Bucureştiul pierde cursa pentru găzduirea Agenţiei Europene a Medicamentului

Oraşele Milano, Amsterdam şi Copenhaga au trecut în turul al doilea de vot al Consiliului UE privind stabilirea sediului Agenţiei Europene a Medicamentului, Bucureştiul nereuşind să treacă de primul tur, afirmă surse europene.

Conform unor surse europene citate de publicaţiile EUObserver şi Politico.eu, oraşele Milano (Italia), Amsterdam (Olanda) şi Copenhaga (Danemarca) au obţinut cele mai multe puncte în urma primului tur de vot desfăşurat în Consiliul UE pentru Afaceri Generale, astfel că vor trece în turul al doilea.

Practic, Bucureştiul a fost exclus după primul vot.

În cazul în care niciunul dintre cele trei oraşe nu va obţine suficiente voturi în a doua sesiune de vot, va fi organizat al treilea vot, în care miniştrii de Externe şi de Interne ai statelor Uniunii Europene vor avea de ales dintre două oraşe.

Nouăsprezece oraşe europene, inclusiv Bucureştiul, au candidat pentru a găzdui sediul Agenţiei Europene a Medicamentului (AEM), instituţie care trebuie mutată din Marea Britanie în contextul ieşirii acestei ţări din UE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. nici nu se putea altfel după minciunile îndrugate de firea-pandelista și ministrul analfabet bodog.

  2. Inca o lovitura data imperialismului american de guvernarea PSDragnea !

  3. Vorba maestrului Dinica in Filantropica : „Pai voi ce credeati ma!?”
    Amsterdam va fi: au zboruri spre toata Europa din ora in ora, au viata de noapte, e un oras cosmopolit, in februarie introduc tren superrapid direct cu Londra…
    Asta este! Pacat ca am folosit si irosit o gramada de bani, da ca si in sport, macar am participat! Vorba lui Tomita Caragiu : ” Ca asa e in tenis!”
    Ungurii s-au trezit la timp, ca erau al 20 ea candidat si si-au retras oferta : castig cel putin ca nu au cheltuit…ei!

  4. Cu politicieni, clienti ai justitiei si cu verticalitate de rama, rezultatul nu putea fi altul.

  5. hahaha dar cine avea vreo speranta sa castige cei care fura 80% din fondurile cnas

  6. Era previzibil. Cei care au trecut de primul ciur de își dotează armatele cu rachete de interceptare cu tehnologii de ultimă oră fabricate în Europa! Noi cu anticele rachete
    Patriot! Așa că se ne mulțumim la primit cu cât am primit de la împărțirea oportunităților în Irak și mai din ales datoria directă a Irakului față de România, fiindcă i-am ajutat pe americani în războiul din Irak și-i mai ajutăm în Afganistan. Adică nimic. Pardon am primit și primim necerută susținere pentru cea care l-a condamnat și scos de pe piață pe românul, care în baza foarte bunelor relații ale României cu țările arabe, făcea concuranță occidentalilor la afacerile cu petrol șefa DNA. Să fiți siguri ca dna. M. Macovei și în numele dnei. Kövesi, au trimis o scrisoare la Consiliul Europei cerând ca Domne ferește să ia în calcul mutarea Agenției Europene a Medicamentului la București din cauza corupției. Ăștia ne reprezintă cu ăștia defilăm și pe aceștia plătim pe o zi, cât pe cei ce iubesc România într-un an.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.