La București, criza politică din aceste zile poate părea încă un episod din serialul românesc al coalițiilor care se ceartă, negociază și se amenință reciproc până în ultimul moment. Numai că de data aceasta miza nu este doar internă. PSD, cel mai mare partid din coaliție, cere demisia premierului Ilie Bolojan, iar dacă își retrage miniștrii, guvernul pierde majoritatea parlamentară. În ecuație intră imediat AUR, aflat în fruntea sondajelor, care poate împinge o moțiune de cenzură, în timp ce agențiile de rating privesc instabilitatea politică drept principalul risc pentru o țară aflată deja pe ultima treaptă, cu deficit mare și bani europeni de atras și cheltuit corect. Pentru București, asta este o criză temporară de putere. Pentru Chișinău, este și o criză de predictibilitate.
La Chișinău, lucrurile se văd mai puțin teatral și mai strategic. Republica Moldova nu urmărește scandalul de la București ca pe o telenovelă politică, ci ca pe o posibilă fisură într-un sistem de sprijin fără de care propria ei stabilitate devine mai fragilă. În aceeași săptămână în care România riscă o ruptură de coaliție, negocierile dintre Chișinău și Tiraspol au rămas blocate, iar problema Transnistriei continuă să fie prezente peste tot, inclusiv în securitate, în economie, în parcursul european și în raportul de forțe cu Moscova. În Transnistria staționează în continuare aproximativ 1.500 de militari ruși, iar regiunea rămâne ferm ancorată în sfera de influență a Moscoveu, Republica Moldova dorind să ajungă în UE până în 2030, în pofida acestui conflict înghețat. Din acest unghi, orice slăbire a centrului de greutate pro-european de la București produce anxietate reală la Chișinău.
Adevărul pe care mulți la București îl rostesc festiv, dar îl înțeleg insuficient din păcate, este faptul că Republica Moldova depinde de România. Nu într-un sens colonial, nu într-un sens umilitor, ci într-un sens foarte concret, structural și perfect verificabil. Guvernul moldovean spune negru pe alb că România este principalul partener comercial și principalul investitor al Republicii Moldova, cu peste 1.600 de companii românești active pe piața moldovenească. Premierul Alexandru Munteanu a vorbit despre schimburi comerciale de peste 3 miliarde de euro, iar datele Biroului Național de Statistică, arată că 29,2% din exporturile moldovenești din primele 11 luni ale lui 2025 au mers spre România.
La sfârșitul lui martie 2026, președintele Nicușor Dan i-a spus oficial premierului moldovean că Republica Moldova poate conta pe sprijinul României pentru integrarea europeană, securitatea energetică și reziliența în fața amenințărilor hibride. Când pui toate acestea cap la cap, înțelegi că Bucureștiul nu este pentru Chișinău doar un simplu partener strategic, este partenerul cel mai apropiat, pe fondul unității de limbă, cultură și istorie dintre românii de pe cele două maluri ale Prutului.
Această dependență se vede cel mai dureros în energie, adică exact acolo unde Rusia a lovit ani la rând Republica Moldova. La 31 ianuarie 2026, după o problemă majoră pe linia Isaccea-VulcăneștiMGRES, Republica Moldova a rămas parțial fără curent, iar energia a venit din România.
În martie, Parlamentul de la Chișinău a instituit pentru 60 de zile stare de urgență în energetică după ce atacuri rusești din Ucraina au scos din funcțiune o linie vitală pentru alimentarea țării. Această conexiune asigura până la 70% din electricitatea Republicii Moldova. Ministerul Energiei de la Chișinău a explicat că, într-un episod critic din această iarnă, aproape 70% dintre consumatori au fost deconectați temporar, iar furnizarea a fost restabilită în mai puțin de cinci ore prin coordonare în timp real cu operatorii din România și Ucraina. Un oficial moldovean a rezumat poate cel mai bine relația aceasta, și anume România a fost partenerul care, la propriu, ne-a adus lumină.
De aceea, la Chișinău nu există luxul de a privi România ca pe un vecin oarecare care se mai ceartă din când în când cu sine însuși. Pentru elita pro-europeană moldoveană, România este avocatul cel mai apropiat în capitalele europene, statul care traduce interesele Chișinăului într-o limbă pe care Bruxelles-ul o înțelege imediat și infrastructura prin care R. Moldova intră, încet, în spațiul european real. Guvernul moldovean vorbește explicit despre România ca despre o țară pe care o are alături, cu sprijin, experiență și voce puternică în capitalele europene.
În același registru trebuie citită și decizia de săptămâna trecută a Chișinăului de a crea în Ministerul de Externe un Serviciu dedicat relațiilor cu România. Explicația vicepremierului Mihai Popșoi este clară, și anume faptul că relația cu România a devenit atât de importantă încât nu mai poate fi tratată la pachet cu încă cinci sau șase state. Când un stat își construiește instituțional o relație specială cu alt stat, nu mai vorbim despre cordialitate, ci despre arhitectură strategică.
Tocmai de aceea, valul de ostilitate față de moldoveni apărut în România după prezidențialele din 2025 a fost nu doar indecent, ci și idiot din punct de vedere strategic. După ce a pierdut alegerile, George Simion a contestat rezultatul și a acuzat, fără dovezi, Franța și Republica Moldova de ingerință. Guvernul de la Chișinău a reacționat spunând că românii din Republica Moldova au votat liber și că participarea record arată cât de mult îi preocupă viitorul României. Tot Chișinăul a cerut actorilor politici să înceteze acuzațiile și insultele la adresa alegătorilor din Republica Moldova. Aici este miezul problemei. Un segment al politicii românești spune că iubește Basarabia în abstract, dar se enervează pe basarabeni când aceștia votează concret. E o formă de ipocrizie care face un serviciu excelent propagandei ruse.
Ura nu s-a oprit la invective. La două zile după turul decisiv al alegerilor, mass-media de la București scria pe larg despre petiții lansate în România pentru retragerea cetățeniei române sau limitarea dreptului de vot al basarabenilor, una dintre ele strângând deja peste 16.000 de semnături. În comentariile publice, unii spuneau răspicat că românii moldoveni nu ar trebui să decidă soarta românilor, ca și cum cetățenia ar fi un privilegiu administrativ, nu o apartenență juridică și istorică.
În paralel, mass-media de la Chișinău a relatat că România a anulat peste 162.000 de buletine, dintre care circa 100.000 aparțineau unor cetățeni români născuți în Republica Moldova. Este adevărat, măsura nu a vizat retragerea cetățeniei și a fost justificată prin combaterea adreselor fictive și a rețelelor de documente false. Dar efectul politic și psihologic a rămas, iar pentru foarte mulți basarabeni, sentimentul a fost acela de cetățeni români de mâna a doua, suspectați în bloc pentru abuzuri pe care nu ei le-au creat. Nu orice măsură administrativă este ură, dar într-un climat deja inflamat, ea poate fi percepută și instrumentalizată exact așa.
Mai există și un alt motiv pentru care Bucureștiul nu-și permite luxul dezordinii. România nu este importantă pentru Moldova doar prin sprijin financiar, comerț și electricitate, ci și prin capacitatea de a o ajuta să reziste presiunii hibride rusești. Mass-media de la Chișinău a relatat, citând declarații ale președintelui Nicușor Dan, că serviciile românești și structurile de securitate cibernetică au oferit sprijin decisiv pentru protejarea infrastructurii electorale a Republicii Moldova la parlamentarele din 2025, fără a interveni în rezultatul politic. Faptul că, în același timp, Chișinăul creează un Serviciu de diplomație cibernetică și își extinde aparatul extern invocând un context geopolitic tot mai instabil spune totul despre epoca în care trăim. Republica Moldova nu se teme doar de tancuri. Se teme de boți, șantaj energetic, bani murdari, provocări și izolare. România este unul dintre puținele state care o poate ajuta rapid, concret și inteligibil.
Privită de la Chișinău, criza de la București nu este, așadar, doar o ceartă între PSD, USR și PNL, nici doar o problemă de rotație, deficit și orgolii. Este întrebarea dacă principalul sprijin extern al Republicii Moldova rămâne coerent într-un moment în care estul Europei este încă zguduit de războiul Rusiei, iar statul moldovean continuă să trăiască sub presiunea Transnistriei, a crizelor energetice și a amenințărilor hibride.
Iar privit de la București, cazul ar trebui să fie o lecție de maturitate. Republica Moldova nu e un decor sentimental folosit la discursuri festive și abandonat la primul val de nervi electorali. Este parte din spațiul vital de securitate, infrastructură și influență al României. De aceea, cine lovește în moldoveni pentru că votează, pentru că au pașaport românesc sau pentru că nu stau unde trebuie nu lovește doar niște oameni. Lovește în una dintre puținele povești de succes strategic ale României din ultimii ani. Iar când Bucureștiul se clatină și arde strategic propriile punți peste Prut, singurul care câștigă cu adevărat este Moscova
Se vede cum se vede peste tot.
Ziganeala politica, tipic rromanistaneza, cu rezultatul: inca un an de kkaieli si ziganeli ptr formare altui guvern. Ti se face skarba.
Ăștia de la București trebuie să ia lecții de la Chișinău. Uite ce ordine și disciplină . Maia Sandu premier ori președinte în Romania
pai sa vina Maia Sandu premier direct, ce ne m-ai pierdem timpul