„Nu se susţine scenariul acesta al exploziei”

Ministerul Muncii şi-a asumat ca, până la 15 iunie, să vină cu un mecanism de protecţie pentru românii care „au cu adevărat o greutate”

De B C
„Nu se susţine scenariul acesta al exploziei”

Ministerul Muncii şi-a asumat ca, până la 15 iunie, să vină cu un mecanism de protecţie pentru românii care „au cu adevărat o greutate”

Ministerul Muncii şi-a asumat ca, până la 15 iunie, să vină cu un mecanism de protecţie pentru românii care „au cu adevărat o greutate” pentru plata facturilor la energie electrică, a afirmat, luni, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, după respingerea, în plenul Senatului, a moţiunii simple împotriva sa.

„La energie electrică, piaţa este într-o altă dinamică. La nivel european, preţurile au crescut destul de mult, 25 – 30%, de aceea am şi luat măsura prelungirii schemei de plafonare – compensare (n.r. până la 1 iulie a.c.). Se pot întâmpla multe până în 1 iulie, suntem pregătiţi pe diverse scenarii. Scenariul de bază pe care mergem acum este să îi protejăm pe românii care au cu adevărat nevoie de sprijinul statului printr-un mecanism de tip voucher sau card pentru energie. Prin Ordonanţa 6, cea care a prelungit aceste scheme, Ministerul Muncii şi-a asumat ca, până la 15 iunie, să vină cu această propunere de mecanism şi, practic, să avem o protecţie care cei cu adevărat au o greutate pentru plata facturilor”, a precizat Burduja.

El a adăugat că românii ar trebui să intre pe site-ul ANRE şi să-şi aleagă, din timp, oferte de furnizare competitive.

„Nu se susţine scenariul acesta al exploziei (…). Pentru românii care au un consum de peste 300 de kW pe lună, cel mai probabil preţurile vor scădea. Sunt români în mediul urban care au consum mai mare, familie mai numeroasă şi sunt la 1,3 lei kWh, există oferte mai mici pe piaţă în momentul ăsta şi după perioada după 1 iulie. E important ca românii să intre pe site-ul ANRE şi să-şi aleagă oferte de furnizare competitivă, foarte bună, cea care le convine cel mai mult. Cu cât mai din timp, cu atât mai bine. Dar mesajul cel mai important e pentru românii care sunt în nevoie, cei care sunt în sărăcie energetică, cei vulnerabili, cei care au poate un aparat medical acasă şi au un consum mare de energie electrică. Pe ei, statul îi va proteja în continuare printr-un mecanism dedicat şi cred că aşa este cel mai corect, ca sprijinul statului să meargă cu prioritate către românii care au cea mai nevoie”, a transmis Burduja.

El a adăugat că remediul pe termen mediu şi lung este ca România să-şi crească capacitatea de producţie.

„Asta înseamnă să nu mai depindem de alţii, să nu mai apelăm la importuri atunci când este secetă, nu bate vântul şi asta va asigura un preţ mult mai bun în facturi. De aceea, am lansat cel mai important program de investiţii în sectorul energetic după Revoluţie. Sunt 14 miliarde de euro doar fonduri nerambursabile, uitaţi-vă pe cifre, roadele deja încep să se vadă. Anul trecut, 1.251 de megawaţi noi în sistem, înseamnă cât opt ani la un loc înainte. Anul acesta ne dorim să dublăm această performanţă şi o să vedeţi un trend ascendent şi în anii următori. E adevărat că lucrurile nu o să se simtă de azi pe mâine, dar mesajul important şi pentru români şi pentru mediul economic este că nu departe de ziua de astăzi ţara asta va fi un mare producător de energie şi trebuie să avem încredere că aceste investiţii la care lucrăm, multe dintre ele sunt în şantier, se vor termina şi asta va însemna pentru toţi o piaţă mai bună”, a detaliat Burduja.

În ceea ce priveşte facturile pentru gaz, el a spus că „nu avem emoţii”, subliniind că România are „al patrulea” cel mai ieftin gaz din UE.

„În acest moment, schema de compensare – plafonare a fost prelungită de la 1 aprilie până la 1 iulie, pentru energie electrică şi până la 1 aprilie, anul viitor, pentru gaz. La gaz nu avem emoţii, pentru că, având în vedere modul în care este structurată schema, cu o plafonare de la producător, pe tot lanţul până la clientul final, nu ne aşteptăm nici la sume pentru compensare, nici modificări în facturi, deci România va avea în continuare, cred, al patrulea cel mai ieftin gaz din UE”, a conchis Burduja.

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. Romanii ar trebui sa plateasca NIMIC intr-o Tara BOGATA, DDDD–OOOBI–TOOO-CULE TRADATOR! JEGGGGG SEE CUUU RIST!

  2. Este adevarat ca romanii lui Iohannis, Bolojan, Ciuca, Ciolacu cei buni platesc de 2,5 ori mai scump gazul si de aproape 2 ori mai scump curentul ca ungurii lui Orban cel rau?
    Asa au spus azi aia din guvernul HU.

  3. Bunica mea care locuiește la țară și nu are decât un telefon fix cu disc va intra prima pe site-ul ANRE și va încheia contract online cu furnizorul ce are cel mai mic preț la energie după ce în prealabil va compara prețurile vizibile cu ochiul sănătos pentru că are și unul de sticlă, estetic. Nu e singura din sat în această situație, mai sunt multe persoane la fel sau chiar mai rău. Dacă nu înțelege ceva de pe siteul ANRE îl va suna pe domnul Burduja ca să o lămurească.
    Dacă la ministerul agriculturii Curtea de Conturi a dispus refacerea contabilității pentru că nu bate lungul cu latul, încercați să înțelegeți încotro ne îndreptăm cu digitalizarea și informatizarea a tot ce mișcă. Îl vom striga pe Ion cu numele de Nae, vom cumpăra online mere și vom primi praf de pușcă. Ordine și control la maxim.

  4. Cica, contabilitatea ministrului agriculturii e varza. Numai hoți! Cei mai mari hoți sunt lucrătorii APIA care fura fondurile bănești europene și Luluta doarme pe coada!

  5. ‘La nivel european, preţurile au crescut destul de mult, 25 – 30%…’ – care sunt motivele? Nu mai este soare sau nu mai bate vantul? Ca despre celelalte surse se spune ca polueaza… Razboiul, NU!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.