Tăriceanu critică dubla măsură GRECO

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a reacționat după publicarea rapoartelor GRECO, precizând că experții Grupului Statelor contra Corupţiei (GRECO) nu au avut nimic de comentat însă despre dezvăluirile din ultimii ani privind protocoalele sau dosarele făcute la comandă.
Raportul GRECO privind România a fost publicat pe http://www.just.ro/ sau, mai bine zis, părerea unor experți străini despre justiția din România a fost publicată. Aceiași experți care nu au avut nimic de comentat despre dezvăluirile din ultimii ani (vezi protocoalele secrete, dosare făcute la comandă, sentințe venite din pădurile patriei, secții ilegale de investigarea magistraților, etc)„, a scris Călin Popescu Tăriceanu, pe Facebook.

Acesta a atașat mesajului o postare a președintelui Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, Dana Gîrbovan, pentru comparație. În postarea respectivă, Dana Gîrbovan precizează că e inadmisibilă maniera în care cei șapte membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, care au boicotat ultimele patru ședințe, se folosesc de raportul GRECO pentru a bloca aplicarea unei legi în vigoare și transmite că niciun stat nu a implementat încă toate recomandările GRECO, deși evaluările au fost lansate în urmă cu mai bine de 6 ani.
„Analiza rapoartelor GRECO relevă și diversitatea foarte mare a sistemelor judiciare din statele UE și de ce nu este posibilă aplicarea unor soluții unice peste tot. Ca atare, a pretinde agresiv și a bate cu pumnul în masă pentru a implementa imediat și fără discuție niște recomandări GRECO relevă o necunoaștere crasă a modului în care aceste instituții funcționează în raport cu statele membre”, susținea Dana Gîrbovan.
Ministerul Justiției a publicat, marți, cele două rapoarte GRECO la adresa României.
Grupul Statelor contra Corupţiei (GRECO) a transmis că România a înregistrat progrese insuficiente în combaterea corupţiei exprimând preocupare privind reformele din sistemul judiciar, în special asupra refuzului Bucureştiului de a desfiinţa Secţia specială de investigare a magistraţilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

13 Comentarii

  1. Evident, Tariceanu o crede pe Dana Garbovan, presedintele ONGului cu 3 membri, toti de la Antena 3, numit Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania!
    Sictir!!!

  2. taricene nu te mai baga in probleme de justitie, caci nu te pricepi. dealtfel,nu te pricepi la nimic.

  3. Recomandarea GRECO e desueta in sensul ca e lansata cu SASE ani prea tarziu, perioada in care sectia creata in cadrul DNA de catre Infractoarea nationala Kövesi a comis crime abominabile prin miile de Dosare aflate in lucru pe numele unor magistrati, in acest fel santajandu-i sa execute ordinele de paradeala a adversarilor sefilor succesivi oficiali ai Secu,Bashinescovici si Johanisberg!
    O minima decenta impunea acestui club de ILEGALI BOLSEVICI sa faca un istoric al sectiei si legatura cu Protocoalele Securitatii cu Justitia pe care a ingenunchiat-o!!!
    Sunt doua paliere diferite, legiferarea si Justitia care aplica legile,iar MCV, securisti cretini, SE REFERA LA JUSTITIE, la modul
    cum aceasta respecta Constitutia si legislatia!!! Un presedinte ca om politic, cand numeste dupa bunul plac magistratii in functii politizeaza in mai mare masura institutiile Justitiei, asa cum vedem cu totii, mai putin CANALIILE BOLSEVICE autohtone/europene!
    Tupeul nerusinat al ilegalilor bolsevici ai GRECO transpare din modul cum ataca institutiile fundamentale ale statului ca si cum i-ar fi subordonate, rastalmacind flagrant realitatea ca CSM, ICCJ, PICCJ, DNA, DIICOT sunt responsabile de tot ceea ce acuza MCV
    ca s-ar intampla in Justitia din Romania!!! Nu Coalitia si nici Parlamentul i-a impins pe Kövesi, Lazar, Stanciu, Tartarcea etc sa incalce legislatia pentru a deturna lupta anticoruptie transformand-o in Instrument politic…

  4. CAPITAL: „Devastator! Greco face praf schimbările legilor justiției! PSD și ALDE, pulverizate: Secția de Investigare a Magistraților trebuie desființată.
    Raport devastator al celor de la Greco pentru PSD și ALDE. Puterea e pulverizată în concluziile specialiștilor pe justiție. Se cere desființarea Secției de Investigare a Magistraților(SIIJ) Și asta nu e tot. Guvernul e pus la colț pentru că niciuna dintre recomandări nu a fost îmbrățișată de către Executiv.
    Guvernul Dăncilă e pur și simplu desființat de raportul Greco. Specialiștii dau de pământ pur și simplu cu schimbările din justiție făcute de către PSD și ALDE. România a făcut foarte puţine progrese în adoptarea de măsuri pentru a preveni corupţia în rândul parlamentarilor, judecătorilor şi procurorilor şi pentru a răspunde la îngrijorările legate de controversata sa reformă a sistemului judiciar, atrage atenţia organismul anticorupţie al Consiliului Europei, GRECO, în 2 Rapoarte făcute publice marţi, exprimându-şi preocuparea profundă în special în legătură cu faptul că autorităţile române au ignorat complet recomandarea de a se renunţa la crearea secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

    Prin urmare, GRECO face apel la autorităţile române să ia măsuri hotărâte pentru a obţine progrese tangibile cât mai repede posibil, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Europei. În acest context, GRECO salută anunţul făcut de Premierul Dăncilă la 4 iunie privind intenţia de a renunţa la controversatele reforme din domeniul justiţiei.”
    https://www.capital.ro/devastator-greco-face-praf-schimbarile-legilor-justitiei-psd-si-alde-pulverizate-sectia-de-investigare-a-magistratilor-trebuie-desfiintata.html

    Taricene, ti-a picat greu la stomac?!

  5. Cum Ro a inregistrat progrese insuficiene in combaterea coruptiei cand in fruntea smantanii a fost decorata,inestimabila,incoruptibila si virtuoasa Maica Tereza Luluta taichii, cu catusele zonaind zi si noapte de s-a cutremurat Tarigradul, au sarit in sus toti americanii, francezii, suedezii, englezii si apasii pe cai sa o decoreze ca pe a 8-a minune a lumii de cat a vanatorit ea ?Cu ochii si obrajii spoiti de vopsele ,indianca se tavalea prin sufrageriile conspirative ale K1,2–100, prin crame, vii si munti unde servea vin calc cu nenea americanu sef dsau portar de CIA,Mossad, FBI, BND, etc., prin sufragul dlui interes national Oprea unde au fost convivi si Maior,Coldea pt. a manifesta mare emotie si ingrijorare privind „succesurile”lui petrov-Basescu etc.Tot ghiveciul asta de anticoruptie s-a facut cu lassoul, tomahawkul,mascatii ca la canibali,pe acordurile presei „democratice”cantate pe fond muzical si cu tipete ascutite de lauda,antren si pupaturi la ambasada cu klemm si alti triumfatori ai tarilor „democrate „curate ca lacrima ,-le vedea Lascu-Kovesi „curatenia”prin satelitii NASA!Cu ce drept a permis asta si Petrov-Basescu, toti securistii din varf sa vina in tara noastra si sa ne puna la stalpul infamiei aici,acasa, gonindu-ne ?!Cu „dreptul”tradatorilor inculti,vanzatori de tara,vanduti pt.functii si bani !PSD_Alde nu au facut nimic din ce trebuiau sa faca pentru a termina cu sleahta vanzatoare catre coruptii lumii !

  6. Pai, cum sa comenteze aia de la GRECO despre protocoalele secrete, EI INSISI FIIND ANGAJATI AL UNOR SERVICII SPECIALE, CU MISIUNI? Vreti sa-i dea aia afara si sa-i mai bage si la parnaie?! Cand vad cati ciumetzi romanesti inghit gogoasa asta … imi dau seama ca n-avem nici-o alta sansa, decat aceea de a fi slugile shmekerilor. Olandezii nu dau nici mucii pe GRECO si nici-un olandez nu se mai tavaleste, cum se tavalesc diversi romani, unii naivi, altii tembeli, iar unii … cu misiuni primite de la straini.

  7. Astia de la GRECO( Venetia scufundata) sunt surzi, muti si orbi de nu i-au dibuit pe PORTOCALA, kovesi, Lazar(tortionar sef), Onea zis Lucica, Bucurica cu obiectul tare vsi mare, Papici cu NANA, eva CU TABLOURILE, Uncheselu-profu de sport, Man zis mandarina saui manelistu etc!

  8. Bolsevicii stiu una si buna indiferent unde actioneaza pentru Cauza, sa dea indicatii pretioase numite eufemistic…recomandari
    pentru a nu se face cumva vreo alta interpretare, slugile aliniindu-se oricum!!!
    Nu e batatoare la ochi identitatea dintre grupul de canalii bolsevice din CsM care a boicotat investirea procuroarei Adina Florea
    in fruntea SIIJ invocand „traducerea si publicarea” raportului GRECO si insistenta clanului de canalii bolsevice multinationale de a se da publicitatii raportul scatofag?

  9. Dati-ne ceva relatii privind aparitia, compozitia, rostul legislatia privind acestui GRECO.

  10. De ce bulverseaza existenta Sectiei Speciale atatia smecheri de pe la organe si organisme? Ce afaceri le incurca lor? Nu este nicio legatura intre lupta cu coruptia si existenta Sectiei Speciale care este infiintata la cererea CSM-ului ca o necesitate pentru cunsolidarea independentei justitiei,independenta care,dupa cum se vede treaba,nu este dorita de politrucii de pe afara care vor ei doar independenta justitiei romane fata de clasa politica interna ,dar nu si independenta justitiei noastre fata de politrucii bruselezi si/sau de pe unde sunt interese.Cine sunt indivizii astia din GRECO si cat sunt ei de credibili? Cu „serviciile” de prin alte locuri cum stau? GRECO astia se arata a nu avea nicio treaba cu anticoruptia,ei aratand ,de fapt,ca fac doar jocuri politice cu scopul bruselez si de aiurea,ca prin intermediul justitiei romanesti,care sa ramana controlata doar de ei,clasa politica romaneasca sa fie doar o turma de fatzada democratica care sa execute si sa mascheze dictatura externa,altfel ca prin justitie sa fie eliminati incomozii si sa mearga toata adunarea pe directia trasata asa cum,cu ani in urma, ni se arata directia de la Moscova,zicand ca este in interesul Romaniei.Si cu atat sunt ei mai incinsi pe treaba,mai disperati si mai aroganti si ne fac regim separat,altul decat in occident, cu cat Romania mai are inca multe de oferit si multe de praduit.Se tot reped cu coarnele sa impunga Sectia aia Speciala,motivand ca stiu ei mai bine ca toti altii ca este un organism care nu are ce sa caute in aparatul de justitie,dar,la fel si pe aceeasi motivatie nici DNA-ul nu are ce sa caute in aparatul de justitie pentru ca este tot o Sectie Speciala.Iar daca in Romania a fost si este coruptie, pai era si este vina si treaba DNA si nu a Sectiei Speciale.Asa ca JOS LABELE DE PE SECTIA SPECIALA pentru ca romanii vor justitie adevarata si independenta in mod real.

  11. GRECO si Comisisia de la Venetia nu e decat o adunatura de nemernici care urmaresc distrugerea Romaniei! Si alde PNL si USR, in calitatea lor de tradatori de tara, le canta-n struna!

  12. NU l-am auzit pe Tariceanu in 2 ANI si Jumatte sa vorbeasca despre DEZASTRUL acestei Guvernari, Guvernarea ZERO:

    ”România, știi bine”, EPISODUL III. Alex Dima analizează DEZASTRUL din Infrastructură.

    S-a cerut și s-a obținut demisia lui Narcis Neaga de la conducerea CNAIR, compania care administrează drumurile României.

    Sunt 12 ani de când TOATE Guvernele au lăsat neatinse Miliarde Euro, BANI EUROPENI, cu care ar fi trebuit să construiască drumuri și căi ferate noi.
    Sunt proiecte de infrastructură care ar fi urmat să fie folosite în comerț, turism, școală adică … dezvoltare economică. ”Ar fi urmat”, dar nu încă!

    ”Uite de ce o simplă știre despre intenția de a demite un director e prea puțin”, spune Cristian Leonte, după ce marți, la începutul ședinței de Guvern, premierul Dăncilă a dat vina pe șeful interimar al CNAIR, Narcis Neaga, pentru situația dezastruoasă a proiectelor privind Infrastructura.

    În caz că am uitat istoria recentă, Alex Dima vă așteaptă la noul podcast “România, te iubesc!”, să ne amintim ce mai fac banii noștri europeni.

    Cristian Leonte: ”Acesta e Programul marea infrastructură. Ăsta e programul în care România NU reușește să cheltuiască banii de ani de zile. Cred că marea noastră întrebare e DE CE?”

    Alex Dima: ”Pentru că NU avem Proiecte. Avem niște oameni .. înduioșător de incompetenți. Adică îți vine să plângi când te uiți la competențele lor, asta însemnând CNAIR-ul, Compania Națională de Drumuri, asta însemnând Ministerul Sănătății, tot ce înseamnă marea infrastructură, incusiv Ministerul Fondurilor Europene”.

    UE se schimbă. Trebuie să ne negociem poziția în următorul Buget și să cerem parlamentarilor noștri să îl și cheltuiască.”
    https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/romania-stii-bine-episodul-iii-alex-dima-avem-autostrazi-nu-avem-spitale-nu.html

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.