Bufetul de la Șosea

Purtătorul de stindard al şcolii naţionale, arhitectul Ion Mincu (1852-1912), cu o viziune de maestru, a sintetizat în relativ puţinele opere construite noul mod, original, de exprimare arhitecturală. Concepţia şi-a expus-o şi în mărturiile scrise, considerând că stilul românesc va fi apreciat şi preluat de arhitecţii viitorului. La banchetul aniversar al Societații Arhitecților Români, din 27 februarie 1892, Ion Mincu și-a exprimat viziunea despre arhitectura neoromânească: ”Azi nu se vorbeşte decât de şcoala franceză şi germană, deci închin pentru arhitecţii viitorului nostru care vor vorbi numai de şcoala românească”.

O operă arhitecturală care exploatează filonul tradițional românesc este Bufetul de pe şoseaua Kiseleff, realizat în anul 1892 după planurile Cârciumii româneşti destinate Expoziţiei universale de la Paris din 1889, dar n-a putut fi executat. Aceasta va fi dată în folosință ca restaurant, la inițiativa ministrului lucrărilor publice de la acea vreme, Petre P. Carp.

Bufetul de la Şosea preia elementele tradiţionale planimetrice, volumetrice şi decorative ale caselor boiereşti de la ţară, dar nu printr-un act mimetic de preluare directă a unor elemente mai mult sau mai puţin istorice, ci printr-un proces superior prin care se decantează spiritul şi nu doar forma arhitecturii tradiţionale. În Istoria Arhitecturii Românești, Grigore Ionescu face o frumoasă descriere plastică a operei. Ion Mincu realizează o compoziție arhitecturală susţinută de un foişor cu coloane înalte de lemn pe care se sprijină arce înalte, trilobate, sfârşite în acoladă. O scară exterioară protejată duce spre foişor. Timpanele arcelor sunt decorate cu ornamente de ceramică smălţuită multicoloră, sursa lor fiind fără îndoială ornamentaţia picturală şi sculpturală a arhitecturii brâncoveneşti, precum şi cu butoni de email puternic reliefaţi, ce vin din vremuri apuse de pe plaiuri moldovenești. Prelucrarea stâlpilor întâlniţi în arhitectura populară, nefiind doar o mărire la scară, ci forme intermediare între stâlpii de lemn şi cei de piatră. Împodobit cu ornamente de ceramică, timpanul arcelor prezintă compoziția decorativă florală in relief. Streașina largă adăpostește antablamentul din faianță colorată, o excepțională friză cu nume de podgorii din țara noastră și o cornișă decorată cu arce si frunze, specifice arhitecturii brâncovenești. Compozitia volumelor, jocul de linii al acoperisului, elementele decorative de ceramica multicoloră fac din această construcție un admirabil exemplu in spirit creator a caracteristicilor arhitecturii populare românesti. Ca tehnici de zidărie si materiale sunt folositi stalpii din lemn, șarpantele din lemn, decorații din ceramică emailată, tiglă smălțuită. zidarie portanta din caramidă.

Valoarea incontestabilă a lecţiei stilistice a lui Ion Mincu a constat în forţa ei de sugestie pentru arhitecţii epocii care i-au recunoscut meritele, mulţi dintre ei urmându-lcu rezultate notabile, ceea ce a făcut din arhitectul Ion Mincu un deschizător de şcoală. Concepţia şi-a expus-o cu aceeaşi zgârcenie şi în mărturii scrise. Incontestabilul merit al arhitectului Ion Mincu este acela de a fi încercat, primul, integrarea în modern a fomdului de veche tradiţie autohtonă.

Această cladire, emblematică pentru stilul neoromânesc și pentru viziunea arhitectului Ion Mincu, gazduieste din anul 2003 restaurantul de lux Casa Doina.

Dr. Maria – Camelia Ene