Broaștele electorale? Ce mai titlu? Poate era mai mișto, bombele electorale! Ce spuneți de această metaforă a mea, din poezia mea, din cartea mea, domnule Pompiliu, nu-i așa că vă impresionează, ce impresionant trebuie să fie dacă a fost impresionat până și criticul literar care a venit de la București, aseară a venit, puțin dezorientat, adică l-am reorientat, a nimerit în cele din urmă cantina unde ținem noi cenaclul, ploua în draci, vai ce metaforic, se înfundase canalizarea, ce superb, apoteotic, ce spuneți, vai, a fulgerat!! Care Pompiliu, dragă Carmen, care? întreb eu spânzurându-mi gândul metaforic de niște valuri care mătură Constanța de pe harta lumii, cataclismul e pe-aproape, simt eu prin toți porii, la televizor, mâlc, ăștia se caftesc cu Iohannis, cu Ponta, cu Merkel, cu Macron, cu poporanii din Piața Chibrit, îi filmează așa, în Piața Chibrit, un ocean de suflete unduitoare, un ocean de neliniște. Eu nu sunt Pompiliu, mă confunzi. Dar te iert pentru că tocmai tu, care prinzi poezia în sutienul tău, mișelește, tocmai tu mă poți numi cu adevărat. Folosiți Google Map? se fandosește Carmen, scuturându-și zulufii, sau domnișoara Margareta, scuturându-și zulufii, sau Bobolina, scuturându-și zulufii, citindu-mi gândurile, zbânțuindu-se cu mine pe plajă, în imaginarul ei, la Capul Midia, ne zbânțuim în pielea goală, ca doi copiii nebunatici ai lumii, ar muri de necaz Pitoșkin, să ne vadă Pitoșkin, uite-așa ar muri, ce impresionant, impresionat ar fi Pitoșkin. Farmacistul Iamandi, adică astronomul Grigore sau fotbalistul Bibi, posibil, tocmai el, să-mi fi șparlit stickul, parșivul! Sau Bebe, zvăpăiatul, enigmaticul, flușturatecul? Bebe care are niște dinți ca niște săpăligi! Colonelul Sharun care tocmai a postat pe Facebook niște gagici goale? Obin Oba, dragul de el, necruțătorul, cu avatarul lui de beduin în călduri, fără de inimă? Sau poate Coldea? Sau poate Udrea? Sau poate Base, Ilici, Petre Roman, Eminem, Merkel, Trump, el, în mod sigur. Sau domnișoara Margareta?! Domnișoara Margareta, oau, dichisita, fandosita? Bobolina, sigur, Bobolina, ah, Bobolina, incredibila Bobolină, ea care a pus pe jeratec întreaga suflare de pe Calea Victoriei, zău așa!? Pricoliciul de la Arsenal, părelnicul, ăla care e de fapt geologul Gorewsky?
Comisarul Terente? Comisarul Mallory, cum care Vespasian, comisarul Mallory de pe Twitter! Arcibaldowsky, armurierul, morocănosul din Praga, hai că-l știți, umblă cu un loden ponosit, mănâncă de la tonetă, cremvurști cu muștar, scrie versuri și mănâncă o tonă de muștar, muștarul ăla îi împresurează ficatul!
Andrei, filozoful cicălitor, sau psihologii melancolici din Sofia? Sofia? Întrebați la agențiile de turism de pe Bulevardul Dacia, hai vă duc eu, îmbrăcați-vă repede! Găsiți pe Youtube sau pe Google o mulțime de informații despre Sofia. Acum plouă în Sofia. E o ploaie cu broaște, broaștele orăcăie, japonezii fac poze, rușii îi suspectează pe americani.
Aha, rușii, trebuia să-mi închipui, ei sunt!
Plouă și la noi, la americani, la ruși. E o ploaie cu broaște, broaștele orăcăie, japonezii fac poze în draci, rușii îi suspectează pe americani, zău așa, au ei ceva de împărțit. Aha, rușii, trebuia să-mi închipui, ei sunt! Eu îmi caut stickul. Calc pe broaște, oac, oac. Se pornește val-vârtej criza ministerială. În fine, criza politică.
Broaștele fac un vacarm asurzitor. Pesediștii și peneliștii încep și ei să orăcăie în disperare de cauză. Nimeni nu mai aude pe nimeni. Poporanii, dezmeticiți, se dedau la acte de nesupunere civică. E o brambureală insuportabilă. Dăncilă face și ea oaca, oaca în ritm de conga. N-o ia nimeni în seamă. Niște șmecheri de la Serviciul Român de Informații mi-au șparlit stickul. Vor să știe ce mai am eu de gând pe lumea asta. Broaștele năvălesc însă peste tot, planeta scârțâie din toate încheieturile, orăcăie disperată, cad bursele, cad toate pronosticurile elctorale, vai de noi în 2019, o femeia va câștiga alegerile prezidențiale din România. Oac, oac. Și dacă n-o fi așa, ce dacă?
ATENTIE !!! BROASTELE … Animale Ocrotite … in limba ROMANA.
FIGYELEM !!! …OAC, pac, poc, pleosc … in limba PASAREASCA .
Broască de serviciu, aflată în zona zoster a palatului cu coceni de Cotroceni începu să se infoaie in piele. Si ca orice infoiat ajunsese rotund de pătrat. In atare ipostaza cugetul începu ca sa-i debiteze metri cubi de gândire rahatocratica de gen fluid. Ciudati nu erau globii ocularii ieșiti din orbita spațială, ci modul oracaitor dizarmonic in care isi promova, pe unde scurte si ultra scurte ideile din Zona preistorică a dictaturii Covizilor cu capete patrate din ouă de rata labartata in zona dorsala. Pentru exemplificare cităm din memorii : daca esti guvid, nu sta la discuții cu o broască analfabetă. O sa crapi de foame daca nu ai bască a la Trump si o sa mori de sete daca generalii nu-ti ofera licoarea vietii: daca ma balacesc in balta inglodata in noroiul minții fără neuroni, am obligația morala ca sa-i atrag pe toti trădătorii natiei în spațiul meu locativ de unde vom putea murdari tot ce e național: fiti consecvenți în oracaieli. Ele ne dau măsură baltii si a deșeurilor care se devarsa in ea: Pentru ca suntem liberali, deviza noastră trebuie ca sa fie: prin jegul nostru inainte si prin urâțenia noastră în avanposturi: nu lăsați să treacă nicio zi fără ca să denigrati tara, sa umiliți poporul, sa urati dragostea si sa blasfemiati credinta: sa ne transformam, cu toții, în baloane ca să crapăm in zona stratosferica in mii de cuburi de gheață cu wsiky: daca suntem broaște e normal sa înghițim boi si daca ajungem broscoi e normal sa calarim tara cu falusul nostru cel de toate zilele al corectitudinii politice. După aceste cugetări, broscoiul națiunii intra in hiberanare pana la viitoarea moțiune de cenzura împotriva brostelor din baltă cu papură si trestie prostocratica. Ca o ultima mentiune: hibernarea l-a prins voit in starea de broscoi unflat cu pompa pana la limita crăpăturilor si,de aceea simte o plăcere deosebita ca să fie folosit pe post de minge