Bugetul de stat pe 2011 prevede venituri de 80,8 mld. lei şi cheltuieli de108,49 mld. lei

Bugetul de stat pe 2011 prevede venituri de 80,8 miliarde lei, mai mari cu 15,1% faţă de cele din 2010 şi cheltuieli de 108,49 miliarde lei, în creştere cu 1,23%, cu un deficit de 27,67 miliarde lei, potrivit proiectului legii bugetului de stat pentru 2011 publicat de Ministerul Finanţelor Publice. Din impozitul pe profit de […]

De cotidianul.ro - Autor
Bugetul de stat pe 2011 prevede venituri de 80,8 mld. lei şi cheltuieli de108,49 mld. lei

Bugetul de stat pe 2011 prevede venituri de 80,8 miliarde lei, mai mari cu 15,1% faţă de cele din 2010 şi cheltuieli de 108,49 miliarde lei, în creştere cu 1,23%, cu un deficit de 27,67 miliarde lei, potrivit proiectului legii bugetului de stat pentru 2011 publicat de Ministerul Finanţelor Publice. Din impozitul pe profit de […]

Bugetul de stat pe 2011 prevede venituri de 80,8 miliarde lei, mai mari cu 15,1% faţă de cele din 2010 şi cheltuieli de 108,49 miliarde lei, în creştere cu 1,23%, cu un deficit de 27,67 miliarde lei, potrivit proiectului legii bugetului de stat pentru 2011 publicat de Ministerul Finanţelor Publice.

Din impozitul pe profit de la agentii economici, statul estimează că va obţine 9,552 miliarde lei, în scădere cu 0,95% faţă sumele încasate în 2010. Totodată, impozit pe profit de la băncile comerciale ar urma să aducă statului încasări de 330,2 milioane lei, în creştere cu 3,19% faţă de 2010.

Potrivit proiectului de buget pe 2011, din urma impozitului pe veniturile din salarii se aşteaptă să se încaseze 13,38 miliarde lei, în creştere cu 4,27% faţă de acest an. De asemenea, impozitul pe venituri din dividende ar urma să aducă la buget o sumă mai mică cu 2,69%, respectiv 1,35 miliarde lei, iar din impozitul pe venituri din dobanzi, statul estimează că va încasa 360 milioane lei, dublu faţă de acest an, când mizează pe o sumă de 180 milioane lei.

Impozit pe veniturile din pensii va aduce la bugetul de stat 1,1 miliarde lei, cu 0,48% mai mult faţă de 2010, iar cel din veniturile independente ar urma să crească cu 1%, la 505,2 milioane lei.

De asemenea, veniturile din taxa pe valoarea adăugată vor creşte cu 18,3% în 2011, la 46,2 miliarde lei, iar din accize cu 6%, la 17,4 miliarde lei.

Sumele primite de la UE sau alţi donatori vor creşte cu 79,38%, la 5,9 miliarde lei.

În acelaşi timp, în proiectul de buget pe 2011 sunt prevăzute cheltuieli salariale în bani mai mici cu 3% faţă de 2010, la 9,7 miliarde lei, în timp ce cheltuielile cu bunuri şi servicii vor scădea tot cu 3%, la 1,6 miliarde lei.

Totodată, cheltuielile cu contribuţiile de asigurări sociale de stat se vor mări cu 127,3%, la 2,4 miliarde lei, iar cele cu contribuţiile de asigurări de şomaj cu 71,1%, la 49,4 milioane lei.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.