Bursa de la Bucureşti deschide pe plus

Bursa de Valori Bucureşti creştea – prin prisma indicelui de referinţă BET – cu 1,5% la începutul şedinţei de tranzacţionare de joi, conform datelor BVB.

Miercuri, indicele BET a scăzut cu 1%, pierzând astfel 124,37 de puncte. Indicele este pe minus cu 3,4% de la începutul anului.

Evoluţia de astăzi vine după ce bursele americane au închis sesiunea de ieri cu o serie considerabilă de creşteri. Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 2,8%, în timp ce indicii S&P 500 şi Nasdaq Composite au urcat cu 3%, respectiv 3,2%.

Tot miercuri, Rezerva Federală (Fed – banca centrală americană) a majorat rata dobânzii de referinţă cu jumătate de punct procentual, cea mai mare creştere din ultimii douăzeci de ani, într-un nou efort de combatere a ritmului galopant al inflaţiei şi a efectelor sancţiunilor impuse Federaţiei Ruse.

Inflaţia din Statele Unite a ajuns la 6,6% în martie, cel mai ridicat ritm din ultimele patru decenii. De asemenea, produsul intern brut din SUA a scăzut cu 1,4% în T1/2022, în contextul în care analiştii prognozau o creştere de 1%.

Pe lângă majorarea dobânzii de referinţă, Fed a semnalat că va reduce activele din bilanţul său de 9.000 de miliarde de dolari. Banca centrală a achiziţionat bonduri pentru a ţine ratele dobânzilor scăzute şi pentru a le permite banilor să curgă prin economie. Totuşi, creşterea preţurilor a forţat instituţia să îşi regândească radical politica monetară, scrie CNBC.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Care e gruparea care castiga zilele astea? Hai ca mai stim si noi ce inseamna manevre.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.