C. P. Tăriceanu: O zi de excepție azi

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Aviației, urându-le la mulți ani celor care slujesc zborul românesc. El a amintit că tot în această perioadă sărbătorim 50 de ani de când primul om a ajuns pe lună.
„O zi de excepție azi: nu doar că e ziua unui mare sfânt, Prorocul Ilie Tesviteanul, prilej pentru a le ura tuturor românilor care îi poartă numele un călduros -La mulți ani!-, dar e și Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene. A acelor oameni bravi care au cucerit cerul și care, nu o dată, și-au vărsat și sângele, acolo sus, luptând pentru apărarea patriei în cele două războaie mondiale. Tuturor Icarilor care slujesc zborul românesc le urez -La mulți an-”, și-mi exprim recunoștința veșnică față de cei care nu mai sunt printre noi”, a scris Călin Popescu Tăriceanu, pe Facebook.
Președintele Senatului a amintit că au trecut 50 de ani de cânt primul om a ajuns pe lună.
„Și mai menționez că, tot azi, e o altă mare aniversare. Îmi vine greu să cred că a trecut o jumătate de secol de când Omul a ajuns pe Lună. A fost un eveniment care ne-a făcut să ne simțim cu adevărat măreți, ca specie, care ne-a făcut să simțim că suntem destinați unor lucruri accesibile, cândva, doar imaginației. Noi, românii, am fost singura țară comunistă care a transmis în direct aselenizarea și am urmărit-o, cu sufletul la gură, culmea ironiei, la televizoarele noastre sovietice. Să le mulțumim încă o dată acelor adevărați eroi pe nume Neil Armstrong, Edward -Buzz- Aldrin și Michael Collins, care, acum 50 de ani, au ajuns pe Lună, pentru că ne-au arătat că visele pot deveni realitate”, a susținut Tăriceanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. Taricene, aceasta „Zi a aviatiei” era si mai frumoasa daca-l „zburati” pe Iohannis de la Cotroceni ! Si eventual, dupa citeva rotatii pe deasupra capetelor noastre, pe orbita Pamintului, zbor direct spre Luna !

  2. Asa cum zicea cineva,ar trebui ca ziarul asta sa-l puna zilnic pe Tari sa ne prezinte meteo. Baga mare,sigur te voteaza pres.!

  3. SI POLITRUCII AERIEINI SI NIMFOMANI AU BUCURII SI EXPRIAMARI…………

  4. Hipocrit Tariceanu s-a pus bine si cu aviatia, invitata la parastasul de 40 de zile dupa ALDE!De mortuis nil nisi bonum !

  5. Campanie pentru presedentie.Tariceanu s ar putea sa castige datorita votului anti_johanis

  6. Nici pana in ziua de azi Tariceanu nu a explicat sustinatorilor ALDE de ce s-a grabit a fi primul lider politic care si-a strigat sustinerea sa si a partidului pentru prelungirea mandatului de guvernator al BNR de catre mosh Manole. Mai ales ca ALDE prin actiunile politice cu mare impact popular ale lui Zamfir a fost perceput ca fiind partidul care vrea sa asaneze banca romanilor de toate persoanajele si acele actiuni ale lor presupuse cu substrat antiromanesc. Confuzia creata de declaratia lui Tariceanu privind sustinerea totala a unui individ controversat, banuit printre altele ca ar fi colaboratorul securitatii, a ramas si numai Tariceanu este cel care poate lamuri situatia. Se teme sa garanteze personal in fata intregii tari pentru trecutul si viitorul lui mosh Manole?

  7. @George 2 Pai simplu cumpararea bunavointei stapaniilor Romaniei fratiilor lui ITZAKrescu .Nu ii vezi cum plang prin sinagogi cu kippa pe chelie cum se grabesc sa le descchida muzee ale holocashului ….Crezi ca toatea astea sant coincidente si le fac asa pt nimic?Sultanatul nou e Israel si America adica tot ISRAEL.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.