi soluții ca astfel de nenorociri să nu se repete. Vă mulțumesc”, a conchis Dăncilă.

PNL o taxează

Liderul PNL Ludovic Orban afirmă că i se pare incredibil „tupeul Vioricăi Dăncilă față de tragedia din Caracal”.

„Este incredibil tupeul Vioricăi DĂncilă față de tragedia din Caracal. Ar fi trebuit să se ascundă într-o gaură de șarpe. Viorica Dăncilă face dovada unui cinism incredibil, greu de digerat, afișând o falsă empatie publică față de tragedia de la Caracal. Tocmai PSD, condus astăzi de Viorica Dancilă, împreună cu ALDE, a acționat în favoarea infractorilor, în mod sistematic, schimbând legislația, doar pentru a-l scăpa pe Liviu Dragnea, cel care a spus public „îmi cer iertare românilor din pușcării”. Dăncilă NU s-a delimitat în niciun moment clar, fără tăgadă, de toată politica dusă de PSD pentru protejarea infractorilor, împotriva românilor cinstiți”, spune Ludovic Orban, printr-un comunicat de presă remis, sâmbătă.

Acesta invocă mai multe acte normative promovate de PSD-ALDE în domeniul legislației penale, printre care și legea recursului compensatoriu.

„Să ne aducem aminte de Legea recursului compesatoriu, care a fost promovată de PSD și ALDE, și care în ciuda protestelor și a criticilor Opoziției, societății civile, ale organizațiilor profesionale, a fost adoptată. Să ne aducem aminte de Eugen Nicolicea, care astăzi se ascunde ca un șobolan, dar care, atunci când a fost întrebat dacă are vreo mustrare de conștiință asupra cazului de la Alba unde o fată a fost agresată la lift de un infractor eliberat de PSD-ALDE, a răspuns în felul următor: „și care-i treaba?!”. Să ne aducem aminte de toți pesediștii, de la Șerban Nicolae la Florin Iordache, care ne spuneau în Parlament că agresorul trebuie protejat mai mult decât victima. Și să ne aducem aminte cum PSD și ALDE, atunci când toate organizațiile de experți europeni criticau slăbirea legislației penale și încurajarea infractorilor, acești indivizi aflați la putere spuneau că UE greșește”, a subliniat Orban.

„Suntem în fața unei degradări a capacității instituționale a unor componente esențiale ale statului, fapt asupra căruia am avertizat în repetate rânduri”, a mai spus președintele PNL.

El a adăugat că PSD a compromis Poliția Română și a deturnat-o de la misiunea ei fundamentală și anume protejarea cetățenilor.

„Poliția Română a fost compromisă de managementul defectuos al acestei grupări de PSD-iști, care a deturnat în mod evident misiunea sa fundamentală de a proteja cetățenii. Politizarea agresivă de la vârful Poliției, pensionarea masivă de personal care a dus la mii de locuri vacante, folosirea forțelor de ordine pentru a proteja lideri politici împotriva cetățenilor sunt deficiențe sistemice cu atât mai evidente acum și care arată falimentul acestui sistem feudal implementat de PSD. În loc de soluții electoraliste, ceea ce premierul Dăncilă este obligat să înainteze CSAT este un plan de readucere a sistemului de ordine publică la misiunea sa constituțională, aceea de a proteja integritatea efectivă a cetățenilor și nu de a lua în glumă sesizările primite”, a explicat Orban.

Acesta mai spune că nu este necesar niciun referendum pentru înăsprirea pedepselor pentru crimă, viol și pedofilie pentru este clar că niciun român nu își dorește ca infractorii să umble liberi pe străzi. El mai acuză că Viorica Dăncilă încearcă să câștige capital politic de pe urma dramei din Caracal.

„Nu poți să vii în fața românilor după o astfel de tragedie, ca șef al Guvernului și liderul majorității parlamentare, să susții că este nevoie de un referendum pentru înăsprirea pedepselor, când tocmai tu ai favorizat fenomenul infracțional și ai timorat magistrații. Nu este nevoie de niciun referendum pentru că știm că toți românii își doresc ca infractorii să nu umble liberi pe străzi și să nu fie încurajați să comită fapte penale. Românii au respins deja ceea ce PSD și ALDE au făcut în ultimii ani și acesta este spiritul votului pe care l-au dat în 26 mai”, a completat Ludovic Orban.

Potrivit acestuia, Viorica Dăncilă vrea să câștige capital politic pe urma tragediei din Caracal.

„Cu atât mai gravă este încercarea premierului Dăncilă de a extrage capital politic din această dramă, în timp ce cu un tupeu incredibil face apel prevenitiv și ipocrit la celelalte forțe politice să nu politizeze acest caz. Tocmai Viorica Dăncilă este cea care politizează această tragedie prin „sacrificiul” pe care vrea să-l prezinte românilor, adică acela că și-a anulat programul de deplasări și urmează să amâne congresul PSD. Nu interesează pe nimeni aceste aspecte legate de PSD”, a spus Orban.

Referitor la înăsprirea pedepselor, președintele PNL a afirmat că „este suficient ca Guvernul să adopte și să înainteze Parlamentului un proiect de lege, care însă vine în totală contradicție cu politica penală a majorității guvernamentale de până acum. Cu toate acestea, există deja în Parlament inițiative ale PNL care vin să înăsprească legislația penală în cazul ucigașilor, pedofililor, violatori, tâlhari, nefiind necesar ca Viorica Dăncilă să se erijeze politic în eroina de carton a acestei drame. Este suficient să anunțe că le susține și, eventual, să propună amendamente”.

Ludovic Orban mai consideră că este urgent ca „în fața acestei cumplite tragedii care adâncește neîncrederea în funcționarea instituțiilor statului, este ca absolut toți cei responsabili, din oricare dintre instituțiile implicate, să fie pedepsiți pentru inacțiunea lor ori acțiunea defectuoasă, întrucât nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, cu consecințe criminale”.

Vezi VIDEO declarații Dăncilă la Palatul Victoria

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Marieta Visan 267 Articole
Autor

96 de Comentarii

  1. Va dati seama de cata incompetenta si delasare dau dovada cei de la STS??? Adica STS primeste 3 apeluri de urgenta de la saraca fata de pe 2 telefoane diferite cerand ajutor si spunand c-a fost rapita iar in secunda doi, STS nu se invredniceste sa controleze cine este posesorul celor doua telefoane de pe care suna fata??? Iar in secunda 3 cand STS observa ca telefonul unei alte persoane se afla in locatia de unde o victima suna c-a fost capturata, STS trebuia sa declanseze Alarma de Grad Zero la nivel de Politie, DIICOT, SRI……. tocmai pentru ca echipele speciale de interventie ale SRI, DIICOT si Politie sa poata sa deschida o celula de criza si sa intervina din primele minute ale apelului telefonic. In schimb STS a mermelit-o indicand 3 locatii diferite ale apelului telefonic. Si incepand din acest moment Procuratura si Politia intra si ele in balbaiala si uite asa se face ca practic locatia de unde a sunat victima este gasita la 19 ore de la primirea primului apel la 112. Daca Politia, DIICOT si SRI ar fi intervenit din primale minute in acest caz la alertarea rapida a STS fata ar fi fost salvata si acum traia. Daca ar fi fost vorba de un om de afaceri sau politician cazut pe becul Campului Tactic al gen. Dumbrava in mod sigur Procuratura, Politia, DIICOT si SRI ar fi gasit locatia in care acesta se afla in 10 minute iar politicianul ar fi fost saltat de mascati si la 3 noaptea pentru a demonstra opiniei publice ca la noi serviciile de forta e vigilente si lupta din toate puterile cu coruptia. Dar in cazul de la Caracal a fost vorba de viata si integritatea unui simplu cetatean asa ca STS a preferat sa doarma in bocanci, ceteteanul a fost lasat sa moara.

  2. Madam „Turcutur” tot in chineza se exprima…Pune Madam „Turcutur” pe MAI, scutura-l,da afara obezii si obezele din Politie si jandarmerie,care mananca si se caca,altceva nu fac…Pune mana pe Carmen Dan,da-o afara si din Romania la cate rele a facut cu Politia si jandarmeria..Interzice apararea primariilor,instutiilor si companiilor statului de firme de paza private,o calamitate pentru Romania!

  3. La Caracal de multa vreme actioneaza un Grup Infractional Organizat care se ocupa cu rapirea si traficarea fetitelor fragede pentru satisfacerea nevoilor sexuale ale baietilor Marelui Licurici ce ne apara cu Patrioatele lor la Deveselu. De aceea SRI, STS, DIICOT, Politia, Procuratura n-au cercetat cu celeritate si rezolvat cazurile de rapire semnalate cu lunili in urma in zona Caracalului. Grupul Infractional Organizat actionand cu stiinta si incuviintarea chiar a institutiilor de forta menite sa apere viata si integritatea fizica a cetatenilor recte: SRI, STS, DIICOT, Politie, Procuratura. In aceasta speta procurorul de caz a stat cu ordinul de perchezitie in mana de la ora 3 si 30 de minute noaptea pana la ora 6 dimineata neincuvintand ca politistii sa ia cu asalt locatia respectiva. Fata striga dupa ajutor din casa iar procurorul astepta la poarta locatiei ca sa se faca ora 6 ca mandatul sa intre chipurile in legalitate. Ca sa nu mai amintim faptul cum ca fata a indicat in timpul celor 3 apeluri la 112, angajatilor STS ca se afla inchisa intr-un service auto in curtea caruia creste un nuc si-n care se afla in libertate multi caini foarte agresivi. In Caracal fiind 12 ateliere de reparatii auto cate locatii credeti ca se incadreasa in acesta descriere??? Si cat le-ar fi luat autoritatilor responsabile sa determine cu precizie locatia dupa apelul de urgenta la 112 dat de fetia rapita si omorata??? Autoritati repsonsabile si compentente nu autoritati complice la acest trafic de carne vie.

  4. Toți angajații instituțiilor care au eșuat în cazul de la Olt sunt beneficiari ai pensiilor speciale/ militare.
    Retineti :
    1. La circa șase ani de la prăbușirea unui avion în Apuseni, când Aura Ion a murit de frig așteptând salvatorii, povestea se repetă. După drama din Apuseni, nimeni nu a fost sancționat și, în consecință, nici nu s-a schimbat nimic.
    2.La 4 ani de la drama de la Colectiv nu exista condamnari definitive
    ASTA E ROMANIA!

  5. Toți angajații instituțiilor care au eșuat în cazul de la Olt sunt beneficiari ai pensiilor speciale/ militare.
    Retineti :
    1. La circa șase ani de la prăbușirea unui avion în Apuseni, când Aura Ion a murit de frig așteptând salvatorii, povestea se repetă. După drama din Apuseni, nimeni nu a fost sancționat și, în consecință, nici nu s-a schimbat nimic.
    2.La 4 ani de la drama de la Colectiv nu exista condamnari definitive
    3.La 3 ani de la afacerea cu spionii israelieni si Dragomir de la Black Cube, DIICOT nu a rezolvat nimic!
    ASTA E ROMANIA!

  6. Simplu ca bună ziua. Acești incompetenți trebuie tratați exact cum au tratat ei problema asta. Este pur și simplu revoltător! Problema este că la accidentul aviatic din Apuseni de acum mai bine de 5 ani STS a picat examenul, minunatul sistem bine gândit a dat chix la Colectiv dar tot nu le-a venit mintea. Și uite așa au trecut ani buni și tot nu avem un spital de arși cum s-a promis! Până nu atârnă sabia lui Damokles deasupra fiecăruia până atunci sistemul tot își va extermina cetățenii onești și nevinovați. Sincer mi-e rușine cumplit.

  7. Masurile trebuie sa includa preluarea de la SRI a echipamentelor de localizare precisa a telefonului si de identificare in timp real a utilizatorului pe baza amprentei vocale, pe care le folosesc doar pentru tinte politice in asa zisa campanie anti-coruptie.
    Noi platit echipamentele si salariile lor cu bani grei ca sa apere romanii, nu pentru alte scopuri. Iar daca nu pot sa salveze o fata care suna disperata de trei ori, inseamna ca sistemul e complet gresit si trebuie reconstruit din temelii, inclusiv prin desfiintarea serviciilor existente si crearea unora noi, profesioniste, care sa actioneze doar in slujba cetateanului.

  8. ar fi daca sistemul de telecomunicatie ar fi in subordinea ARMATEI cea insarcinata cu APARAREA tarii si implicit a individului, si tot ea ar putea avea misiunea operativa. ARMATA este singura institutie credibila si care nu are ca scop urmarirea de vrajitoare asa cum au altele. Situatiile de urgenta, rapiri/disparitii, calamitati, accidente multiple sunt grave si doar ARMATA ne poate proteja. Restul este in degringolada, mai ales ca presedintele a atacat impreuna cu #-tii lui Jandarmeria si Politia. Inca nu s-a aflat cine a fost intai oul sau gaina, politia sau justitia sau invers…Cum putem cere Politiei sa actioneze, daca ea la Baia de Arama a fost ”tinuta in frau” de interesele meschine pentru rapirea ”legala” a unui copil au dislocat 10-20 de politisti si jandarmi, iar pt crima trebuie hartoage cu ora exacta, sa nu deranjeze criminalul din somn, sa astepte sa stearga linistit urmele, deci putem spune ca judecator este complicele criminalului si l-a ajutat sa-si duca activitatea pana la capat.

  9. Dați afară putorile și prostimea din STS, Poliție și Procuratură, madam Dăncilă, lăsați discuțiile pe comisii că alea nu au rezolvat niciodată nimic. Boul ăla de procuror rezist de la Caracal, Popescu, ia un sac de bani și omoară oameni cu zile!

  10. Veve da-ti demisia de urgenta! Ai musamalizat si secretizat rapoartele in cazul Sorina, te folosesti ca o ticaloasa de o tragedie sa iti subordonezi STS-ul in speranta ca PSD va fura niste voturi pentru tine la toamna ca sa te faci de ras cu 10% in loc de 3%!!! Vinovati de aceasta tragedie sunt guvernarea PSD care nu a investit in oameni competenti, nu a avansat oameni competenti si a dat legi in favoarea infractorilor nu a victimelor si apoi in egala masura STS, Politia, procurorul si vecinii crimnalului lasi si dezumanizati. Cat timp tu si guvernul tau analfabeto-corupt sunteti la guvernare adevaratii vinovatii nu vor raspunde, asa ca pleaca! Ne-a ajuns, nu mai prostiti pe nimeni ticalosilor!

  11. Misu ai gresit pagina, acii e ziarul Cotidianul. Mergi pe pagina de Boli Nervoase de la Spitalul 9, acolo poți să sugi și tu omenește la țîțele sorosimului, în loc de vitaminu C. O să devii mai clar

  12. ZICE CA? PRESEDINTELE CERE MARTI ,BLA,BLA,BLA ÃSTIA ÎS SANATOSI ,S-AU NE CRED PROSTI,ADICA NEAMTU CU BIBOLU DE LA VICTORIA,ZICI CA SÎNT COLEGI DE BANCA,AMINDOI MÎRIE LA FEL,.DAR PÎNA MARTI CE DRSCU FACI,BINE BEAMTU MERGE FACE POZA LA BISERICA SI GOLF TU BIBOLU. ,DE LA VICTORIA UNDE DRRACU MAI MERGI ACUMA?CÎND O FOST VORBA DE FETITA DE ETNIE ROMA ,CE MORTI MATI AI FACUT? DAR ACUMA DE ASTEPTI PINA MARTI ,TU CU NEAMTU.DAR VRETI LA COTROCENI? PEN.CE DRACU ?CE FACURATI AMINDOI, LUAVAR,BOALA OILOR.SA VA IA.VA FACETI UICANDUL,AMINDOI,DAR CERSITI VOTU,NOSTRU,EU VA ZIC ,ASA,MERGETI DRACULUI SA VA IA PE TOTI ,ÎMPREUNA CU..TU VIORICO,NEAMTU BARNA,RARES BOGDAN,ZAILAR,TURCAN,GORGHIU,SICA MANDOLICA,MUIE PONTA SI LISTA POATE CONTINUA,MERGETI LASATINE,DAR LASATINE,ATI FACUT O JUSTITIE DE,DAI ÎN SEPTICEMIE,CONCLUZIA,,ROMÂNILOR,TREBUIE SA NE FACEM SINGURI DREPTATE,ASA NU SE MAI POATE.

  13. Voi sinteti cam fraieri. Voi nu intelegeti rolul si menirea STS. Aceasta institutie respectabila are vocația sa fraudeze alegerile prin softuri speciale, nu sa se ocupe de fete rapite si de pulime.

  14. Ei dacă facem o “comisie” sau un “grup de lucru” ne-am procopsit. Birouri, sală de lucru, colective, șefi colective, șef grup de lucru plan de masuri etc… Concluzia se știe se: o structură în cadrul SRI al cărei counicații le va asigura STS care să gestionaze situațiile critice pe care chiar ei le crează. Stuctura se supune controlului Parlamentului printr-o comisie parlamentară condusă de domnul Fifor sau domnul Leș. Doamna Vasilica Dăncilă l-a convocat pe domnul Sorinel Vasilica la discuții!

  15. Problema localizarii se poate rezolva foarte rapid. Trebuie ca in Parlament sa se voteze de urgenta o lege care sa oblige toti agentii comerciali sa vanda in Romania doar telefoane mobile care sa aiba incorporata in program functia GPS cu o aplicatie obligatorie care sa transmita in mod automat la Politie si STS atunci cand cetateanul apeleaza la 112 si doar la 112, coordonatele GPS ale telefonului de la care se apeleaza. Iar in termen de 1 an de zile toate telefoanele ce nu corespund acestor cerinte sa fie retrase de pe piata. Cetatenii avand obligatia ca sa-si schimbe telefonul cu unul ce indeplineste aceste functiuni. Iar satul sa sponsorizeze cetatenii care nu pot sa-si permita achizitionarea unui asemenea telefon.

  16. Vezi-ți, mamaie, de congresul tău și n-o mai fă pe interesanta.

  17. Institutiile statului sant ocupate de alogeni, de strainii de neam ca lupii la oi prin minciuna si viclenie, pentru a ramane o colonia occidentului “civilizat”!
    Doua cazuri recente pentru a intelege ocupatia strainilor :
    In cazul copilului rapit si dus in America, procurorii, “justitia” independenta, au actionat prompt la interventia ambasadei, pentru a apara interesele strainilor lor.
    In al doilea caz, procurorii, institutiile statului, respecta litera legii cu strictete, cu toate ca legea permitea, asteapta ora 6 pentru interventie.
    In primul caz s-a trecut peste orice, peste lege, peste moralitate, peste bun simt, astfel, prin abuz,fals, coruptie(lobby), copilul rapit trebuia sa ajunga in America cu orice pret.
    In al doilea caz, in primul rand procurorul, reprezentantul “justitiei independente”, nefiind impulsionat din afara de straini, respectă la milimetru litera legii(ora 6) si in al doilea rand nu functioneaza corect sistemul de localizare pentru a opri actiunea dezaxatului criminal,cand e vorba de a proteja pe românul majoritar…
    Cand e vorba de “alegeri”, de monitorizarea cetatenilor români, pe motiv de extremism rasism antisemitism…mare grija pentru minoritati…institutiile ocupate de alogeni functioneza perfect, uzitand pentru asta de cele mai performante mijloace tehnice de localizare si monitorizare informatice! Astfel, noi poporul majoritar, putem sa fim jefuiti omorati de infractori!
    de ce? pai e nevoie de un steag fals, de o “criza”, care sa determine necesitatea schimbarii in societate, respectiv ingradirea drepturilor si libertatilor(CONTROLUL TOTAL-DICTATURA GLOBALA) pe motivul sigurantei viciate premeditat, tocmai de favorizarea “crizei”, de favorizarea imoralitatii, a desfraului, a infractionalitatii, in numele subminat al drepturilor si libertatilor !
    “OAMENII NU ACCEPTA SCHIMBAREA DECAT IN NECESITATE SI VAD NECESITATEA
    DOAR IN CONDITII DE CRIZA” -Jean Monnet

  18. Hai sictir ! Sa faca toti anii de pedeapsa acum, nu sa se contopeasca si sa iasa dupa cativa ani. Sa se cumuleze pedepsele , nu sa se contopeasca. E o tampenia marca PSD, in loc sa gasiti tot felul de artificii sa le scadeti pedepsele infractorilor, mai bine le cumulati si nu scadeti nimic din ceea ce da judecatorul. Mistocareala PSD pentru prostii Romaniei.

  19. Pledez pentru dreptate pe cont propriu,nu se mai poate,nu mai avem nevoie de justitia nesmtului,ducase dracului cu ia,dreptate ,pe cont propriu pîna la moarte daca îi vorba de ,mai ales de familie,fratilor ginditi si cugetati,ãstia de la putere si care vor veni ,nu ne mai vor binele,EU CA SI VOI,FRATILOR ,NU CRED CA ,CREDETI ÎN…NEAMT,BIBOLUL DE LA VICTORIA,BARNA,MARTAFOIU BOGDAN ,CARE TOTI DAU DOVADA DE AGRESIVITATE,DREPTATE NE FACEM NOI,DAR SINGURI,.

  20. @VOTANT,ÎNTELEG DREPTATE PÎNA LA CAPAT,DAR NOI ÇÎT MAI PLSTIM PE ACESTE PUTORI DIN BANI NOSTRÏ AM VRUT SA SCRIU DAR MA LUA,NERVI,ÎI LASAM PE DIASPOREZI SA NE DIRIJEZE TRAIU,VIATA,NU?PEN,CA? DE EI DEPIND VOTURILE CU ,,STS,ADICA SECURIMEA,NU?

  21. Este ai mult decât concludenta conferin… Declarația de presă a STS! Iese cu poziții Președenția ,Primul ministru, Primul procuror al Republicii, ministrul de interne, șeful poliției Române….l
    STS -l e STAT IN STAT!!ok Amintiti-va numai de tragedia medicului rezident și Munții Apuseni!Ce s-au mișcat de-atunci?
    La STS trebui RAS TOTUl ! De ce sunt speciali? De ce sunt serviciu secret? De ce ei GESTIONEAZA rezultatele scrutinjrilor nationale? In fata cui răspund? Cum arată la fata cei care conduc acest…sistem?cine-i plătește?
    Ei chiar nu răspund de nimic

  22. Mai nene, pentru crima cu premeditare mariti pedeapsa minima la 50 ani si maxima la condamnare pe viata. Oricum criminalii mai scriu cate o carte prin puscarie si iese mai devreme. Acum este 10 ani si dupa 3 ani sunt liberi.
    Ordonanta de urgenta cu ridicarea urgenta a pedepselor minime si pana la referendum vom mai avea mult timp. Toti interlopii ameninta oamenii simpli ca-i omora daca fac reclamatie la politie.Trebuie intraodusa sesizarea din oficiu si mergerea mai departe a anchetei chiar daca victima isi retrage plangerea sub amenintare. Huuo Joahnnis care patronez o justitie criminala.

  23. Conducerea STS mai este înca în functie la aceasta ora ? Ce generalii lui peste prajit sunt astia daca nu au verticalitatea si onoarea de militar ?

  24. Mai Gelulica tata, cand s-au taiat bugetele serviciilor jubilati toti pisdoneii.
    Ati indus in societate ideea ca SRI nu face altceva decat sa-l asculte pe Nea Ion.
    Protocoale ilegale,stat paralel,perpendicular,stat in fund,stat in plm.
    Unde era Veorica atunci cand se taiau din bugete?
    Unde era Veorica atunci cand in Parlament erau adoptate legi tampite?
    Gelulica,mergi la Daddy sa-ti ofere o vitamina D

  25. Nici un referendum.Este parlament ales de popor.Făceţi-vă treaba pt. care sunteţi aleşi.

  26. sa se dezincrimineze flegmatu autoritatilor in felul asta rezolvam 2 probleme, ii spalam pe ei cu scuipat si ne obtinem si noi satisfactia.

  27. Bre pesedracilor care vreti preluarea STS de catre ARMATA , dar preluarea Jandarmeriei de catre ARMATA , nu vreti ? Pai nu vreti pentru ca atunci s-a teminat cu Jandarmeria , armata PSD-ului !

  28. Prosta si acoperita!
    Daca-ti pasa treceti STS,SRI,SPP,SIE in subordinea armatei si in acelasi timp redu numarul lor la maxim 1000 de angajati!

  29. DAR ,DAR,VIORICO SI TU VREI REFEREND,DAR PE CE DRACU? TU PARCA AI FI SIAMEZA CU NEAMTU DE LA COTROCENI,NU AVETI CE FACE CU BANII,DE ARUNCATI LAIEI.TOATE INTELEG,TOATE,PE NEAMT INTELEG CÃ,NU ESTE RUMÃN.DAR TU VIORICO,NU ESTI ,RÖMANOC, NÚ?VAI CAPUL TAU,SI ÎNKHE MAI VRETI AMINDOI LA FUNCTIE ASA DE INALTE.NU AI CE FACE CU BANI DE REFEREND.NU AI UNDE SA FOLOSESTI?NUMA SA STRICATI PE PROSTIILE VOASTRE.NICI NU MAI MERGE LA VOT,NU AM CINE VOTA.NU SINTETI OAMENI .NICI RUMINI ADEVARATI,MAI BINE STAU ACASA.CHIND A FI FACE DREPTATE SINGURA,DE LA VOI NU MAI AM ASTEPTARI.

  30. In sfarsit o panarama pe masura Dulapaului! Astora li s-a urcat referendumul la cap si pe model Basescu, incearca sa se lupte pentru prezidentiale prin derutarea alegatorului…pai, referendumul care va sa vie e musai sa rezolve ce-au stricat celelalte, adica sa repare Constitutia, prin scoaterea procurorilor din magistratura, a serviciilor secrete din viata civila imperativ si mai ales prin punerea deasupra tuturor a drepturilor cetateanului…Aia cu pedepse mari penttru violente, dupa ce, tocmai s-au pronuntat idiotii utili sa nu fie mila pentru corupti, pare asa o abureala politica. Un cod penal prevede prioritati si la noi au fost bramburite politic aceste prioritati…Sa dezgroape, naibii, vechiul cod penal, ala neaplicat niciodata din motive de Macovei si sa-l actualizeze unde e cazul si sa lase marota referendumurilor celor care n-au nimic de oferit ca, deja, intra in penibil…A ajuns alegatorul roman, chiar neturmentat, sa se teama de alegeri, ca nu cumva sa voteze gresit la referendum…Ultimele astfel de scrutinuri ar trebui anulate pentru neindeplinirea conditiilor, mai ales pentru lipsa de informare a alegatorului

  31. De acord cu V V Dancila cate 1000 de ani pentru viol, dar si scadere din pedeapsa pentru fiecare carte cate 100 de ani. A scris 10 carti trebuie eliberat si invitat la TV pentru scuze. A scris 20 de carti trebuie eliberat si trebuie sa primeasca pensie speciala 10 mii euro pe luna. Hai cu referendunul !

  32. Aiurea. Dancila a amânat congresul PSD din cauza proprie, a contestatiilor din chiar rândul partidului, nu din cauza disparitiei fetei. Tipa fiind si necompetenta, si violenta, si plina de sine, o narcisica perculoasa. Rapirea de la Caracal nu-i de competenta individei, rapirea Sorinei, în SUA, în schimb, îi statea-n competenta. Rapire reusita c-un larg concurs al PSD-ului (între care, Vasilescu Lia Olgutza, complicea lui Dancila).

  33. Ei cum asa,ne luam acum de protestatarii anti-pesedisti,sau de cei anti-Sectia Speciala? Pai la ei nu se pune atunci cand fac porcarii,sau cand nu fac nimic de puturosi si incopetenti ce sunt, pentru ca nu era pentru ei porunca marelui lor Buhai din Deal care zicea ca „imediat inseamna IMEDIAT” ci era pentru altii,adica pentru niste fraieri de peste drum.Da cum isi permite Veorica sa ceara deranj in Tarlaua Buhaiului care iesi el acum „ingrijorat” nevoie mare de campanie,dar in cazul de la Baia de Arama nu i-a auzit nimeni glasciorul? Da Poanta nu iese,nu zice si el nimic,nu se ingrijoreaza de campanie,sau nu iesea decat anti-Dragnea,care ala nu mai iese ca stim unde l-au pus astia, scornindu-i aiureli dupa ce au umblat dupa papucii si chilotii lui si prin Brazilia de i-a rascolit si p’aia pe acolo aiurea.

  34. Daca i-a tinut lui „Pascupas”cu referendumul cu penalii in 26 mai,vrea si „Turcutur”un referendum, cu criminalii!Pedeapsa cu moartea pentru criminalii violatori nu se poate ,ca se basica UE si ramane doar castrarea chimica,condamnarea pe viata fara drept de eliberarea conditionata sau amnistiere,eventul ne da idei Slugarel Toader Eliberatorul,mare priceput in ocrotirea penalilor..

  35. In tara lui ‘ fa-te ca lucrezi…’ nu se va intampla mai nimic, declaratii sforaitoare pentru no(a)rodul ce trebuie scos la vot .

  36. Cred ca este plauzibil ce spune @gelu ” La Caracal de multa vreme actioneaza un Grup Infractional Organizat care se ocupa cu rapirea si traficarea fetitelor fragede pentru satisfacerea nevoilor sexuale ale baietilor Marelui Licurici ce ne apara cu Patrioatele lor la Deveselu. De aceea SRI, STS, DIICOT, Politia, Procuratura n-au cercetat cu celeritate si rezolvat cazurile de rapire semnalate cu lunili in urma in zona Caracalului. Grupul Infractional Organizat actionand cu stiinta si incuviintarea chiar a institutiilor de forta menite sa apere viata si integritatea fizica a cetatenilor recte: SRI, STS, DIICOT, Politie, Procuratura. In aceasta speta procurorul de caz a stat cu ordinul de perchezitie in mana de la ora 3 si 30 de minute noaptea pana la ora 6 dimineata neincuvintand ca politistii sa ia cu asalt locatia respectiva”
    DE CE ?Deoarece Gheorghe Dinca un mos de 56 de ani prezentat fals -„criminal in serie” nu crede nimeni ca se ocupa de fete tinere ci acestea erau livrate beneficiarilor specificati.Mosul fiind sofer si localnic era f.bun pentru a-si aproviziona clientii si incidentul cu Alexandra s-a produs probabil datorita unei intamaplari neprevazute fiind intrerupta „livrarea”-fie ca ocupantul d e la Deveselu a fost in imposibilitate de serviciu, fie a fost avertizat si fata a ramas sechestrata de batranul libidinos.Am citit si afirmatia ca GHe.Dinca are dosar de trafic de persoane”la DIICOT.DECI ADEVARUL NI SE ASCUNDE, atentia fiind abatuta in alta parte.

  37. N-o mai balanganiti atita, trebuie reintrodusa pedeapsa capitala si tras un sut in cur si multi pumni in cap Uniunii Europene a degeneratilor, care probabil ca va sari in sus pin’ la tavan de indignare ! Si, automat, pedeapsa capitala tuturor autorilor faptelor pe care le enumerati (crima, viol, pedofilie) daca victimele sint minori !

  38. Dancila trebuie sa se bata pentru demiterea sefului STS si al procurorului sef din jud Olt asa cum l-a demis pe seful Politiei judetene Olt. Numai asa poate demonstra ca-i pasa de romani. Orice altceva va faca Dancila, va dovedi ca nu este buna de nimic.
    . . . si daca tot vrea referendum, atunci sa faca bine si sa propuna poporului ca sefii din parchete sa fie alesi de votanti asa cum se face cu politicienii. Si uite asa procurorii sa fie pusi la locul lor unde activitatea sa le fie vizibila si analizata la vedere iar judecatorii sa fie ca peste tot in lume . . . . magistrati

  39. conform carui articol din constitutie, primul ministru cere un raport din partea presedintelui Romaniei?

  40. nu puteti face nimic. Ei pot sa navaleasca cu zecile daca judecatorul si procuror au un interes ca in cazul Sorinei. Daca legile nu va permit puteti da o ordonanta de urgenta ca pana la elucidarea situatiei Sorina sa nu paraseasca tara conform Constitutiei care APARA CETATEANUL. Daca presedintele a dorit ”emotii puternice” unii au oprit patrunderea in casa criminalului, desi mascatii au intrat spargand usi de multe ori la adrese gresite pt ”bani”. Pt ca hotia, coruptia inseamna BANI, pt bani o mare parte din popor ar fi in stare sa ucida in ura lui irationala, dar in fata unui strigat disperat de AJUTOR, MIZERIA romaneasca, ONG-URILOR, #-gistii care se lauda ca lupta ”fara penali” azi sunt APARATORII CRIMINALILOR FARA CAZIER, #-gistii sunt complicii CRIMINALILOR, pt ca in fata lor nu-i dreptul la viata totul are un singura obsesie ”un partid si o persoana”. Este o tragedie. Ea ar trebui sa-i bantuie pe toti cei care au acceptat sa nu vada COMPLEXITATEA SOCIETATII SI TRAGEDIILE EI. Banii v-au scos in strada in ultimii ani, ei sa va fie piatra de moara pe care o veti purta voi si neam de neamul vostru.

  41. Ei, asta lipsea, un nou referendum, ca s-a molipsit de la Johannis. Ce rost are, că doar nu o să voteze nimeni ca e împotriva înăsprii pedepselor.Penibil madam, si sigur că da, sa nu politizăm ca au apărut acolo deja protestatari cu lozinci A4 si nu cred ca erau atâtea PC cu imprimante pe ulița aia. PS: Parcă le-am mai văzut și in Parlament !

  42. Eu banuiam de mult ca femeia asta nu are creier,dar astazi m-am convins.
    Dupa ce ai eliberat toti criminalii,violatorii,pedofilii,talharii astazi pupaza asta vine sa ne spuna ca ea vrea referendum pentru inasprirea pedepselor.
    Pai cum facem Coana Veorico,numai acum 3-4 luni ati votat ptr.relaxarea faptelor penale?

  43. Doamna Dăncilă dezinfectați-vă mâna după vizite la Cotroceni că se pare că prostia cu Referendumul este molipsitoare. Vă simțiți bine? Vine toamna, începe școala, rectificarea bugetară, apoi vine iarna, subvenții la încălzire, criză energetică gaz și energie electrică, alegeri Prezidențiale cu țintă turul doi și primului ministru îi arde de Referendum?

  44. Sistemul informatic StS si cel din Sanatate estw opera lui Sebstian Ghita. A oferit niste mizerii de softuri pe bani multi din care jumate a cotizat la PSD.Acum este liber bine mersi!Apoi guvernul a oferi cai de scapare pentru corupti, hotii de meserie,violatori si criminali! Dancula ar trebui sa isi depuna demisia pentru ceea ce a pastorit in justitie si codurile penale!

  45. S-a tampit si asta. Vrea referendum pentru degeaba ca si iohanis. Schimba dracu legea, daca asta trebuie, ca aveti din 2016 majoritate in parlament.

  46. Haideti, dna premier, chiar asa? Pai nu v-a sus Johanis CLAR ca el VREA SA GRATIEZE CRIMINALII SI PEDOFILII? Caci, de aia a facut el referendum sa nu mai poata fi gratiati DOAR CORUPTII.

  47. NU ASTA E ROMANIA,SUNT OAMENII PE CARE TREBUIE SA-I SUPORTE EA!URGENT REFERENDUMUL,NU E CRETIN CA CELALALT,E IMPERIOS NECESAR!

  48. CRED CA TU ESTI UN JALNIC NECUNOSCUT,CU PARERI IDIOATE!NU-TI AJUNGE CATA PEDOFILIE E,CATA VIOLENTA VERBALA SI MORALA E,NU MAI SPUN FAPTIC?CREZI CA IDIOTENIA,PARERIRISMUL,MUSCCHII DATI PRIN NECUNOSCUT CONTEAZA?FII,MACAR,FERICIT,CA TI-AM DAT COMMENT,PUNETI NEURONII IN PRIZA,REFERENDUMUL LUI IOHANNIS A FOST CRETINISM TOTAL,ASTA E IMPERIOS!R$%OMANIA E UN SPATIU CARE NE SUPORTA PREA MULT,EA NE TINE PE NOI NU NOI PE EA!ASTA SUNT,CU NUME SI PRENUME,RADACINILE MELE DE CARE SUNT MANDRA.

  49. Consilierii doamnei Dancila contraataca lafel de jalnic cum a facut si Johanus…Mai bine angajati un fost ministru englez de interne sa reorganizeze politia…si trimiteti politistii sa faca cursuri de drept si legislatie

  50. @NEVOTANTUL gandeam la fel…dar voi vota FUNAR DE LA CLUJ

  51. e o prostie un astfel de referendum . asasini au fost , sunt si vor mai fi . ce au facut autoritatile este mai grav decat o crima . de aceea propun ca toti angajatii din politie , procuratura , servicii secrete , magistrati in general care au fost dati afara (exclusi) sa-si piarda dreptul la pensie pe perioada cat au fost in respectivele servicii . sa traiasca din ajutorul social 300 lei/luna. vorbesc de niste imbuibati care se cred nemuritori , dumnezei . sa li se taie banii. altceva nu-i afecteaza . si sa sa se aplice legile existente .

  52. Vă bag în Editat mamii voastre, pesediști,
    Voi violați și-o Românie-n comă?
    Peste plăcuța suedeză, cu Editat,
    Depun și eu o jerbă doar din vomă.

  53. Cântăreţul Florin Ristei a reacţionat, printr-un mesaj pe Facebook, după crima din Caracal, care a îngrozit România: „„Când incompetenţa are efecte devastatoare, e momentul să părăseşti ţara. Ce se întâmplă acum, în România, e efectul a cel puţin 20 ani fără educaţie, fără bun simţ, fără meritocraţie, fără responsabilitate, fără principii şi fără conducători interesaţi de binele comun. O ţară de şmecheri, cu şpaga în buzunarul de la spate, unde dacă nu ştii să «combini» ceva, mori cu zile. Eşti mândru de ţara ta?!“.
    Şi liderul formaţiei rock Trooper, Alin Dincă, a publicat un mesaj dur, în contextul crimei din Caracal: „Mă întreb câţi politicieni vor încerca să urce pe «valul» ăsta de sânge. Cred că mulţi. Aşa cum au făcut şi în cazul Colectiv. Oare acum se va schimba ceva? Nu mă interesează câteva demisii. Apă de ploaie. Vreau să văd pedepse reale. Vreau să văd vinovaţi plătind! Vreau să văd un procuror încătuşat! Mor oameni pentru că statul ăsta nu dă doi bani pe sclavi. Au murit în Colectiv, au murit în maternităţi, au murit în WC-ul din curtea şcolii, au murit pe drumurile mizerabile ale României, au murit de frig în casă, au murit… Au murit şi nu se mai întorc. Nici acum, nici după 6 dimineaţa… procurorule.“

  54. Stupizenie politica si plagiat dupa referendumul de la europarlamentare util ca solutie lui Iohannis. O lege sau o ordonanta de urgenta ar fi destul.NU mai scuipati pe sufetele copiilor. Eu nu cred ca doar Guvernul trebuie incriminat.Stim ca sunt o serie de vinovatii, unii convoaca mari sedinte pentru a abate atentia de la propria culpa de contestare legislativa, alti zic ca nu au aparatura, sanchi, politistii il scot pe ciudatul Goarna la inaintare etc.Este o vina colectiva si procurorasul manifestant ar trebui dat primul afara.Totul decurge din incompetenta celor promovati si din intimidarea jandarmilor si politisilor dupa lovitura de Stat esuata in agust trecut.

  55. Dăncilă ia în calcul un referendum pentru înăsprirea pedepselor în cazurile de crimă, viol și pedofilie.

    În urmă cu doar 4 luni însă, când Guvernul condus chiar de ea avea pe Circuitul de Avizare un Proiect care modifica drastic Codurile penale, 12 ambasade ale unor state partenere României au publicat un Comunicat de presă extrem de dur la adresa autorităților române, arâtând că sunt ”profund îngrijorați de integritatea sistemului judiciar românesc, care a fost zdruncinat de modificări imprevizibile care nu întăresc eforturile României de a consolida progresul în materie de justiție”.
    Potrivit comunicatului publicat pe pagina de Facebook a Ambasadei Franței, cele 12 state aliate sunt Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Norvegia, Olanda, SUA și Suedia.
    Cei 12 ambasadori cer autorităților ”să se abțină de la modificări care ar slăbi statul de drept și capacitatea României de a lupta împotriva CRIMINALITATII și corupției”.

    Partenerii României denunțau la acel moment și proiectul de OUG pentru modificarea Codurilor penale: ”Ordonanțele de urgență care par a fi în curs de discuție pot avea un impact negativ asupra independenței justiției românești, ceea ce ar slăbi încrederea cetățenilor și a partenerilor României în sistemul judiciar, dar și în guvernul României”.

    Observati ca Tariceanu TACE chitic, javre ordinare!

  56. „Rollason”, iata ca intamplarea, pentru tine doctrina si nu realitatea, face ca sa fim pe-o vorba: Danceala politizeaza, la fel ca seful ei Natzimann, o tragedie! Intradevar, cercetarile si masurile corespunzatoare NU AU LEGATURA CU CONGRESUL PSD!!!! Deasemenea, un referendum pe tema majorarii pedepselor pentru crimele mentionate nu are lagatura cu Congresul…
    La articolul pe tema despre declaratia Dnei Nicolai, securistul de serviciu imi tine in moderare TREI comentarii de cateva ore. Iti raspundeam si faceam disectia UNEI NOI DIVERSIUNI A SECURITATII BOLSEVICE cu concursul Ghitza-Tv care a trimis la locul crimei un cupl de shoc, rroma Romanesco, o ticaloasa care a dirijat declaratiile masei pestritze de cetateni direct catre Politie, si Louis Lazaros, un celebru flacau la toate diversiunile Securitatii,vezi cazul „milionarului Securitatii
    extras prin inscenarea unui accident de masina trucat”, CONDREA!!!!

  57. „Hoitaru” Un banc trist – Stii cum se numesc azi amantele jmecherilor din functii grase? Consiliere. De ce? Fiindca legea le permite sa ajunga in aceasta demnitate fara sa stie nimic, fara vechime… Ah, da, nu chiar nimic nu stiu…Are fiecare o „specialitate”. De aceea merge treaba prost .

  58. PSD…are parlament si piate da lege. DANCILA MINTE POPORUL CU TELEVIZORUL

  59. Jalnica încercare a lui Dăncilă de a scoate un profit politic din cazul Caracal intr-un moment in care PSD e pe duca!
    O încercare patetică și eșuată a unui premier în corzi de a devia atenția publică de la incompetența propriilor oameni, plasați de aproape 7 ani de partidul-stat PSD în toate funcțiile-cheie din administrație.
    V. D.: „Cer o atitudine responsabilă şi din partea partidelor, pe care le rog să nu încerce să politizeze acest subiect. Este inadmisibil să permitem urcarea oamenilor politici pe această tragedie pentru exerciţii de imagine şi de campanie electorală”.
    Prin fluturarea ideii unui referendum pe o temă care în mod evident a inflamat opinia publică, ea face, evident, exact ceea ce în mod ipocrit le ceruse celorlalți să nu facă: se cațără POPULIST pe valul de nemulțumire populară.

    Premierul României Nu poate convoca un referendum. Potrivit Constituției României, doar președintele României sau Parlamentul pot declanșa referendumuri.
    Pentru înăsprirea pedepselor penale NU e nevoie de modificatea Constituției sau de un referendum consultativ, fiind suficientă modificarea Codului Penal și, eventual, a Codului de procedură penală.
    PSD și ALDE, au majoritatea parlamentară necesară pentru a trece o asemenea modificare în procedură rapidă, dacă e nevoie(au si facut, cand INTERESUL lui Dragnea cerea!)

    Dar, Dăncilă are la îndemână instrumentul numit OUG, folosit din plin până acum de PSD pentru a modifica legislația din justiție sau legislația penală.
    Modificările legislative făcute în ultimii 3 ani de PSDul ei au dus la slăbirea legislației penale și a independenței justiției. Mai mult, PSD și ALDE, sprijinite de UDMR, au modificat legislația astfel încât au scos anticipat din pușcării mii de condamnați pentru infracțiuni grave(omor, viol, pedofilie), sub pretextul respectării drepturilor omului, mulți dintre aceștia recidivând.

  60. N-ati inteles nimic d-na p-ministru ! Imi pare rau ! Legi avem, potop , mergand cu pedepse pana la condamnari pe viata ! Nu e nevoie de niciun referendum , dar trebuie schimbat sistemul , trebuie eliminati impostori lipsiti de constiinta si profesionalism ! Nu mai numiti pe functii grase , remunerate la greu , habarnisti si lenesi , doar pentru ca sunt „de’ai nostri” , prieteni, neamuri , fini , cumnati si colegi de partid . Nu va trebuie referendum , ci reorganizati sistemul si umpleti-l cu profesionisti adevarati , nu cu „experti” in dat cu gura !

  61. Doamna Dancila isi bate joc de popor.Exista PARLAMENT CARE SA DEA LEGE….NU TREBUIE REFERENDUM

  62. @Dancila : esti nebuna, cucoana! referendum pentru „castrarea chimica”, esti unica-n lume de prostie! bani sa fie, ca tot nu-mi pasa cum se cheltuiesc ! plus, proasto, ca o data cu-ncetarea tratamentului, înceteaza si efectele „castrarii chimice”! proasta cu duiumul! N-am bani, dar nici nu stiu ce sa mai inventez ca sa pierd si mai multi. Sacu’ (Johannis) si petecu’ (Dancila).

  63. Am mai spus asta si o repet, democratia este o notiune inteleasa de politicieni doar pentru atingerea propriilor scopuri si interese, de partid sau personale, unii m-au contrazis altii m-au contra-atacat. Tot ce a atins clasa politica din Romania si interesele lor murdare, institutii ale statului, au distrus, denaturat, mistificat .. etc., tocmai pentru a-si atinge propriile scopuri indiferent de consecinte. Actuala degringolada in actiunea fortelor de ordine arata frica, teama de a nu plati in numele unor mutilari legislative, mutilari operate pentru ai scapa pe politicieji coruopti de „actiunea legilor, de … puscarie”, din pacare, cad victime, oameni nevinovati, copii nevinovati. Nu va grabiti „NU va raspunde legal nici un politicean, au avut grija sa mutileze legile in asa fel incat, vina sa cada pe oricine in afara de ei, EI cei care au mutilat legile pentru proprile interese. Romania are nevoie de un parlament „legislativ” dar de un guvern in afara specrtului politic, un guvern care sa aplice legile si care sa raspunda legal pentru faptele lor. In ziua in care romanii vor intelege aceasta, romanii vor vedea fata Romaniei schimbata,doar atunci. Democratia … o notiune folosita fara nici un fel de responsabilitate de politicienii romani.

  64. fa,veorico ! Editat! esti o IDIOATA ! criminalul asta trebuie TAIAT cu LAMA ,! Tu esti o CRETINA ! werner un sas IDIOT ! VOI ,toti sunteti niste IRESPONSABILI ! Editat de sasalau se deplaseaza cu o GASCA de TRANTORI di sie,sri,etc ca sa ii apere CURUL !!NOI PLATIM ,IDIOTUL face naveta !

  65. Castrarea aceasta care vă preocupă se referă la vieri sau la scroafe? Ca la oameni sună cam a alceva. Mai tăceți o vreme că deja perlele de cultură depășesc perlele de la gâtul ministrei justiției.

  66. Este imposibil ca presupusul criminal sa nu fi vorbit cu cineva inainte cu o saptamana…sau cu o zi inainte cu cineva ca livreaza marfa..Daca se urmaresc telefoanele se ajunge la persoanele posibil traficanti

  67. ba voi steti fraieri nu vedeti cum va preconditioneaza lucratura capitalista, unelta massmedia, cum ca sa stati supravegheati tot timpu, toata viata voastra de idioti prosti, la care nu va cade fisa cu capitalismu niciacum, dupa 40 de ani da pa cand era bagat in romania is scop de distrugere de tara si infometare de popor. Va joaca tatarimea pa deste, ba nesimtitilor. Lucrarea tatarului besescu, ponta, viorica etc, tete la moaca lor de tatari de bukres nespalati, pitici, obraznici, impertinenti, slugi, care au bagat poporul in robie pa secole deor mai veni. Isi bate joc de tara tataru. Sau aciuit paste tot, in armata, securitate, politica, justitie, massmedia. Au terminat bunatate de tara, odata respectata paste tat in lume, in timp record. Tot asta era tataru gata sa faca si cu Crimea, dar acolo nu lea mers. Tataru, de doua ori mai negru ca tzaganu, spune la roman „roma”, de ce, ca sa devalueze tara, sa insaratoceasca omu, acum alungat din tara lui, acum controlata integral de tatarimea nespalata. Mare pacat.

  68. inca si paici, pa evs si capital, va pune tataru HAS la URL sa va identifice, can intrati, de unde si ce spuneti. Casta era foarte rau si incompatibil sa se faca in perioada fructuoasa Socialista. In capitalism e facut normal. Tot ce era sa zici rau si incompatibil patunci, se face acum mai rau de zece ori si e legalizat. Capitalismu nu e altceva decat bisnitarie legalizata. Bataie de joc de tara si popor. Mai daunezi „massmedia” tatareasca se bestelea cum ca numai strainii „exploateaza” resursele romaniei. Adica tataru preconditioneaza rachatu, il intoarce si da vina pa altii, nu pa ei. Adica nu tataru ala, juma da buletin, poreclit besescu, a dat pa gratis, ia kemat pa uzurpatori, sau lea „vandut” pa scobitori capitalulul likid al tari. Sudoarea muncii parintilor si bunicilor tai. Ba tatarilor, ba leprelor.

  69. ce lovitura pentru poporul roman, dar si pentru UE si NATO: se amana congresul psd!!! bine ar fi daca s-ar potoli criminalii pana la viitorul congres, la pastele cailor.

  70. Cum adica castrare chimica? Adica sa-i bage podoabele in soda caustica sau acid sulfuric? Nu e mai simplu si mai rapid pe cale fizica, adica cu ciocanul de snitele?

  71. @gelu
    Bai nerodule, doar SRI dispune de mijloce precise de localizare, dar datorita PSD-ALDE, SRI-ului ii este interzisa colaborarea cu alte institutii ale statului. Atunci se descurca si ei cum pot. Ce a putut furniza STS este o arie destul de larga, care ar fi trebuit cercetata de trupe ca la razboi, din casa in casa, dar si asta este interzis de legile PSD care protejeaza activitatile infractionale. Partidul vrea sa faca averi mari pe spinarea cetatenilor de la privat, singurii care produc bani adevarati numai buni de furat de PSD.

  72. @Charlie : nu stau în România, citesc numai ziarele, pe net. Asa ca nu stiu la cine de referi: n-am auzit de tipii. Si pe madam Nicolai de multi ani nu pot s-o sufar. O parvenita. Facea si face pe desteapta bine STIIND ca-si bate joc de banul public si de lume, în general, bine stiind ca n-a fost si nu-i decât un mascarici (casa-masa-transport gratuit, însa legi votate împotriva intereselor, si-n general, a popoarelor istorice ale Europei).

  73. Basescu in acest caz spune o realitate, Iohanis sustine( pe baza de intelegere ilegala) politia si institutiile de forta (justitia , serviciile) si acestea sunt stat in stat, fac ce vor pentru ca le sustine iohanis si statul lui paralel mafiot intern si extern !!!!!!
    O parte din protestanti in special cei din Bucuresti sunt hastagii mercenari platiti de statul paralel mafiot al lui iohanis !!!!
    Sa ne amintim ce a facut procurorii si politistii sustinuti de iohanis in cazul recent de adoptie internationale al fetitei din Baia de Arama sau alt caz al fetitei impuscate de politie intr-o masina intr-o eroare de urmarire .
    Victime ale acestui sistem al statului paralel al lui iohanis , dupa cum se vede , suntem noi cetatenii de rand !!!!

  74. Sa castram pe cine madam? Deocamdata nu avem nimic, nici viol,nici cadavru, doar o isterie nationala si manipularea ordinara pentru cei saraci cu duhul.Si bineinteles avem demisiile celor care il incomodau pe Iohanis: Seful Politiei romane demis inainte sa fie o ancheta, prefectul de Olt care era in concediu!! pentru ca nu-i asa trebuie o marioneta a lui Iohanis la prefectura Olt…
    Arsul e o poveste, pachetele de carne sunt de natura animala ca si urmele de sange. Oasele sunt la expertizat. Avem 3 apeluri in care fata descrie o carte de vizita gasita la suspect si niste pomi care nu sunt in curtea lui. Asta e singurul indiciu: cartea de vizita. Pe cartea aia de vizita si pe descrierile fetei il tin pe-ala la arest.Cel mai probabil fata a fost rapita de niste proxeneti care au pus-o sa sune la politie sa ii insceneze individului toata treaba, politia s-a dus buluc la ala in timp ce ei o transportau unde aveau nevoie. Inainte de a ne indigna trebuie sa stim un lucru:peste tot in lume o persoana e declarata disparuta dupa 24h de la declaratia parintilor nu imediat, iar cazurile de rapire majoritatea raman nerezolvate datorita complexitatii lor. In principiu daca persoana e gasita in 48h de la inceperea anchetei sansele scad foarte mult. Asadar educati-va copiii, peste tot in lume politia nu face minuni si nici tehnica.

  75. „Marș, mă de aici!” – rezumă genial fostul comisar Traian Berbeceanu, revoltat!

  76. „…vreau consens și dialog cu românii…” – Sa-i spuna cineva lui Dancila ca NU e posibil cu romanii! Deja au inceput sa galopeze. Ei au misiunea de a-l acoperi pe BOLSEVICUL COTROCEAN care, prin referendumul la care romanii au dat navala, A FAVORIZAT CRIMINALII SI PEDOFILII, ARUNCAND RAHATUL NUMAI PE CORUPTI. El are afaceri cu homosexualii si cu pedofilii, d-aia vrea ca pe astia sa-i poata gratia si amnistia, doar cu coruptii se bate. De ce? CA SA NU AIBA CONCURENTA!

  77. Si Viotica si Orban sunt exemplul clasic al politicianului delirant. Folosesc o drama in interes politic. Rusine.

  78. Pentru ce referendum țață VEorica ?. Pentru castrarea chimică a violatorilor se poate da o lege și aprobată de Parlament. Referendum se poate face pentru introducerea pedepsei cu moartea a criminalilor.

  79. Păi vasilica,.In ce țară trăiești fă ?? Ai dat drumul la zeci de mii de mizerabili, in loc să-i pui in ștreang. Ai justiție, magistrați, polițiști, procurori, in cârdășie cu clanurile , rețelele de infracționalitate. Ai deținuți, gen borcea, care intră și iese când și cum vrea din pușcărie, doar are bani și slugi.. Deci despre ce mai vrei să povestești poolimii căscate ?? Despre cum scapă unul care făcea trafic de prostituate către partenerul strategic ??

  80. A dat si Dancila in boala referendumurilor. Tineti departe de sas, se pare ca este contagios!

  81. Cred ca ar fi cea mai mare prezenta la vot,daca s-ar face un REFERENDUM,pentru inasprirea pedepselor la CRIMINALI,VIOLATORI,PEDOFILI,etc.,mergand pana la REINTRODUCEREA PEDEPSEI CU MOARTEA.De ce sa cheltuiasca STATUL cu asemenea BESTII,care dupa ce se elibereaza savarsesc iar fapte condamnabile,de acelasi gen.Daca acest MANDOLINA,LUDOVIC ORBAN nu mai are tinere de minte,vreau sa-i spun ca fosta MINISTRU AL JUSTITIEI PRUNA A FACUT MODIFICARILE L ACODUL PENAL SI DE PROCEDURA PENALA prin ORDONANTA si atunci nu au venit in PIATA VICTORIEI cei de la # REZIST.Si acum de exemplu acest INFRACTOR KLAUS WERNER IOHANNIS tace si se gandeste la un alt referendum la alegerile PREZIDENTIALE sa distraga atentia romanilor de la probleme importante.Oare credeti ca ambasadorii statelor care au intervenit pentru a nu se modifica legile justitiei,au intervenit de capul lor???De ce nu se aplica LEGEA RASPUNDERII MAGISTRATILOR,asa cum este ea si de ce nu se modifica daca nu este buna???De ce procuroarea de la CRAIOVA mai este in FUNCTIE dupa interventia BRUTALA asupra minorei de la SEVERIN???Care sunt interesele???Nici in acest caz NEONAZISTUL KLAUS WERNER IOHANNIS nu a zis NIMIC.Oare de ce???

  82. „Rollason”, rroma Romanesco e moderatoare basista, de o prostie dublata de o rautate care face concurenta celorlalti moderatori ai Rtv-Ghitza, alt agent al Securitatii basiste infiltrat ca miliardar in PSD ca sa-l secondeze pe Del Ponte, seful retelei din partid! Louis Lazaros( toate numele sunt usor stalcite din motive de…Securitate!).
    Am vorbit de „echipa de soc”, intrucat rroma Romanesco a fost in mod exceptional trimisa la fata locului sa-si exerseze experienta in manipulari grobiene, iar Louis e colaborator extern al Tv-Ghitza, specializat pe asternerea cetzei dese peste diversiunile Securitatii!
    Problema era de fapt Norica, despre care am banuieli ca e o descendenta a celebrului sef de serviciu de spionaj dintre cele doua MACELURI BOLSEVICE MONDIALE, dar care din ratiuni doctrinare se posteaza de partea aripii de „stanga” a Secu!
    Toti bolsevicii comit acte de rapt al bogatiilor statului, in afara de tradari la comanda functie de „etapa istorica”, in acest caz in epo-caca-pitalismului de stat, dar cand misiunile lor coincid cu binele romanilor, din interes conjunctural
    in lupta pentru Cauza, trebuie sa lasam la o parte orice repulsie personala sau principiala!!!
    In plus, am tot repetat, un adevar spus de o persoana indoielnica nu se transforma automat in neadevar!!! Din acest motiv l-am sustinut contrar convingerilor mele anticomuniste pe Dragnea care intrase in aceasta cloaca si cand a fost sacrificat
    a incercat sa se dezica de Securitate, cu consecinta incarcerarii, pe care o merita nefiind consecvent…

  83. Ca Veorica e proasta ingramadita, nu e dubiu, dar e si mai proasta cand asculta de Consilieri intr-un astfel de caz!
    Cum sa vii, tu, Veorico, cu atata tupeu si ipocrizie, sa spui ca VREI Inasprirea Legislatiei penale!?
    Cand de 2 Ani si Jumate, modificările legislative făcute în ultimii 3 ani de PSDul tau au dus la SLABIREA LEGISLATIEI penale și a Independenței Justiției. Mai mult, PSD și ALDE, sprijinite de UDMR, au modificat Legislația astfel încât au scos ANTICIPAT din pușcării mii de condamnați pentru infracțiuni grave(omor, viol, pedofilie), sub pretextul Respectării Drepturilor omului, mulți dintre aceștia Recidivând.(Recursul compensatoriu, Tudorel TACE!)
    A-propos, observati ca marele aparator al drepturilor omului, Tariceanu TACE chitic!
    Taruicene, hai iesi si spune ca esti IMPOTRIVA unui astfel de Referendum care ar incalca Drepturile fundamentale ale omului, adica ale acestor violatori, criminali, recidivisti!
    Cred ca ipocrizia Veoricai cu Comisia lu’ peste prajit si cu Referendumul a batut ultimul cui in sicriul PSD.
    Veorico, poti pleca de-acum!
    A-propos, te-o fi lovit Alzheimer de nu-ti amintesti ca PSD+ALDE, in timp ce tu erai marioneta la Palat, au SLABIT Legislatia pe care tu, ACUM, vrei s-o INASPRESTI!
    Cand UE si CE si GRECO si MCV si Ambasadele AVERTIZAU ca Modificarile facute de PSD+ALDE SLABESC Legislatia penala, PSD+ALDE invocau Drepturile omului(omul DRAGNEA!)
    Javre ordinare!

  84. Cazul Alexandrei, în PRESA INTERNAȚIONALĂ: BBC, Reuters și NY Times vorbesc despre incompetența autorităților.
    Cazul morții Alexandrei, adolescenta rapită, violată și cel mai probabil carbonizată de Gheorghe Dincă, face vâlvă în presa internațională.
    Reuters relatează despre demiterile din Poliția Română, după ce adolescenta nu a putut fi salvată în ciuda faptului că a sunat de 3 ori la 112.

    NY Times titrează că poliția din România a avut nevoie de 19 ore să intervină la cazul de la Caracal, jurnaliștii fiind uimiți de lentoarea autorităților.

    BBC transmite imagini de la locul crimei, subliniind la fel ca restul publicațiilor dificultatea cu care au intervenit autoritățile din România în cazul fetei care a murit.

  85. ..da, este necesar un referendum pentru alungarea / condamnarea caricaturilor neamului romanesc de teapa ta, a lui iohannis, draknea , orban etc etc etc etc

  86. Florin Călinescu, mesaj către V. Dăncilă, după crima din Caracal: „Principalul vinovat odihneşte la pârnaie, următorul e dumneaei. Trebuie să îşi scrie demisia“.
    „Nu ştim încă ce şi cum s-a desfăşurat toată nenorocirea din Caracal. Ce ştiu eu este că dl. Viorica e foaaarte activă în a găsi responsabilii din partea statului (pe care îl conduce) şi pe care să îi sacrifice, salvându-şi imaginea personală, de candidat la prezidenţiale şi pe urmă a partidului şi a guvernului“, se arată în textul postat de Florin Călinescu pe Facebook.
    Călinescu mai crede că Premierul a făcut vreme de 1 an şi jumătate ce i-a „dictat“ L. Dragnea, adăugând că vinovatul se află în închisoare, Dăncilă fiind umătoarea persoană vinovată şi, ca atare, ar trebui să demisioneze.
    „Dl. Viorica bagă sub preş faptul că e Prim-ministru de 1 an şi jumătate şi a pus în practică TOT ce a dictat Liviulică în toate domeniile. În cazul de faţă a girat Desfiinţarea justiţiei şi DEprofesionalizarea MAI de la vârf în jos. Principalul vinovat odihneşte la pârnaie. Următorul e dumneaei. Dumneaei trebuie să îşi scrie demisia“, a mai scris actorul.

  87. În țara noastră de lumea a treia, criminalii în serie ar trebui spânzurați iar execuțiile difuzate în prime-time. Dar cum scăpăm de partidele care dau legi pentru infractori, le taie pedepsele, îi scot de tot de la pușcărie și le dau drumul pe străzi sa facă rău poporului și au creat un sistem de penalizare a polițiștilor și magistraților pe motiv de drepturile omului infractor? De aceea s-au temut milițienii nevolnici și dobitoci din Caracal să sară gardul, să tragă vreo două bastoaane pe cocoașa câinilor din curte și să intre cu tot cu ușă peste moșneagul acela dement. V. Docilă…o ipocrită iresponsabilă și o tută tupeistă, la fel ca și Carmen Păpușa… la fel ca și Slugărel Toader, expiratul Motocicleanu, toate figurile alea sinistre Nicolicea, Pitulicea et. comp, și nu în ultimul rând curvele politice de la UDMR in frunte cu insul Hunor, alt cioclu antiromân, care au susținut distrugerea sistemului judiciar românesc la schimb cu mereu alte și alte concesii anti-naționale făcute de majoritatea guvernamentală în favoarea minorităților etnice, până o să ajungem ca în Kosovo. Rușine să vă fie, criminalilor!

  88. E necesara exterminarea voastra a tuturor si sefilor institutiilor din tara pt criminali ce santeti si puturosi si tampiti.

  89. Corupția generalizată impusă de jagardelele lui Ilici cu partidul lui a instalat pe bandă rulantă incapabili in orice domeniu din aparatul de stat, dar foarte bine plătiți și pensionari „speciali”. Apoi, timp de 2,5 ani nu am auzit altceva decât despre distrugerea protocoalelor SRI-Justiție (ce bun era acum SRI-ul la depistarea poziției copilei apelante!), modificarea legilor justiției în favoarea hoților din parlament și senat, eliberarea miilor de delincvenți pt fapte grave pe motiv că nu erau saune cu masaje tailandeze în pușcării, referendum de 45 milioane de euro, timp de două zile pt redefinirea „famelie mare, renumerație mică”, ca să…nimic și urlete la alegerile parlamentare că de ce mai costă ceva și hârtia pt referendum. Iar acum vrea tuta încă un referendum care să-i anuleze inepțiile lui Slugărel. Băi fraților, ce blestem a adus incompetenții ăștia la conducerea țării noastre?

  90. Doamna Dancila trebuia sa consulte niste specialisti inainte sa se pronunte, o decizie gresita in probleme sensibile poate avea consecinte contrare asteptarilor, groaznice pentru victime. Cand este vorba de viata unor oameni trebuie prudenta si competenta in luarea unor decizii,de pilda, cum a fost in cazul rapirii ziaristilor, cand s-a spus ca trebuie manifestata precautie in a face dezvaluiri, tocmai pentru a proteja cat de cat viata victimelor. In astfel de cazuri se pronunta specialistii, nu o majoritate fara pregatire specifica si care reactioneaza emotional.

  91. Ce bine, madam Dancilă, că voi, PSD+ALDE+UDMR+Naționalități tocmai ați schimbat legile, astfel cî acest criminal odios nu mai poate fi condamnat pe viață! Bravo vouă, incompetenților!

  92. Saraca de ea ! Se vede clar ca o stringe coafura „permanent” ! Ba eu cred chiar ca a uitat si a plecat de la coafor cu casca pe cap ! Pai cum sa-l castrezi pe asta, mamaie ? Oi fi citit matale in revista „Vogue” de castrare chimica, dar asta se aplica doar la recidivisti si la cei care, chiar daca sint eliberati dupa executarea pedepsei, se dovedeste ca sint inca un pericol, in libertate !

  93. Fac o marturisire in premiera : la prezidentiale votez Dancila, nici nu discut!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.