BREAKING NEWS L-a lovit și pe antrenorul Dan Petrescu

Și antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a fost testat pozitiv cu coronavirus. Dan Petrescu va fi internat pentru cel puţin 48 de ore în spital în urma testului pozitiv.

Ardelenii au ajuns la 13 cazuri de infectare. Până în prezent, au fost testați pozitiv șapte jucători și șase membri ai staffului tehnic. Din cele 13 cazuri, trei au ieşit negative la al doilea test.

CFR Cluj ar trebui să joace duminică în Liga 1 contra celor de la Botoşani.

La Dinamo, situaţia e şi mai gravă. Dinamo Bucureşti a ajuns la 19 cazuri pozitive la coronavirus în ultima săptămână, 18 jucători şi un membru al staff-ului medical al echipei, a anunţat clubul, miercuri, într-un comunicat.

Dinamo a anunţat miercuri dimineaţa Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) că încă şapte jucători au fost confirmaţi pozitiv la testul Real Time PCR pentru diagnosticarea Covid-19.

„În urma retestării după perioada de izolare au fost depistaţi pozitiv încă şapte jucători din cadrul lotului”, a declarat medicul echipei, Liviu Bătineanu.

Astfel, este greu de crezut că Dinamo va putea juca în etapa următoare cu Hermannstadt, meci programat pentru joi.

Lista persoanelor de la CFR Cluj infectate cu noul coronavirus prezentată de Digi Sport

  • Cristi Manea (fundaş)
  • Claudiu Petrila (mijlocaş)
  • Grzegorz Sandomierski (portar)
  • Cristi Bălgrădean (portar)
  • Adrian Păun (mijlocaş)
  • Damjan Djokovic (mijlocaş)
  • Cătălin Golofca (mijlocaș)
  • Cristian Moldovan (antrenor cu portarii)
  • Costin Curelea (antrenor secund)
  • Cristian Dragotă (preparator fizic)
  • Bogdan Aldea (preparator fizic)
  • Radu Pralea (kinetoterapeut)
  • Dan Petrescu (antrenor principal)
Recomanda 1
Author

3 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.