Președinții sunt îndepărtați, în timp ce în jur zboară Premii Pulitzer

Buchanan: Câte lovituri de stat mai pot suporta SUA?

Campania pentru schimbarea rezultatelor alegerilor din 2016 și pentru a-l da jos pe președintele Trump a intrat într-o viteză superioară săptămâna trecută. Inspirația a venit sâmbătă (1 septembrie), de la altarul National Cathedral, unde oamenii sistemului nostru i-au adus un ultim omagiu lui John McCain. Au fost acolo președinții din 1993 și până în 2017, Bill Clinton, George W. Bush si Barack Obama, vicepreședinții Al Gore și Dick Cheney, secretarii de Stat Hillary Clinton, John Kerry și Henry Kissinger, liderii ambelor camere ale Congresului și prea multi generali și amirali pentru a-i enumera”, scrie jurnalistul Pat Buchanan pe blogul său.

Pășind la amvon, Obama i-a adus o acuzație dură omului care îi distruge moștenirea: ”Atât de mult din politica noastră, din discursul public, poate să pară mic, rău și îngust, cu schimburi de insulte, controverse și furie contrafăcute… Este o politică care pretinde că este curajoasă și dură, dar în realitate s-a născut din frică”.

Vorbitorii au lăudat dorința lui McCain de depăși liniile partizane, însă democrații au venit cu o nouă hotărâre: de acum încolo va fi confruntare!

Marți dimineața, când au început audierile Comisiei juridice a Senatului pentru numirea judecătorului Brett Kavanaugh la Curtea Supremă, democrații au întrerupt procedura și au cerut amânarea ei, în timp ce mulți protestatari au țipat să se întrerupă audierile. Asumându-și întreruperea orchestrată, senatorul Dick Durbin s-a umflat în pene: ”Ce auzim este zgomotul democrației”.

Dacă zgomotul democrației este acțiunea mulțimii pentru întreruperea audierilor din Senat, atunci  asta explică de ce vin la putere lideri autoritari în multe țări, căci ei pot să ofere măcar aparența menținerii ordinii.

Miercuri au apărut în The Washington Post fragmente din noua carte a lui Bob Woodward, în care șefului de cabinet John Kelly și generalului James Mattis le sunt atribuite remarci dure despre inteligența președintelui, caracterul și maturitatea sa și unde Casa Albă sub administrația Trump este descrisă ca o casă de nebuni condusă de un copil de clasa a cincea sau a șasea. Kelly și Mattis au infirmat că au facut asemenea comentarii.

Joi a venit editorialul din The New York Times al unui ”înalt oficial” anonim care susține că este membru al ”rezistenței care luptă din interior pentru a zădărnici aspecte ale agendei (lui Trump)”. O mostră de proză plicticoasă care nu aduce nimic în plus față de ceea ce publicul poate citi în presa cotidiană, acest editorial a produs senzație, însă doar pentru că editorii de la Times au decis să-i ofere imunitate consilierului neloial și răzvrătit al lui Trump și să acopere trădarea președintelui.

Această tranzacție a servit obiectivelor politice ale ambelor partide.

În timp ce cartea lui Woodward ar intra în fruntea listei cu best-seller-uri din The New York Times, ”Anonimul”, odată descoperit și demis, va avea parte de 15 minute de glorie, tot ce s-a întâmplat nu este bine.

Ceea ce se întâmplă este un lucru în care America s-a specializat – schimbarea regimului. Doar că regimul pe care sistemul și presa noastră vor să-l schimbe este guvernul Statelor Unite. Ce se întâmplă este îndepărtarea șefului statului american ales democratic.

Metodologia este cunoscută. După ani de asalt asupra Casei Albe și a președintelui sub conducerea unui procuror special, Camera Reprezentanților începe procedura de impeachment, în timp ce presa colaboraționistă își joacă tradiționalul rol de sprijin. Președinții sunt loviți și îndepărtați, în timp ce în jur zboară Premii Pullitzer.

Nu vreau să spun că Richard Nixon nu avea păcate, încercând să acopere afacerea Watergate. Însă nimeni nu ar trebui să se amăgească crezând că îndepărtarea unui președinte, la nici doi ani de la câștigarea alegerilor cu cea mai mare diferență din istoria SUA, nu a fost un act de răzbunare al celor care au împlântat sabia în Nixon pentru ofensele pe care le-a băgat sub preș în anii administrațiilor Roosevelt, Kennedy și Johnson.

Deci, încotro ne îndreptăm? Dacă alegerile din noiembrie vor aduce, așa cum estimează mulți, o Cameră a Reprezentanților dominată de democrați, atunci vor urma mai multe investigații vizându-l pe președintele Trump decât poate gestiona orice om însărcinat cu conducerea guvernului SUA. Avem investigația lui Mueller despre ”Russiagate”, care a început înainte de învestirea lui Trump. Avem investigația privind afacerile sale și viața privată de dinainte de a deveni președinte. Avem investigația privind Fundația Trump. Apoi, vor urma investigații ale comisiilor Camerei Reprezentanților pentru presupuse încălcări ale Constituției. Si la fiecare vor fi prezente plutoane intregi de ziariști gata să relateze despre scurgerile din toate aceste investigații.

Apoi, dacă acoperirea din presă îl va prăbuși pe Trump în sondaje, va veni investigația pentru impeachment și regurgitarea tuturor celor amintite mai sus.

Dacă Trump va avea puterea să reziste și dacă Senatul rămâne republican, el poate supraviețui, în timp ce democrații se vor scinda între o stângă socialistă militantă și democrații septuagenari conduși de Hillary Clinton, Joe Biden, John Kerry, Bernie Sanders și Nancy Pelosi.

2019 pare să fie anul războiului tuturor împotriva tuturor. Interesant, desigur, însă cât de multe asemenea lovituri de stat mai poate suporta Republica până când o nouă generație să spună că e de ajuns.

Recomanda 4

2 Comentarii

  1. După atâtea lovituri de stat în străinătate, era şi timplu ca America să guste din plăcerile pucismului. Poftă bună!
    (Şi dacă lovitura anti-Trump reuşeşte, distracţia va continua. Republicanii vor avea grijă să-şi ia revanşa …)

  2. Câteva fragmente din articolul „Despre guvernare” care poate fi citit la: (http://mipopescu.wordpress.com/legi/guvernarea-strazii/)
    […]
    Conjunctura favorabilă invocată este doar un episod istoric de revenire la normalitatea dezvoltării istorice în spirală, după o dezvoltare socio-politică nenaturală rezultată în urma unui experiment nereușit și tragic pe care l-a constituit comunismul. Și revenirea nu se face peste noapte.
    […]
    Pe plan intern, tranziția este cu atât mai grea cu cât are loc pe fondul unor tranziții globale pentru reașezarea și consolidarea mondială a unor noi structuri transnaționale de influențe nestudiate și netestate și tocmai de aceea total imprevizibile.
    … experiențele proprii căpătate de niște administrații românești, indiferent de câte greșeli vor face până la ajustările necesare unei guvernări optime, sunt mai utile și mai binevenite decât revoluțiile permanente rezultate din nerăbdare sau prin copierea mecanică a exemplelor altora aplicate mecanic propriei societăți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.